Letonia a solicitat convocarea unei şedinţe de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, ca răspuns la cele mai recente atacuri ruseşti asupra Ucrainei. Ministrul de Externe Baiba Braže a anunţat marţi această măsură pe platforma de socializare X, relatează dpa. Rusia a lansat anterior un nou…
Vladimir Putin afirmă că Federația Rusă nu reprezintă o amenințare pentru nimeni și urmărește cooperarea. Liderul de la Kremlin susține că urmărește să coopereze și cu Europa și cu Statele Unite după ce democrații au câștigat alegerile de la mijlocul mandatului de pe 3 noiembrie și au obținut…
Fostul tenismen a acceptat invitația „cu mult entuziasm” și i-a mulțumit președintelui Florentino Pérez. Nadal, membru de onoare al clubului din 2011, a spus în 2023 că și-ar dori să conducă într-o zi Real Madrid, deși nu se considera suficient de „calificat”.
Spectacolul „Povestea celor douăsprezece luni” reinterpretează un basm consemnat de Božena Němcová, cu peste 150 de costume și o partitură originală. Directorul Miroslav Vantuh spune că asemenea producții sunt, în timp de război, o responsabilitate și o onoare.
Carlo Messina, CEO-ul Grupului Intesa Sanpaolo, comentează rezultatele și oferta pentru cumpărarea Monte dei Paschi di Siena, care avansează conform calendarului și a primit aprobările necesare din partea autorităților de reglementare sectoriale, inclusiv a Băncii Centrale Europene: „Aceste…
Negocierile de aderare ar putea fi încheiate până la sfârșitul anului 2026, iar aderarea efectivă ar putea avea loc în 2028, după ratificarea de către cele 27 de state membre. Ar fi prima închidere de negocieri cu un stat candidat după Croația, în 2011.
Parlamentul Columbiei a înăsprit condițiile oferite membrilor grupărilor armate ilegale care se predau, prin adoptarea unui proiect de lege propus de președintele Abelardo De La Espriella care încheie politica de 'pace totală' a fostului președinte Gustavo Petro, relatează miercuri Reuters. Noua…
Directorul general al TAROM Tehnic, Florin Trăilă, detaliază de ce nu se pune problema declanșării unei greve la nivelul companiei pe care o conduce, dar și de ce nu se consideră într-o poziție de incompatibilitate, așa cum susțin reprezentanții salariaților din cadrul Sindicatului Unit Tarom…
Primarul susține că amânarea lucrărilor ar fi dus la pierderea avizelor și le mulțumește bucureștenilor pentru răbdare. Gândul scrie că muncitorii au fost chemați pe șantierul de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu la 24 de ore după ce a publicat imagini fără niciun muncitor acolo.
Polonia şi-a concentrat forţele la graniţa cu regiunea rusă Kaliningrad pentru a desfăşura o operaţiune de combatere a actelor de sabotaj, a declarat comandantul poliţiei republicane, Marek Boron. Potrivit acestuia, la sfârşitul lunii octombrie, autorităţile au primit avertismente din partea…
Scriitoarea și jurnalista spaniolă Cristina Fernández Cubas a fost recompensată cu premiul Cervantes pe anul 2026, cel mai prestigios premiu literar al țărilor vorbitoare de limbă spaniolă, informează DPA. Autoarea, în vârstă de 81 de ani, a fost premiată grație nuvelele sale, care ''revitalizează…
Guvernatorul BNR a pledat pentru gândirea pe termen lung, instituții credibile și cooperare internațională. La conferința organizată de Asociația Română pentru Clubul de la Roma, el a vorbit despre incertitudinea economică, schimbarea tehnologică și presiunile de mediu.
Prețurile producției industriale, sau inflația industrială, au crescut în septembrie cu 2,6% comparativ cu luna precedentă și cu 13,8% față de aceeași lună a anului trecut. Cifrele reprezintă cea mai accelerat avans lunar din martie 2023. Impulsul a fost dat de scumpirea energiei, prețurile…
Guvernul începe lupta cu deșeurile. Românii, obligați să scoată și mai mulți bani din buzunare Planul național de gestionare a deșeurilor (PNGD), lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului, are, ca principală direcție de acțiune, introducerea sistemului de tip „plătești pentru cât arunci”.…
Înscrierile rămân deschise până la 27 noiembrie, exclusiv online. Cursurile durează 40 de ore, iar absolvirea lor este obligatorie pentru etapa în care firmele nou-înființate pot obține până la 250.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro.
