Un părinte care nu se mai poate spăla, îmbrăca sau gospodări singur are nevoie de ajutor chiar și atunci când pensia nu ajunge pentru plata unui îngrijitor. Pentru asemenea situații, legea prevede servicii de îngrijire la domiciliu, iar anumite categorii de vârstnici pot beneficia de ele fără să…
Qatarul, principalul mediator în conflictul dintre SUA şi Iran, încearcă să convingă Teheranul să permită inspectorilor ONU în domeniul armelor nucleare să viziteze instalaţiile nucleare iraniene bombardate, inclusiv cele care adăpostesc stocul de uraniu puternic îmbogăţit al ţării. Iranului nu i…
Armata columbiană nu a spus cine a lovit baza din Santa Rosa del Sur, o regiune bogată în aur pe care și-o dispută ELN, Clanul Golfului și foști membri FARC. De la violențe s-au înmulțit de când noul președinte a anulat negocierile de pace.
Aproximativ 2.800 de militari din zece țări aliate ale Ucrainei urmează să participe pentru prima oară, în perioada 9-22 noiembrie, în cadrul așa-numitei Forțe Multinaționale pentru Ucraina (MNF-U), la exercițiul militar ”Koalicja” (coaliția, în poloneză), în Polonia, pentru a-și testa capacitatea…
Papa Leon al XIV-lea, aflat într-o vizită în Uruguay, a denunțat sâmbătă - în a doua zi a turneului său în America de Sud - moartea copiilor din această țară afectată de violență și a recomandat tinerilor să 'îndrăznească' să se căsătorească și să-și întemeieze o familie, relatează AFP. La…
Focul a pornit sâmbătă seara, probabil de la un scurtcircuit la o priză, și a mistuit și un autoturism, un ATV și o hală metalică. Alte cinci mașini parcate în apropiere au fost afectate.
Duminică avem vreme frumoasă în cea mai mare parte a țării. Norii apar trecător în ținuturile sudice, iar în unele zone este ceață la începutul zilei. Vântul devine mai insistent în sudul Banatului. Tot aici se vor înregistra cele mai ridicate valori din țară, în jur de 14 grade. În schimb, în…
Grădiniţa nr. 268 din Sectorul 5, condusă de prof. dr. Georgeta Matei, organizează, în parteneriat cu Federaţia Internaţională a Comunităţilor Educative – FICE România, în data de 19 noiembrie, conferinţa cu tema „Cuvintele care dor, faptele care schimbă – împreună împotriva violenţei” Evenimentul…
Miniștrii bavarezi de Interne și ai Culturii susțin reconstruirea fără bani publici. Unii istorici cer să fie curățat molozul, alții să fie conservate ruinele, iar Bavaria promite o soluție stabilită împreună cu istoricii.
O echipă internațională de cercetători a descoperit cele mai vechi dovezi arheologice datate direct ale utilizării canabisului pentru efectele sale intoxicante. Descoperirea a fost făcută într-un mormânt vechi de aproape 2.800 de ani, din Republica Tuva, în sudul Siberiei. Mormântul aparținea unor…
Richard Curtis s-a născut la 8 noiembrie 1956, în Noua Zeelandă, dar a studiat la Harrow și Oxford, unde l-a cunoscut pe Rowan Atkinson, alături de care a cunoscut succesul la BBC cu serialul de comedie 'Not the Nine O'Clock News'. Tot la Oxford a cunoscut-o și pe Helen Fielding, creatoarea…
Cercetătorii au studiat timp de cinci ani comunități din Letonia, Armenia, Ucraina și Rusia. Ei au constatat că sentimentul de abandon radicalizează oameni de stânga și de dreapta, iar unii locuitori ajung să creadă în refacerea fostelor imperii.
Statele Unite oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru informaţii despre programul nuclear al Iranului, potrivit unui site web al guvernului american. „Programul «Rewards for Justice» oferă o recompensă de până la 20 de milioane de dolari şi posibilitatea relocării pentru…
Sociolog de profesie și profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București, Dan Dungaciu este una dintre figurile cunoscute ale partidului AUR. De-a lungul carierei, a condus Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei…
Data trimite la cele nouă cete îngerești, iar noiembrie era a noua lună în vechiul calendar. Trei biserici de lemn din Maramureș aflate în patrimoniul UNESCO poartă hramul Sfinților Arhangheli.
