Pompierii din București și Ilfov au avut luni 57 de intervenții în opt ore, în timpul unei avertizări de cod galben. În Capitală s-au desprins și elemente de construcție și un panou publicitar, iar ISU nu a precizat dacă au existat răniți.
Cătălin Avramescu, fostul consilier prezidențial din timpul mandatului lui Traian Băsescu, a dezvăluit marți, într-o postare pe Facebook, de ce nu s-a mai aflat pe listele pentru ultimele alegeri prezidențiale, cele din luna mai 2025. El își anunțase candidatura la începutul anului trecut, însă la…
Concediul se acordă doar pe baza unui diagnostic medical. Indemnizația începe din a doua zi, la 60% din baza de calcul, și urcă la 75% din ziua a 21-a, iar stagiul minim de cotizare nu mai este obligatoriu.
Avionul deviat de deasupra Bosniei a aterizat în siguranță, după o alertă NATO de tip „ALPHA”. Pasagerii și aparatul au fost verificați, pista 2 a fost închisă, iar autoritățile n-au confirmat existența vreunei bombe la bord.
“Proiect de decizie și raport privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitate de societatea EXTRAPOWER SRL pentru realizarea noii capacităţi energetice Centrala Electrică Eoliană (CEE) Cobadin 1”. Aceasta este una dintre deciziile care vor fi luate de Comitetul de Reglementare al ANRE în…
Reforma se face în două etape: din 2027 ar urma o nouă metodologie și schimbări legislative. Ministrul spune că pacienții români așteaptă peste 900 de zile un medicament inovativ, aproape dublu față de media europeană.
Trump amenință că își va grația preventiv aliații dacă republicanii pierd. Sondajele le dau șanse democraților, iar Hakeem Jeffries nu exclude o a treia punere sub acuzare a lui Trump, deși ar începe cu o acțiune împotriva lui Pete Hegseth.
Oficialii americani, chinezi și ruși discută despre un posibil summit trilateral între Donald Trump, Xi Jinping și Vladimir Putin, care ar urma să aibă loc la sfârșitul acestei luni, când liderii vor participa la summitul APEC de la Shenzhen, relatează Financial Times. Persoane la curent cu…
Principala temere este retragerea trupelor americane. Pentagonul vrea să încheie până în decembrie o revizuire a efectivelor din Europa, iar diplomații spun că aceasta i-ar putea permite lui Trump să retragă mii de militari.
Retragerea a intrat în vigoare pe 30 octombrie, la un an după notificarea Moscovei. Comitetul European pentru Prevenirea Torturii n-a mai putut vizita Rusia din 2022 și își continuă activitatea în celelalte 46 de state membre.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile…
Avionul Learjet 60 zbura din Austin spre Bahamas. Cu câteva minute înainte să cadă pe o autostradă și să explodeze, pilotul a raportat gheață și turbulențe, apoi a transmis „Mayday”. Anchetatorii pun condițiile meteo în centrul cercetărilor.
Comisia ar urma să afle cine a zburat spre Mykonos și Nisa, cine a ales participanții și cine a plătit. USR acuză PSD că a încercat în Biroul permanent să deturneze scopul anchetei.
Proprietarii ruşi ai autoturismelor chinezeşti Li Auto (Lixiang) se confruntă în masă cu spargerea conturilor prin care se pot controla de la distanţă funcţiile maşinii. Hackerii schimbă parolele şi cer bani pentru restabilirea accesului, a declarat, pentru Autonews, Alexandr Rasskazov,…
Complexul de lângă Gvardeisk are trei rânduri de antene lungi de peste 500 de metri și ar putea detecta avioane, rachete și nave de la până la 3.000 de kilometri. Moscova nu a confirmat oficial proiectul, început în martie 2023.
Ionel Carp, Cristian Bem, Valentina Aldea, Liviu Sorin Robe și Robert Daniel Ghiță au anunțat luni, în plen, afilierea. PSD devine cel mai mare grup din Senat, dar nu are singur cele 68 de voturi necesare pentru legile organice.
