Potrivit IPJ Sibiu, un șofer de 22 de ani ar fi intrat pe contrasens pentru că nu și-a adaptat viteza la condițiile de drum. Unul dintre răniți a fost scos din mașină de descarcerare.
Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a declarat miercuri că Franţa va continua să susţină soluţia celor două state, indiferent de rezultatul alegerilor din Israel. Într-un interviu acordat postului de televiziune France 2, acesta a afirmat că “direcţia noastră nu se va schimba”,…
Senatul a adoptat, luni, un proiect care le-ar permite tinerilor de până la 35 de ani să cumpere o locuință prin programul „Noua Casă” cu un avans minim de 5%, față de 15% în prezent, pentru finanțări între 70.000 și 140.000 de euro. Practic s-ar dubla plafonul până la care se poate achita un avans…
Ministrul pune criza din programele naționale pe seama fostului șef al CNAS și promite să trimită Parchetului rezultatele controalelor. Lui Ilie Bolojan, care l-a acuzat că a lăsat urgențele fără bani, îi răspunde că „nu are viziune”.
Digi24 a fost cea mai citată sursă media din România în luna septembrie 2026, potrivit analizei realizate de mediaTRUST. Digi24 se situează pe prima poziţie a clasamentului general, cu 1.456 de citări. Analiza mediaTRUST pentru perioada 1 – 30 septembrie 2026 are la bază peste 43.000 materiale…
Avocatul Toni Neacșu intervine în scandalul restanțelor salariale solicitate de magistrați. Așa cum se știe, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins plângerile magistraților privind restanțele salariale datorate de Guvern și a invocat posibil conflict de interese. Toni Neacșu acuză Guvernul…
Doi participanți la o petrecere spun că au găsit în camera lor dispozitive care ar fi putut filma, iar un dispozitiv asemănător ar fi fost descoperit și în camera a trei tinere. Polițiștii au ridicat mai multe dispozitive electronice și medii de stocare.
Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, îi solicită ministrului Culturii, Ioana Ciocan, într-o scrisoare deschisă, retragerea din dezbaterea publică a proiectului de Strategie Națională a Culturii 2027-2034, criticând 'viziunea aculturală ce a stat la baza ei' și…
După ce o mișcare de protest condusă de studenți l-a înlăturat de la putere pe fostul președinte al Serbiei, Aleksandar Vucic, în urma alegerilor anticipate de duminică, țara așteaptă să afle cine va ocupa funcția de prim-ministru și alte posturi-cheie din viitorul guvern. Printre numele vehiculate…
Inspectorii au făcut 1.792 de controale, au dat 1.303 sancțiuni și au oprit 8 echipamente periculoase. Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că munca nedeclarată rămâne un fenomen grav și promite controale mai dese în actualul mandat.
Angajaţii Metrorex sunt pe cale să declanşeze un conflict de muncă şi, ulterior, eventual o grevă generală dacă negocierile pentru noul contract colectiv de muncă nu pornesc până cel târziu la 1 noiembrie, a anunţat preşedintele Unităţii Sindicatului Liber Metrou (USLM), Marian…
Veniturile au crescut cu 2,7%, la 3,34 miliarde de lei, iar creditele nete au urcat cu 12,4%. Profitul a fost frânat de taxa pe cifra de afaceri, pentru care banca a plătit 209 milioane de lei, față de 133 de milioane anul trecut.
Banii vin din fonduri europene nerambursabile și ar urma să finanțeze o rețea națională de centre de zi, comunități terapeutice și centre de recuperare. Prin program ar fi instruiți circa 2.500 de specialiști, iar centrele de postcură ar primi un cadru legal separat.
Cătălin Prisacariu și Mircea Marian au discutat, îngrijorați, la podcastul „Cum e, de fapt?”, despre tăcerea asurzitoare a lui George Simion în legătură cu guvernul Luca Niculescu. Este adevărat, Petrișor Peiu a menționat o moțiune de cenzură, dar aceasta este o diversiune puțin credibilă. Și,…
Votul a fost deschis fanilor din toată lumea, cu 1 euro pe vot. Messi ocupă locul al doilea cu sezonul 2011/2012, iar primele zece locuri sunt împărțite între cei doi jucători.
Lotul are 11 fete și 5 băieți, care vor concura la 10 sporturi. Înotătoarea Daria Silișteanu și jucătorul de tenis de masă Robert Istrate vor duce drapelul la deschiderea jocurilor, programate între 31 octombrie și 13 noiembrie.