Potrivit unei statistici din 2024 a Curții de Conturi, peste două milioane de pensii ar fi fost calculate greșit. Şefa Casei Naționale de Pensii Publice, Vasilica Valentina Robu, dezminte informațiile apărute în spațiul public pe baza unui raport al Curții de Conturi, conform cărora 2,2 milioane…
O echipă de la ETH Zurich a reușit să obțină un adeziv de înaltă performanță din polietilenă și polipropilenă, două dintre cele mai utilizate tipuri de plastic din lume. Materialul rezultat poate lipi suprafețe precum metalul, sticla și lemnul, având o rezistență care îndeplinește cerințele unor…
Aproximativ 100 de angajați ar ține în funcțiune un studio cu rezerve pentru trei zile. Guvernul britanic le cere cetățenilor, prin campania „Be Ready”, să-și facă provizii pentru cel puțin trei zile.
Pe lângă asta, la cumpărăturile online ai 14 zile în care poți renunța la orice comandă, fără să explici de ce. Iată ce faci concret, de la deschiderea coletului până la reclamația la ANPC sau la bancă. Black Friday aduce în fiecare an milioane de comenzi online, iar odată cu ele vin și coletele…
Sâmbătă, serviciile municipale din Varșovia au început să amplaseze bariere rutiere din beton pe străzile care duc spre Krakowskie Przedmieście, transmite Rzeczpospolita. Primarul orașului, Rafał Trzaskowski, a luat această decizie în urma recomandărilor poliției, după tragedia din Cracovia. Rafał…
Lidera mondială a anunțat cu o zi înainte de start că nu este pregătită fizic și nu își va apăra titlul. Kostiuk o întâlnește duminică seară pe Linda Noskova, apoi pe Coco Gauff și pe Jessica Pegula.
Statul Major General al Ucrainei estimează la circa 1,6 milioane pierderile de personal ale Rusiei de la începutul invaziei. Bilanțul zilei consemnează 199 de confruntări, cele mai multe în sectorul Kostiantînivka.
Rusia nu reușește să avanseze pe frontul din Ucraina, așa că își intensifică atacurile înainte de venirea iernii, încercând să distrugă complet economia ucraineană. Rachetele și dronele rusești atacă infrastructura energetică a Ucrainei mai intens și mai devreme decât în anii precedenți.…
Météo France și Met Office spun că efectele asupra vremii din Europa sunt încă incerte. Simulările Severe Weather Europe indică un decembrie rece pe continent, iar pentru ianuarie temperaturi peste normal în estul Europei.
Parlamentul European coboară în bernă steagurile Poloniei și ale Uniunii Europene în semn de solidaritate, după atacul armat din Cracovia. Într-un mesaj simbolic publicat pe platforma X, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a transmis că legislativul european „se alătură Poloniei în…
Oficialii din domeniul sănătăţii trag un semnal de alarmă cu privire la o ciupercă mortală descrisă ca fiind similară cu "a avea cancer", care este în creştere în spitalele din SUA. Candida Auris, un tip de drojdie rezistentă la majoritatea tratamentelor, a fost detectată pentru prima dată în…
Femeia de 34 de ani, înjunghiată vineri seara la o intersecție din Caracal, avea ordin de protecție împotriva bărbatului din octombrie. Pe 2 noiembrie își retrăsese plângerea pentru amenințare, iar cazul îl anchetează un procuror militar.
Adrian Cican, primarul PNL din Orșova, Mehedinți, a anunțat pe Facebook că se alătură platformei conservatoare condusă de președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Cican este un traseist care a mai trecut prin PDL, PNL, Partidul Național Democrat, Pro România, și a revenit în PNL în 2024,…
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale,…
Kimi Antonelli a terminat la 0,025 secunde în urma pilotului Red Bull, iar Lando Norris a fost al treilea. Lewis Hamilton a avut doar al 12-lea timp și va fi penalizat pe grila de start pentru o modificare la motor.