Bărbatul în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călăraşi, a fost scos decedat, după şapte ore de intervenţie, relatează Agerpres. „Victima a fost găsită decedată, la o adâncime de aproximativ 7,5 metri, după şapte ore de eforturi…
În anul 1956, pe fondul informațiilor venite din Ungaria despre invazia armatei sovietice și înăbușirea revoluției anticomuniste, studenții de la Institutul Politehnic din Timișoara au pornit o revoltă. Pe 30 octombrie, aceștia au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat o…
O persoană a murit, iar alte șase au fost rănite într-un atac armat produs vineri seară într-un magazin de articole de Halloween din Fairfield, California. Trei dintre răniți se află în stare gravă, iar autorul atacului nu a fost identificat deocamdată, potrivit poliției locale, citate de AFP și…
De la Franța și Spania până în Țările de Jos și Italia, anchetatorii europeni urmăresc modul în care organizații asociate islamului politic ar putea exploata protestele sociale pentru a-și extinde influența. Investigațiile vizează posibile tentative de infiltrare a mișcărilor spontane și de…
Autor: Euronews Americanii au aprobat vânzarea către Ucraina a 500 de rachete interceptoare PAC-3 MSE pentru sistemele antiaeriene Patriot. Contractul are o valoare de 2,1 miliarde de dolari și achiziția va fi finanțată cu sprijinul Canadei, Germaniei, Norvegiei și al Uniunii Europene, printr-un…
„În cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte (județul Maramureș), aflați în misiune în zona de responsabilitate, au depistat – în localitatea Repedea – un cetățean străin. Din primele verificări au…
Standardele de frumusețe impuse pe rețelele sociale le împing pe femei să-și asume riscuri extreme. Așa ajung pe mâna unor amatori, care pretind că pot face intervenții estetice. În cel mai bun caz, doar pierd bani. În cel mai rău, ele ajung la spital. Pacientă: Am cumpărat Botox din Coreea de…
Mai multe studii au semnalat eliberarea de particule din pliculețele de ceai, precum și migrarea altor substanțe chimice asociate materialelor plastice, cum ar fi esterii ftalați (PAE) și bisfenolul A (BPA), care sunt adăugate în timpul procesului de fabricație pentru a crește flexibilitatea,…
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă de la ora 14:00 la Digi24, că proiectul Neptun Deep este în mare parte în grafic să intre în producție „undeva în trimestrul 3 din 2027”. Iar acesta a mai spus că lucrează la o politică pentru…
Sindicatele spun că un milion și jumătate de oameni au intrat în grevă. La Roma, protestatarii au incendiat tomberoane lângă Colosseum, iar la Vicenza patru polițiști și trei manifestanți au fost răniți.
Institutul de Cercetare Ştiinţifică pentru Combaterea Ciumii din Irkutsk pentru Siberia şi Orientul Îndepărtat, situat în oraşul Shelekhov, unde, în urmă cu o lună, s-a infectat angajata Daria Shipilova, a primit timp de peste un deceniu avertismente din partea autorităţilor de supraveghere, care…
Fostul premier Ilie Bolojan a criticat vineri PSD, după adoptarea rectificării bugetare, și le-a cerut social-democraților să se concentreze pe guvernare. „Tot e bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale, acelea care au impus votul de necesitate, pentru că fostul guvern nu avea instrumentele…
Instituțiile au 15 zile lucrătoare să raporteze procedurile, persoanele care primesc sesizări și instruirile din ultimul an. Solicitarea vine după ce TNB l-a angajat pe regizorul Felix Alexa, acuzat public de hărțuire sexuală.
Satelitul Rassvet-3 nr. 17 a ars pe 30 octombrie, după ce nu și-ar fi pornit motorul pentru ridicarea orbitei. Din ceilalți 30 de sateliți, 26 au ajuns la circa 500 de kilometri, iar Bureau 1440 ar testa deja terminale în zone izolate.
Dominic Fritz a transmis un mesaj, pe Facebook, la împlinirea a 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din Timișoara. De asemenea, anunță o nouă ediție a Forumului pentru Valori Europene, care va avea loc săptămâna viitoare. Dominic Fritz a amintit de revolta studenților din Timișoara…
Liderul UDMR spune că a fost de acord cu Nicușor Dan, că PNL și PSD ar fi pierdut teren și că Guvernul Niculescu ar rezista cel puțin până în mai-iunie 2027.
