Tabăra lui Benjamin Netanyahu contestă rezultatele votului din 27 octombrie, în care niciun bloc n-a obținut majoritatea. Președintele Isaac Herzog urmează să înceapă consultările cu partidele și să desemneze după două zile candidatul pentru formarea guvernului.
Scriitorul francez Philippe Jaenada, laureat al Premiului Goncourt 2026 pentru romanul său 'L'Inconnue du quai de Javel', a declarat miercuri că a strecurat în carte o frază scrisă de inteligența artificială (AI) pentru a 'se juca cu cititorul', adăugând că a folosit această tehnologie pentru…
Fosta purtătoare de cuvânt a armatei israeliene, Ayelet Kroizer, a declarat luni că armata a manipulat în mod sistematic informaţiile referitoare la operaţiunile sale din Gaza şi din Cisiordania ocupată, pentru a obţine sprijinul opiniei publice şi legitimitate pe plan internaţional. Totodată,…
Jacob Allen Morley a fost reținut marți în Missouri, după ce camioneta furată i s-a împotmolit. Camerele care recunosc numerele de înmatriculare au dus polițiștii pe urmele lui, iar în Illinois lăsase un bilet în care își cerea scuze pentru furt.
Deputatul Emanuel Ungureanu, a reuşit să se certe şi cu membrii Academiei de Ştiinţe Medicale, pe care i-a numit dinozauri, din cauză că parlamentarii de la USR vor să desfiinţeze instituţia. USR a depus în Parlament un proiect de lege, L422/2026, care a primit raport de respingere şi ulterior a…
Google a confirmat pentru Reuters că, începând din luna iunie, a oferit pachete de plecare voluntară unor angajați din Canada, Franța, Germania, Japonia și Elveția. „În 2025, unele dintre echipele noastre au introdus un program de plecare voluntară, cu plăți compensatorii”, a declarat un purtător…
Ordinele ar viza emigrația, tarifele vamale și relațiile externe în următorii doi ani. Presa americană relatează că Trump ar fi pregătit și o formă de grațiere pentru colaboratorii lui, în timp ce democrații, câștigători la Senat, vorbesc despre audieri și investigații.
Dan Dungaciu, prim-vicepreședinte al partidului extremist AUR și un trumpist asumat, a încercat miercuri să diminueze amploarea înfrângerii catastrofale înregistrate de Donald Trump și Partidul Republican în alegerile parțiale din SUA. Deși republicanii au pierdut categoric Senatul, Camera…
În aprilie 2026, numele lui Florin Vlădică, şef al Oficiului pentru Informaţii Integrate de la Cotroceni, intra în prim planul atenţiei publice, pe motiv de... Isoletta. Mai exact, după acea celebră masă de taină a fostei ambasadoare SUA în Grecia (cea care s-a lăudat cu dărâmarea Guvernului…
Filmul va rula mai întâi la București, Botoșani, Cluj-Napoca, Pitești și Timișoara, iar din 13 noiembrie ajunge și la Iași. Pornind de la istoria familiei ei, Olga Lucovnicova urmărește cum se transmite trauma între generații și ce a lăsat în urmă opresiunea sovietică.
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR) anunță că nu va susține o nouă creștere a salariului minim în actualele condiții fiscale. Reprezentanții organizației susțin că veniturile angajaților trebuie majorate, dar cer reducerea taxelor pe muncă, astfel încât o parte…
Tot mai multe nave civile au fost atacate în ultimele luni în Marea Neagră, iar traficul maritim a fost grav afectat de operațiunile militare. În fața acestor blocaje care amenință comerțul regional, industria turcă de apărare a venit cu o soluție tehnică, o premieră, am putea spune, pentru…
Jo-Wilfried Tsonga, Richard Gasquet și Gilles Simon l-au îmbrățișat pe teren, iar publicul a desfășurat un banner cu mesajul „Merci Gaël”. Francezul de 40 de ani a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă, după ce Elina Svitolina a anunțat încheierea căsniciei lor.
Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunțat că ministrul Economiei, Carlos Cuerpo, va prelua temporar și conducerea Ministerului Transporturilor, după demisia lui Oscar Puente. Decizia vine în urma a două accidente feroviare mortale produse în acest an, care au ridicat întrebări privind siguranța…
Autoritățile orașului japonez Hiroshima au restituit miercuri familiei rămășițele unui băiat ucis în bombardamentul atomic din 6 august 1945, potrivit Japan Times. Toshiaki Wakamoto avea 13 ani când a murit, iar osemintele sale au fost păstrate timp de 81 de ani la Movila Memorială a Victimelor…
Zelenski spune că discuțiile vor viza energia, cerealele din Marea Neagră și garanțiile de securitate și speră să ducă la o întâlnire cu Putin. Kremlinul a confirmat datele, iar Iuri Ușakov afirmă că liderul ucrainean e binevenit la Moscova.
