Rafalele pot atinge 50-60 km/h în Botoșani, Iași și Vaslui, precum și în zona joasă a județelor Suceava, Neamț și Bacău. Potrivit ANM, intensificările vântului pot afecta temporar activitățile obișnuite.
Clădirile publice construite în Brăila în anii '60-'80, printre care Cinema Central, Casa Tineretului și Sala Polivalentă, vor fi în centrul unor tururi ghidate și dezbateri despre valoarea patrimoniului arhitectural și posibilitățile de valorificare a acestuia, organizate pe 14 și 15 noiembrie, în…
Lista a crescut de la 12 state, cu Cehia, Luxemburgul și Slovenia adăugate alături de România, iar Bulgaria a ieșit. Încadrarea aduce acces prioritar la sprijin european, fără bani garantați, iar Consiliul stabilește până la sfârșitul anului rezerva de solidaritate pentru 2027.
Premierul susține că România e prima dintre cele opt țări candidate care a încheiat practic procesul și invocă un raport preliminar al Băncii Naționale, cu un plus de până la 1% din PIB pe an. El anunță și un plan de relansare de „multe miliarde” pentru începutul anului viitor.
Doar acțiunile patriotice, comemorative și aniversare vor fi permise în oraș de Ziua Națională. Primarul Gabriel Pleșa spune că partidele își pot ține mitingurile înainte sau după această dată și avertizează că manifestațiile neautorizate vor fi sancționate.
Proiectul de ordonanță, pus vineri în transparență decizională, prevede contracte de management pe patru ani și evaluare anuală pentru instituții precum Agenția Națională de Transplant. Același text simplifică recunoașterea diplomelor de medic specialist obținute în Marea Britanie.
Fostul președinte spune că România trebuia să își consolideze legăturile cu Congresul american, în loc să insiste pentru o întâlnire cu Donald Trump. Băsescu acceptă împărțirea costurilor din baze după regulile NATO, dar respinge plata militarilor americani: „Noi nu cumpărăm mercenari”.
Oamenii de știință de la Universitatea Cambridge au dezvoltat un nou vaccin folosind inteligența artificială care vizează mai multe tulpini de gripă aviară într-o singură doză, în loc să ofere imunitate la o singură variantă. Vaccinul face parte dintr-o nouă generație care vizează mai multe…
Cea mai mare pedeapsă, doi ani și două luni, i-a revenit lui Adrian Cătălin Morar, pentru ultraj și distrugere. Cei condamnați nu mai pot merge la adunări publice, dar David Cozma a primit voie să viziteze o expoziție la Biblioteca Națională.
Salariul ajustat din România a crescut cu aproximativ 7,3% într-un an, de la 19.397 la 20.818 euro, dar rămâne la aproximativ jumătate din media UE, de 41.500 de euro. Cel mai mare salariu e în Luxemburg, 85.600 de euro, iar cel mai mic, în Bulgaria, 16.200 de euro.
Democrații au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului SUA, în urma alegerilor intermediare din 3 noiembrie, iar Donald Trump va intra, din ianuarie 2027, într-o nouă etapă a mandatului său, cu o majoritate legislativă adversă. Analistul Mihai Isac, expert în relații internaționale, într-o…
Proiectele vizează scumpirea energiei, testarea independentă a sistemelor avansate și răspunderea companiilor. Dreptul de veto al lui Donald Trump le poate bloca, iar acțiunile companiilor tehnologice au scăzut drastic joi, pe fondul temerilor legate de noul Congres.
Banii decontează 1.106 lucrări și acoperă 39,5% din fiecare cerere de plată încărcată până la 11 septembrie. Ministerul a plătit separat 258,63 milioane de lei pentru 407 investiții din PNRR și speră să primească restul banilor la următoarea rectificare bugetară.
ANPIS încurajează persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale să depună cât mai curând cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a suplimentului pentru energie, astfel încât să poată beneficia de sprijin începând cu luna noiembrie 2026, prima lună a…
Palatul Buckingham spune că fiecare țară din Commonwealth decide singură dacă îl păstrează pe rege ca șef de stat. Mesajul a venit după turneul de nouă zile din Caraibe, în care monarhul nu și-a cerut iertare pentru sclavie, dar și-a exprimat durerea personală.