Deputatul PNL Mircea Fechet intervine în competiția internă din USR, cu o zi înaintea Congresului de la Timișoara, unde vor fi aleși cei 24 de membri ai Biroului Național. Fostul ministru PNL al Mediului le transmite membrilor USR că Diana Buzoianu și Radu Miruță reprezintă cele două opțiuni care…
Au fost afectate orașul Kaliningrad și mai multe localități din regiune. Operatorul Rosseti promitea că alimentarea revine într-o oră, dar locuitorii s-au plâns de întreruperi repetate și de probleme cu apa și căldura.
Focul a pornit într-un apartament de la etajul întâi, pe strada 1 Decembrie. Circa 30 de locatari au ieșit singuri, iar alți 15 au fost scoși de pompieri. Cinci persoane au primit îngrijiri pentru atacuri de panică.
Pentagonul a solicitat mai multor ţări membre NATO să-şi modereze retorica privind ameninţarea reprezentată de Rusia, au declarat pentru Reuters surse bine informate. Potrivit acestora, astfel de solicitări au fost adresate Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Subiectul a fost discutat în cadrul unor…
Claude, asistentul de inteligenţă artificială dezvoltat de Anthropic, a început să solicite utilizatorilor confirmarea identităţii şi să blocheze deţinătorii de documente ruseşti, a remarcat Vc.ru. Printre altele, serviciul solicită KYC — identificarea pe baza paşaportului sau a cărţii de…
Vineri seara au venit circa 100 de oameni, față de 30 joi, iar fostul candidat la prezidențiale își petrece a 32-a noapte în arest. Curtea de Apel București i-a prelungit arestul preventiv cu 30 de zile, în dosarul DIICOT de înșelăciune.
Înființarea unui centru medico-social, dezvoltarea unor servicii pentru minorii și tinerii cu adicții și realizarea unei bănci de alimente și a unei cantine sociale se numără printre investițiile prevăzute în programul de finanțare derulat de Primăria Sectorului 2 împreună cu Banca de Dezvoltare a…
Christa Pike, pe 30 septembrie, a supraviețuit unei injecții letale în Tennessee, în Statele Unite. În prima sa declarație publică de atunci, ea a povestit că a intrat în camera de execuții din penitenciarul de maximă securitate Riverbend „pregătită să moară în pace”, dar că, în schimb, s-a trezit…
Ministrul de externe Andrii Sibiga spune că atacul de joi cu rachete și drone a rănit peste 80 de oameni. Reprezentantul Ucrainei la ONU acuză Rusia că a lovit intenționat civili din Dnipro, Cernihiv și Kremenciuk și cere excluderea ei.
Băncile franceze impulsionează o nouă generație de carduri, care ar putea deveni standardul global, scrie El Economista. Loading ... Deși numerarul rămâne principala formă de plată și în România, plățile cu cardul câștigă tot mai mult teren. Și nu este de mirare ca, în anii următori, acestea să…
Elicopterul a scăpat în zbor de prima dronă, dar a fost lovit după aterizare, lângă Tarasivka, la circa 45 de kilometri de front. A ars complet, potrivit Corpului 3 de Armată al Ucrainei.
Ministrul Finanțelor spune că decizia e politică și se ia în Guvern, cu premierul, iar bugetul pe 2027 va fi construit printr-o nouă aplicație electronică. Sindicaliștii Metrorex reclamă lipsa banilor și plecarea angajaților calificați.
Între 374.000 și 770.000 de militari ruși ar fi fost uciși din februarie 2022. Estimarea crește față de cea din mai, iar Kievul raportează aproape 1,6 milioane de pierderi rusești.
Analistul economic Cristi Tudorescu atrage atenţia asupra unei contradicţii din aşteptările românilor de la Guvern: oamenii vor impozite mai mici, dar şi salarii şi pensii mai mari, subvenţii şi servicii publice cât mai ieftine, fără să ia în calcul costurile acestor solicitări. Pornind de la un…