Un şofer în vârstă de 49 de ani a fost rănit şi transportat la spital. Un accident rutier în lanţ, în care au fost implicate patru vehicule, s-a produs în această dimineaţă pe Drumul Naţional 17, între localităţile Şintereag şi Beclean. Potrivit poliţiştilor, coliziunea iniţială dintre două…
Dosar penal după o petrecere organizată la o cabană din județul Sibiu. Doi invitați au găsit camere de supraveghere ascunse, care filmau patul și zona de duș. Polițiștii au făcut percheziții în locuința organizatorului și au ridicat mai multe telefoane și laptopuri. Petrecerea s-a transformat…
Termenul a fost stabilit miercuri de miniștrii Transporturilor și Mediului, împreună cu șefii CNAIR și ANMAP. Până atunci, constructorii lucrează pe doar circa 45% din Secțiunea 2 și circa 30% din Secțiunea 3.
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, la B1TV, că discursul politic axat pe ideea unei „moşteniri grele” bugetare reprezintă doar o strategie politică şi le-a reamintit celor de la PSD că au guvernat împreună până în primăvara acestui an. „Nu există nicio moştenire grea. Până în…
Serialul „Vecinii” (Neighbours), în care a jucat și celebra actriță Margot Robbie, va fi transformat într-o serie de videoclipuri scurte, concepute pentru a fi urmărite pe telefoanele mobile. Potrivit BBC, inițiativa aparține companiei Fremantle, producătoarea serialului australian, care…
„Observăm că toate cererile care vin pentru autorizaţii de înfiinţare sunt dublate de autorizaţii pentru stocare. Dacă la pioneratul înfiinţării parcurilor fotovoltaice se făcea o estimare de timp 4-5 ani (recuperare a investiţiei, n.r.), astăzi termenul e mult mai lung şi de aceea, fără stocare,…
Consiliul Europei a îndemnat Franța să ia 'măsuri urgente' pentru a îmbunătăți condițiile din centrele sale de retenție și a preveni violențele în aceste locuri unde sunt ținuți migranți fără acte, transmite AFP, citând un raport publicat joi. Raportul a fost redactat în urma unei vizite efectuate…
Ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, de extremă dreapta, a cerut joi arestarea liderilor partidelor arabe, acuzați că au primit sprijin extern, după rezultatul lor istoric în alegerile parlamentare, relatează AFP. 'Shin Bet (serviciul de securitate internă) trebuie să-i…
Certificatul a fost înmânat joi companiei de către Alteța Sa Regală Principesa Elena, în numele Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei Române. Compania Națională de Transporturi Aeriene Române, TAROM, a primit titlul de Furnizor al Casei Regale a României pentru serviciile de transport…
Scriitoarea Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2015), vine la Constanța, la începutul lunii noiembrie. Ea va primi distincția Doctor Honoris Causa, în 4 noiembrie, la Universitatea ”Ovidius” (UOC), la propunerea Facultății de Istorie și Științe Politice condusă de…
(sursa foto: facebook.com/stbsaoficial) Persoanele care vorbesc pe speaker sau ascultă muzică cu volumul dat tare, încălcând astfel liniștea în transportul public, riscă amenzi uriașe. STB și Metrorex pregătesc campanii de informare pentru a-i încuraja pe pasageri să folosească căștile. Muzica…
Sobianin a anunțat la început 57 de drone, apoi a ridicat bilanțul la 74. Rosaviația a restricționat zborurile la Vnukovo, Domodedovo și Jukovski. Martori din Naro-Fominsk spun că au auzit explozii, dar nu există un bilanț al pagubelor.
Fostul deputat Tudor Benga a pus pe masă o analiză succintă pentru a lămuri "politichia din spatele reformei administrativ-teritoriale ca să priviţi în cunoştinţă de cauză şi baletul elaborat care va urma şi şi ideea de comasare voluntară". ANALIZA lui Tudor Benga Pentru cele trei mari partide…
Momentul a avut loc miercuri, 28 octombrie, în Parliament Square, scrie Euronews. Monarhul a participat la o demonstrație a festivalului Junkanoo, una dintre cele mai cunoscute tradiții culturale din Bahamas. Îmbrăcat într-un costum și purtând ochelari de soare, Charles al III-lea a urmărit inițial…