Francul elvețian a urcat la 5,8417 lei, cea mai mare creștere în lei, iar lira sterlină a rămas aproape neschimbată, la 6,4015 lei. Gramul de aur a coborât cu 6,10 lei, până la 624,9110 lei. Noul curs se aplică, de regulă, tranzacțiilor de luni.
Aproape 1.000 de angajați STB vor fi concediați până la sfârșitul anului, iar preavizele ar putea fi înmânate chiar de săptămâna viitoare, potrivit sindicaliștilor din Societatea de Transport. Gândul a aflat pe ce criterii vor fi dați afară șoferii, sau ceilalți angajați. „Conducerea ar fi aflat…
Instanța n-a aplicat pedeapsa cu moartea, cerută de procurori, pentru că ar fi putut întări convingerea adepților că moartea îi reunește cu Iisus. Alte 20 de persoane au fost condamnate în aceeași zi, iar 190 dintre victime erau copii.
Rutte avertizează că armata numeroasă a Rusiei va rămâne o amenințare pentru Europa după război. Despre acordul Trump-Putin privind motorina, secretarul general al NATO spune că Europa a cumpărat anul acesta mult mai mult gaz lichefiat rusesc decât va aduce vreodată tranzacția.
Autoritățile din India le-au ordonat școlilor din orașul New Delhi și din împrejurimile sale să organizeze cursuri online, încurajând totodată populația să lucreze de acasă și să amâne reuniunile private, în contextul în care calitatea aerului din capitala țării și din zonele înconjurătoare s-a…
Ministrul cere reautorizarea lucrărilor până la finalul anului, altfel proiectul nu mai poate primi bani din bugetul pe 2027. Investiția începută în 1987 e gata în proporție de 90%, dar a rămas fără autorizație după o hotărâre a Curții de Apel Cluj.
E-mailul primit de RTÉ anunța o explozie în 45 de minute. Postul Newstalk a reluat emisia după o alarmă falsă, iar Sky, din Regatul Unit, a raportat și el o amenințare. Poliția irlandeză a început o anchetă, dar autorii nu au fost identificați.
Octola III a fost construit pe locul unei foste stații radar, la 500 de metri altitudine, în Enontekiö, din nord-vestul Finlandei, aproape de granițele cu Suedia și Norvegia. De acolo, oaspeții refugiului arctic secret văd munții din toate cele trei țări, relatează Fanpage. Proprietatea se află…
Ministrul Finanțelor speră ca lucrurile să fie definitivate până la finalul anului, „cu un anunț pozitiv”. Alexandru Nazare susține că România nu este defazată, pentru că demersurile au mers în paralel cu procedura europeană.
Cheltuielile sociale ale României au crescut cu doar 0,7% față de 2024, al doilea cel mai mic avans din UE, după Grecia. Media europeană este de 27,5% din PIB, iar Austria, Finlanda și Franța au depășit 32%.
Președintele Nicușor Dan a primit o veste mai puțin plăcută din partea reprezentanților Primăriei Predeal. Municipalitatea l-a anunțat pe „șeful statului” că a fost emisă o adresă de înștiințare privind înființarea popririi pe numele său din cauza neplății impozitelor și taxelor locale. În luna…
România și Republica Moldova au convenit măsuri comune pentru traficul de camioane la frontieră. Personalul de control va fi suplimentat după nevoi, iar autoritățile vor face schimb de informații mai des, ca să reducă timpii de așteptare.
Proiectele ar urma să funcționeze complementar, de la identificarea tinerilor până la angajare, dar ministrul n-a prezentat un calendar. Roxana Mînzatu cere României un Plan de țară „ambițios și creativ” pentru 2028-2034 și un proiect național pentru tinerii NEETs.
Fostul ministru de Externe Emil Hurezeanu a declarat vineri, la Digi24, că România are în continuare șanse să mențină sau să consolideze prezența militară americană pe teritoriul său, în contextul în care Washingtonul analizează reducerea și redistribuirea efectivelor din Europa. În opinia sa,…
Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend…