Senatoarea USR Chyntia Păun a lansat critici dure la adresa preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, dar şi a miniştrilor social-democraţi din actualul guvern, acuzându-i că în loc să se apuce de treabă, să facă rectificarea bugetară sau să se ocupe de reforme, anulează ordine şi revocă măsuri date de…
Fostul șef al CNAS, Horațiu Moldovan, a susținut, azi, pe Facebook, că, la final de septembrie, „restanțele” CNAS erau zero, infirmând astfel acuzațiile ministrului PSD al Sănătății, Alexandru Rogobete. „De aceea, pentru pretinsa sumă de 30 de miliarde de lei, întrebările sunt simple: Cine are de…
Într-o lume în care suntem permanent conectați, iar atenția ne este împărțită între notificări și un flux nesfârșit de informații, vă propunem o pauză din goana cotidiană și un ritm mai domol, în preajma artei. Să lăsăm ecranele deoparte, să încetinim și să ne bucurăm de experiența prezentului.…
SRI s-a simţit, probabil, "cu toţi sacii în căruţă după reuşirea învestirii guvernului PSDan" şi de aceea şi-a permis să iasă cu un comunicat care reprezintă o intrare cu bocancii în jocul politic, declară Ludovic Orban, într-un interviu pentru Epoch Times, întrebat cum vede faptul că, în mod cu…
Emer Cooke spune că noua legislație europeană poate obliga firmele să ceară rambursarea medicamentelor în toate statele. Românii așteaptă acum în medie 1.201 zile pentru un medicament nou, iar germanii doar 56 de zile.
În contextul în care tot mai mulți analiști economici și climatologii anticipează că oamenii din secolul 21 vor traversa cea mai gravă criză a resurselor din istorie, Elon Musk anticipează o tranziție „cu hopuri” către un viitor mai luminos. El a sugerat acordarea unor plăți guvernamentale pentru…
Auditorii europeni au exprimat opinii fără rezerve pentru toate agențiile UE, cu excepția Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT), care a primit opinii cu rezerve din cauza unor deficiențe legate de conturile și plățile sale, arată auditul anual efectuat de Curtea de Conturi…
Bărbatul de 35 de ani i-ar fi cerut actele unui șofer pe motiv că un stop nu funcționa, apoi i-ar fi spus că l-a amendat cu o sumă foarte mare, fără să-i dea vreun document. Faptele s-ar fi petrecut pe 7 octombrie.
Lituania a anunţat joi că intenţionează să extindă serviciul militar pentru tineri şi să reintroducă recrutarea generală în 2032, în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia vecină, transmite dpa. Măsura a fost luată joi, la Vilnius, de Consiliul pentru Securitate Naţională al Lituaniei, ţară…
O analiză a 108 studii de imagistică cerebrală a demonstrat faptul că expunerea în natură reduce stresul, restabileşte atenţia şi generează stări cerebrale similare celor din timpul meditaţiei. Probabil aţi observat deja: intraţi într-o pădure, staţi la malul oceanului sau faceţi o pauză lângă un…
Mircea Man, secretar general la ANRE, spune că prețul energiei poate sări de la 5 euro la prânz la 520 de euro seara. România ar produce acum jumătate din cât producea înainte de 1990 și ar importa seara peste 40% din necesar.
Experții în siguranță feroviară indică mai multe elemente care ar putea reduce riscul de rănire, de la alegerea unei vagoane din zona centrală a garniturii până la orientarea scaunului și poziția față de culoar. Totuși, nicio alegere nu garantează supraviețuirea, iar consecințele depind în mare…
În 2022, Curtea de Conturi descoperea probleme importante în activitatea de furnizare a energiei electrice a Hidroelectrica. Într-un eşantion de 20 de clienţi noncasnici — societăţi comerciale, dar şi parohii, o mitropolie şi o mănăstire — auditorii au identificat numeroase cazuri în care energia…
Consumul și investițiile în inteligența artificială au susținut creșterea, deși petrolul s-a scumpit. Inflația PCE a urcat în septembrie la 3,6%, iar asta le dă argumente celor care mizează pe o majorare a dobânzii Fed în decembrie.
