Bărbatul a alunecat sâmbătă pe gheață între Șaua Custurii și Vârful Păpușa Mică, iar colegii lui n-au putut ajunge la el. Două echipe Salvamont l-au căutat toată noaptea cu o dronă cu termoviziune și cu un câine, apoi l-au coborât de pe munte.
În zori a fost îngheț puternic, iar la Toplița termometrele au arătat minus 9,9 grade. Luni dimineață, la Miercurea Ciuc se așteaptă din nou circa minus 10 grade, apoi vremea se încălzește treptat.
Eforturile diplomatice intensificate recent pentru soluționarea conflictului din Orientul Mijlociu sunt acum oprite în urma 'șocului' provocat de înfrângerea republicanilor președintelui american Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului, a declarat duminică ministrul iranian de externe…
Ministrul Justiției spune că magistrații nu pot fi tratați ca „executanți” ai guvernului. El cere dialog pentru plata eșalonată a celor cinci miliarde de lei datorate magistraților, după ce Lia Savonea a salutat schimbarea Guvernului.
Britanicul a plecat din pole position și a câștigat a doua oară la rând la Interlagos. Max Verstappen a urcat de pe locul 21 pe 2, iar Mercedes a luat al nouălea titlu la constructori, primul din 2021.
Centrala de la Cernavodă produce din nou energie după o pauză de aproape 3 luni. Repornirea reactorului 1 nu înseamnă neapărat ca vom plăti facturi mai mici la energie, avertizează specialistii. Ciprian Cherciu, expert în energie, a explicat pentru Digi24 că în continuare suntem dependenți de…
Primarul Ciprian Ciucu a retras protocolul adunării din Parcul Izvor, programată pe 14 noiembrie, invocând Legea 60/1990: scopul manifestației s-ar fi schimbat online și ar incita la violență. Gheorghe Piperea vorbește despre un abuz.
Dalian Yingbo a terminat la egalitate de puncte cu Chengdu Rongcheng și a luat titlul datorită meciurilor directe. Cu cinci etape înainte de final, echipa avea 12 puncte în urma lui Chengdu. Pentru Stanciu este al doilea titlu în China.
Într-o seară în care avioanele întârziau din cauza vremii sau a păsărilor neastâmpărate care ajungeau printre elicele avionului, am vrut o apa minerală. Am căutat în Dutty Free pe aeroportul din Salonic, pentru că acolo este mai ieftin decât la restaurantele din aeroport. Din toate cele șase…
Francesco Pio Esposito și Marcus Thuram au marcat în primele 19 minute pe San Siro. Echipa lui Cristian Chivu are 28 de puncte și se află la un punct de liderul Lazio, care a remizat cu Napoli.
Focul a cuprins duminică două case cu etaj de pe strada Grigore Eremia și a fost localizat. Un om a suferit arsuri la față, iar alți patru au avut atacuri de panică. Nu s-a emis mesaj RO-ALERT.
Grupul vrea să dezvolte la București un hub regional cu o echipă tehnică ce ar putea deservi atât companiile românești, cât și clienți din alte țări, în cadrul strategiei sale de extindere în Europa Centrală și de Est. CEO-ul Span a descris piața românească drept cea mai agilă dintre cele 16 piețe…
Campioana României a întors scorul după ce Podravka conducea cu 15-14 la pauză. Cu cinci victorii și două înfrângeri, Gloria e pe locul 3 în Grupa B, la trei puncte de Metz și Győr.
Seismul s-a produs duminică la ora 1.04, la 40 km adâncime, în Shizuoka, iar cele mai puternice zguduiri au fost în Aichi. Unii răniți au căzut pe scări când fugeau din clădiri. Nu există risc de tsunami, iar trenurile Shinkansen au circulat cu viteză redusă.
Acesta a explicat, într-un interviu pentru Economica.net, de ce decalajul de automatizare față de Europa nu trebuie recuperat doar prin instalarea mai multor roboți, cum pot fi modernizate fabricile existente fără înlocuirea utilajelor și ce ar trebui să facă România pentru a deveni mai competitivă…
Veniturile generate de serviciile de coletărie au crescut mai rapid decât volumele, cu 15%, până la aproape 6 miliarde de lei, dintre care 5,6 miliarde de lei au fost realizate în nume propriu. Venitul mediu pe colet a ajuns la 15 lei, cu 60 de bani mai mult decât în 2024, în timp ce pentru…
Ministrul Sănătății spune că își va stabili agenda deplasărilor din țară după mesajele primite pe Facebook. Rogobete a scris că și-a notat problemele semnalate și că lucrează la soluții.
„Firma este nevoită astfel să își întrerupă circulația, deși se află într-un cerc vicios, deocamdată fără ieșire. Bugetele blocate în ultimele luni de zile fără un guvern cu puteri depline au avut un efect de domino, cu plăți blocate din multe direcții”, explică reprezentanții companiei din…
Un SMS care anunță blocarea unui colet și solicită plata unei taxe de câțiva lei poate ascunde o tentativă de fraudă. Mesajele false folosesc numele firmelor de curierat și adrese de internet asemănătoare celor oficiale pentru a obține date personale și bancare. În cadrul programului FinEduc…
Trump i-a cerut să-și ia ca asistenți luptători de MMA, ca să apere administrația „împotriva stângii nebune”. White, aflat la Londra, n-a spus dacă acceptă, dar zboară spre Washington ca să se vadă luni cu președintele.
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra…
NASA a lansat un apel pentru o nouă generație de astronauți, în căutarea unor exploratori care ar putea trăi și lucra pe Lună. Odată cu deschiderea înscrierilor pentru cea mai recentă extindere a programului său Artemis, agenția americană a declarat că cei selectați vor contribui la „modelarea…
Marc Márquez a terminat al doilea și are acum un avans de 60 de puncte față de Jorge Martin. Spaniolul își poate asigura al optulea titlu la clasa-regină în Portugalia, la Portimão, între 20 și 22 noiembrie.
Unul din trei suedezi consumă zilnic suplimente alimentare. Unul din cinci declară, într-un nou sondaj realizat de Apotek Hjärtat, că nu vede niciun risc legat de consumul acestor suplimente. În același timp, unul din doisprezece suedezi recunoaște că a luat ocazional o doză mai mare decât cea…
Kievul vrea o prezență „suverană” în spațiu și să depindă mai puțin de Starlink. Un parlamentar ucrainean spune că restricțiile venite din SUA sau de la SpaceX au pus în pericol comanda armatei și că finanțarea armelor noi va fi o problemă.
Secretarul general al PSD scrie pe Facebook că proiectul, considerat de mulți imposibil, s-a împlinit după 13 ani de muncă și că de el vor beneficia generații întregi de craioveni. Aducțiunea Isvarna costă peste 500 de milioane de euro.
Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite într-n accident rutier produs duminică seara pe DN 71, în afara localității Bungetu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 73 de ani, din comuna…
Mihail Neamțu confirmă că AfD a fost invitat. George Simion neagă că i-a invitat pe reprezentanții partidului german la protestul din Parcul Izvor, dar spune că parlamentari AfD vor participa la inaugurarea unui grup de prietenie România-Germania.
Discuțiile Rusia–Ucraina mediate de SUA au loc pe 10 și 11 noiembrie. Barrot n-a spus cine va reprezenta Franța. Kremlinul susține că europenii nu fac parte din formatul tripartit.
"Tinerii care vor să-şi transforme ideile în afaceri pot aplica în continuare la cursurile gratuite de antreprenoriat. Perioada de înscriere este deschisă până la 27 noiembrie 2026, ora 20:00. 40 de ore de formare, online sau fizic", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a…