Municipiul București concentrează aproximativ 35% din piața de comerț electronic cu bunuri de larg consum (FMCG) din România, relevă un sondaj realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), în cadrul unei dezbateri organizate cu ocazia întâlnirii membrilor din luna…
Allview Auto, divizia de mobilitate electrică a grupului Visual Fan, a anunțat semnarea unui parteneriat cu Eurial Invest, companie cu peste 30 de ani de experiență pe piața auto din România. Acordul prevede comercializarea și repararea modelelor electrice Allview CityZEN și 4City. În viziunea…
Deputatul PSD îi reproșează liderului USR că sărbătorește succesul unui partid de centru-stânga și anunță înfrângerea social-democraților români. Dominic Fritz a prezentat rezultatul din SUA drept dovada că „sistemul poate fi învins” și a scris că furia românilor va mătura PSD.
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters.
Proprietara și fiica ei au primit asistență medicală după ore de tensiuni, iar primarul Elena Lasconi avertizează că femeia și-ar putea relua obiceiurile, fiindcă apartamentul este proprietate privată. Ea susține că legea nu permite o intervenție mai rapidă a autorităților locale.
Vlad Ionescu, consilier de stat, spune că lobby-ul este o activitate transparentă și reglementată în SUA și că România trebuie să folosească toate canalele spre decidenții americani. Contractul cu Eversheds Sutherland are un plafon de 565.000 de dolari pe lună.
„Dumnezeu să binecuvânteze America”, a fost mesajul (foarte scurt) al lui Hillary Clinton după victoria democraților care i-a spulberat pe republicanii susținuți de președintele Donald Trump. Democrații au recâștigat aseară controlul asupra ambelor camere ale Congresului, pentru prima oară de la…
Budapesta ia în calcul coridorul de gaz care traversează Grecia și terminalul de gaz lichefiat din Croația. Uniunea Europeană a stabilit interzicerea completă a importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027.
Ţările europene intensifică lupta împotriva petrolierelor care transportă ilegal petrol rusesc şi, în acelaşi timp, încearcă să protejeze cablurile submarine şi conductele de acţiunile de sabotaj ruseşti. În îndeplinirea acestor sarcini, începând de anul viitor, statele UE vor fi sprijinite de o…
Ministerul Culturii a primit fonduri suplimentare în sumă de 43.376 mii lei, pentru finanțarea cheltuielilor urgente ale instituțiilor subordonate, finanțate din venituri și subvenții de la bugetul de stat, ca urmare a rectificării bugetare. 'Deblocarea sumelor reținute la nivelul ordonatorului…
Liderul nord-coreean a vizitat luni șantierul naval Nampo, unde se construiește vasul, și a spus că acesta e „incomparabil” mai bun decât distrugătorul construit anul trecut. Kim Jong Un justifică proiectul prin tensiunile geopolitice și prin acțiunile ostile ale adversarilor.
Războaiele se pot opri fără a fi cu adevărat soluționate. Aceasta este posibilitatea incomodă care stă la baza celei mai recente deschideri diplomatice a Ucrainei Războaiele se pot opri fără a fi cu adevărat soluționate. Aceasta este posibilitatea incomodă care stă la baza celei mai recente…
Diplomația românească și președinții României – așa cum erau ei – pe vremuri, căutau să mențină relații bune și cu democrații și cu republicanii. Exista un echilibru. Știau că mai devreme sau mai târziu vor avea nevoie de aceste relații și că alternanța la putere este inevitabilă. Acesta este, după…
Avertizarea INHGA vizează bazinele Călmățui, Vedea și Neajlov, unde sunt prognozate viituri rapide și posibile depășiri ale cotelor de atenție. Pentru celelalte bazine avertizate anterior, institutul a ridicat avertizarea miercuri, de la ora 10:00.