O conferință internaționala a autorităților electorale din mai multe state democratice a avut loc la București. Protejarea corectitudinii alegerilor în era digitală este obiectivul Autorității Electorale Permanente din România și din alte state democratice. Este concluzia discuţiilor din cadrul…
Cea de-a V-a ediție a Rebuilding Ukraine Forum va avea loc la data de 9 noiembrie 2026, la Palatul Parlamentului din București, reunind reprezentanți ai instituțiilor guvernamentale, misiunilor diplomatice, mediului de afaceri și organizațiilor internaționale implicate în procesul de reconstrucție…
Senatul Franţei a eliminat miercuri prin vot termenele de prescriere pentru infracţiunile sexuale împotriva minorilor; până acum, crimele împotriva umanităţii erau singurele infracţiuni care nu se prescriau, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Camera superioară a parlamentului de…
Fotografiile recent publicate ale Soarelui, surprinse în timpul eclipsei totale din 12 august, dezvăluie atmosfera exterioară a Soarelui în detalii fără precedent, surprinzând o uriașă gaură coronală dar și structuri rare formate de vântul solar denumite 'inele de fum', transmite joi…
În sprijinul lui Ellison, PAC-urile externe au cheltuit 4,2 milioane de dolari. Un sondaj din septembrie îl dă pe republicanul Ron Schutz cu 45%, față de 43% pentru Ellison, în cursa pentru postul pe care republicanii nu l-au mai deținut din 1971.
Primarul i-a prezentat diplomatului proiectele Capitalei, de la tramvaie și termoficare la consolidarea clădirilor cu risc seismic. Ambasadorul a propus un schimb de experiență pe tema spațiilor verzi și chiar o înfrățire între cele două capitale.
Patru din cinci ucraineni consideră că Ucraina ar trebui să continue atacurile asupra rafinăriilor de petrol rusești, chiar dacă Statele Unite ar reduce sau ar limita asistența acordată, potrivit unui sondaj publicat miercuri, 28 octombrie, relatează Kyiv Post. Institutul Internațional de…
Fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Dragoş Pîslaru transmite că va acţiona în instanţă trusturile de presă care au difuzat informaţii false despre cheltuielile sale cu deplasările externe şi cazarea la Bruxelles. Acuzat că a folosit bani publici în interes personal, liberalul…
Președintele rus spune că mutarea ar servi interesele Moscovei sub sancțiuni. Miniștrii ruși au oferit cooperare în farmaceutică, IT și industria auto, iar Rusal a semnat cu Ghana un memorandum pentru exploatarea bauxitei.
Potrivit agențiilor din Emiratele Arabe Unite, regimul islamic de la Teheran ar fi primit o scrisoare de la vicepreședintele american JD Vance. Iranienii n-au răspuns încă, transmite agenția de știri Tansim. Wall Street Journal a raportat miercuri că JD Vance ar fi trimis o scrisoare către șeful…
Transportul cuprinde nouă transformatoare și 186 de kilometri de cabluri pentru repararea rețelei electrice lovite de atacurile rusești. Este a 159-a livrare din Azerbaidjan de la începutul invaziei.
Nava Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață, s-a scufundat joi în largul Varnei, iar cei 18 marinari au fost salvați. Comisia se declară pregătită să lucreze cu România și Bulgaria pentru securitatea Mării Negre.
Programul a fost stabilit în data de 29 octombrie 2026, în baza Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1 din 29 aprilie 2026 și a Hotarariilor Consiliului de Administrație nr. 15 din 29 iunie 2026 și nr. 27 din 28 octombrie 2026. În cadrul programului, Electrica poate emite,…
Roskomnadzor, autoritatea rusă de supraveghere a comunicaţiilor, a inclus companiile Apple şi Microsoft în registrul federal al organizatorilor difuzării informaţiilor, relatează The Moscow Times, citând un raport Interfax. Potrivit legislaţiei ruse, această decizie obligă ambele companii să…
Proiectul face parte dintr-un plan anunțat luna trecută de Alphabet, de a investi 15 miliarde de dolari în infrastructura de inteligență artificială din Finlanda, pe care compania americană a descris-o drept cea mai mare investiție a sa în Europa, scrie Reuters. Autoritățile au declarat că Tuike…
Mark Carney a slăbit politicile climatice ale Canadei într-un ritm pe care puțini l-au prevăzut, eliminând taxa națională pe emisiile de carbon, reglementările privind vehiculele electrice și aprobând noi proiecte de petrol și gaz Dacă îi întrebi pe liderii Uniunii Europene ce părere au despre…