Proprietarul are însă dreptul să beneficieze de acces neîngrădit la locuință și să folosească spațiile publice în aceleași condiții ca ceilalți cetățeni. În anumite situații, poate solicita intervenția autorităților dacă accesul către proprietatea sa este blocat. Nu poate însă să revendice un loc…
Autor: Claudiu Popa • Victoria democraților în alegerile pentru Congresul american ar putea schimba politica Washingtonului față de Ucraina și NATO. Fostul ambasador al Statelor Unite în România, James Rosapepe, spune că sprijinul american nu trebuie să însemne doar finanțare, ci și o cooperare…
Șeful echipei, Ayao Komatsu, spune că decizia e în interesul echipei, fără să dea detalii. Haas nu a legat-o de presupusa altercație din Mexic, iar Ocon a respins acuzațiile de violență fizică. Francezul nu are un loc de titular confirmat pentru 2027.
Redăm mai jos anunțul DRDP Buzău privind restricțiile de circulație de pe A7: ATENȚIE, ȘOFERI! RESTRICȚII DE CIRCULAȚIE PE AUTOSTRADA A7 În data de 04.11.2026, vor fi instituite restricții de circulație pe Autostrada A7, pe sectorul cuprins între km 49+350 și km 63+250, pentru desfășurarea…
O delegație de nivel înalt a Comisiei de la Veneția va efectua o vizită oficială în România în zilele de 12 și 13 noiembrie 2026, pentru a analiza compatibilitatea amendamentului Fritz din Legea integrității cu standardele europene și internaționale, potrivit informațiilor G4Media. Evaluarea…
Mihai Leonard Rotaru deține aproape integral cele două firme românești asociate cu două companii turcești. În 2020, el, soția sa și un angajat au împrumutat PSD cu 1,335 milioane de lei, iar Bedamiro a susținut în 2023 o firmă înființată de unchiul Sorinei Docuz.
Bugetul pe anul 2027 are nevoie de 3 skill-uri întruchipate în același ministru de finanțe: un excepțional finanțist, un vizionar pur-sânge și un desăvârșit acrobat: Fără banii din PNRR (care a expirat), cu presiunea scăderii încă unui punct din deficitul bugetar, cu dobânzi suverane care cresc de…
Reușita unui coleg, bunăstarea unui vecin sau norocul unui prieten pot deveni surse de inspirație. Dar aceleași lucruri pot provoca nemulțumire atunci când le interpretăm ca pe dovezi ale propriului eșec. Dan Voiculescu atrage atenția asupra acestei diferențe: comparația poate pune omul în…
Proiecțiile AP și NBC News îl dau câștigător pe candidatul democrat. Becerra a sărbătorit rezultatele și a declarat, potrivit EFE, că este o „noapte minunată” să fii californian, american și „fiul unor imigranți în Uniune”.
Parlamentul Groenlandei a dat undă verde unui nou acord de securitate şi apărare cu Statele Unite, a relatat marţi agenţia de ştiri daneză Ritzau. În urma votului de marţi, o majoritate a susţinut acordul, care a fost semnat în septembrie de preşedintele SUA, Donald Trump, de prim-ministrul danez,…
Ministerul Finanţelor a împrumutat luni, 2 noiembrie, 4,5 mld. euro, cumulat, de pe pieţele financiare internaţionale prin vânzarea de eurobonduri pe 4 ani şi 8 ani, precum şi printr-o emisiune de eurobonduri verzi (green bond) pe 12 ani, potrivit datelor Bloomberg, citate de Zf.ro. Concret,…
Democrații vor controla comisiile și vor putea lansa anchete, dar Trump păstrează dreptul de veto. The Spectator crede că politica externă a președintelui s-ar schimba doar marginal, iar POLITICO anticipează anchete despre FBI și afacerile familiei lui.
Primarul Sectorului 2, Rareş Hopincă, a anunţat luni că, împreună cu inginerii Apa Nova, va fi organizată o verificare a sistemului de canalizare din cartierul Ion Creangă în vederea identificării cauzelor şi lucrărilor necesare pentru rezolvarea problemei inundării străzilor în urma ploilor,…
Sunt venit la Paris ca profesor invitat la Sciences Po (partenera academică din consorțiul universitar CIVICA pentru SNSPA) și m-am cazat în apropierea Bibliotecii François-Mitterrand, așa că mi-a fost foarte ușor să dau o fugă de 15 minute până la cinematograful Pathé (Quai d’Ivry), unde am văzut…