2020 este anul în care omenirea s-a confruntat nu doar cu spaima teribilă provocată de o urgență sanitară nemaintâlnită, pandemia de Covid 19, ci și cu un alt fenomen de proporții ce face o mulțime de victime și astăzi - o pandemie de dezinformare. Urgența medicală a fost depășită, însă campania…
Deși 63% dintre rezidenți își consideră abilitățile de comunicare eficiente, nevoia de pregătire e mai mare la femei și în Pediatrie, Oncologie, Psihiatrie, Medicina de Familie și ATI. Colegiul recomandă module de formare aplicată.
Sorin Grindeanu, nașul copilului, spune că regretă percepția creată în rândul românilor afectați de austeritate. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, invitat și el la petrecere, dă vina pe Ilie Bolojan pentru valul de critici.
Eurodeputatul Victor Negrescu a discutat cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Mihai Ghigiu, despre trei priorități importanțe pentru absorbția fondurilor europene. Fondurile europene reprezintă una dintre cele mai importante „oportunități de dezvoltare pentru România. Dar nu este…
Iulian Teofil Cioarbă a fost numit prefect de Bistrița-Năsăud de guvernul PSD-Nicușor Dan condus de Luca Niculescu. Firma pe care a înființat-o în 2009 și pe care a cedat-o unei femei de 70 de ani încheie contracte pe bandă rulantă cu primăriile din județ, după cum arată datele consultate de…
Liderul UDMR spune că înțelege furia oamenilor și că politicienii nu pot vorbi într-un fel și trăi în altul când economia e în dificultate. Kelemen admite totuși că subiectul botezului de la Timișoara a fost instrumentalizat politic.
Comisiile Camerei Deputaților se reunesc de la ora 8:30, iar cele ale Senatului de la ora 9:00. Ministrul Sănătății ajunge la ora 14:00 la spitalul de copii din București.
Autor: Mihai Dinu Buenos Aires este un pretext care începe mereu cu o milonga și continuă la o masă mică de cafenea, unde un chelner își poartă pașii fără niciun fel de grabă, de parcă orele ar fi fost inventate doar pentru a fi risipite acolo. Apoi vine librăria aceea uriașă, El Ateneo, instalată…
Ploile abundente, însoțite de grindină și descărcări electrice, afectează Epirul, Tracia, Macedonia și insule precum Corfu și Thassos. Românii aflați acolo pot cere ajutor Ambasadei de la Atena și Consulatului General de la Salonic.
Player video Mihai Coteț, vicepreședinte al Senatului României și președinte PNL Argeș, a explicat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, că o colaborare politică solidă între dreapta politică reprezintă singura cale viabilă pentru a câștiga alegerile și a forma un guvern legitim. „Din punctul…
Țintele au fost detectate în spațiul aerian ucrainean, în dreptul localităților Ismail și Chilia. Ucraina a confirmat că în zonă au fost mai multe drone. MApN spune că spațiul aerian românesc nu a fost încălcat, iar alerta s-a încheiat la 00:21.
Centrala CTE București Vest, care alimentează Sectorul 6, e încă în reparații și ar urma să repornească în noiembrie. La CTE Progresu au început manevrele de pornire, iar CTE București Sud livrează apă mai rece decât s-a cerut.
Piețele europene de obligațiuni se confruntă cu un nou factor de presiune, în condițiile în care companiile americane din sectorul tehnologic apelează tot mai mult la investitorii europeni pentru a finanța cheltuielile legate de inteligența artificială (AI). Acest lucru majorează oferta de…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că țara sa a piratat sistemul rus de avertizare asupra raidurilor aeriene ca răspuns la un atac cibernetic al Rusiei asupra propriei aplicații de avertizare a populației, informează marți dpa. 'Noi doar răspundem la atacurile lor', a…