Australianul Rinky Hijikata, locul 83 ATP și venit din calificări, a câștigat cu 2-6, 6-3, 6-3, după două ore și 16 minute. Sârbul lipsește de la Torino pentru a doua oară de la prima participare, din 2007.
Profesorul italian Enrico Tomelleri, în vârstă de 47 de ani, trebuia să participe la un congres în Statele Unite. După un zbor de peste 13 ore, a închiriat o mașină și a călătorit ore în șir. A suferit un accident vascular cerebral, iar patru zile mai târziu a decedat. Medicii pun asta pe seama…
Adrian Glugă și Alin-Sorin Nicolescu sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție care, pe 3 noiembrie 2026, au înlocuit arestul preventiv cu arestul la domiciliu în cazul lui Ionuț Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader. ÎCCJ a confirmat componența…
În rolul de Chief Marketing Officer, Mike Parsons va conduce sistemul de creștere care spune povestea FlowX.AI. A dus companii de tehnologie de la stadiul de startup până la achiziție, iar în prezent ajută fondatori să construiască sisteme de creștere repetabile. „Mike și-a construit cariera…
Postul Crăciunului în 2026 începe duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Nașterii Domnului. Sunt 40 de zile în care credincioșii ortodocși renunță la carne, lactate și ouă, ca să se pregătească pentru una dintre cele mai mari sărbători ale anului. Totuși, spre deosebire…
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești. Premierul de la Chișinău, Vasile Tofan a făcut această declarație la Euronews Enlargement Summit 2026,…
Ficatul se deplasează odată cu mușchiul diafragm în timpul respirației, iar această mișcare trebuie luată în calcul atunci când o tumoră hepatică este tratată prin radioterapie. Tehnologiile moderne permit controlul poziției pacientului și al mișcărilor respiratorii, pentru administrarea cât mai…
Victoria democraților în alegerile de la jumătatea mandatului și preluarea controlului asupra Congresului ar putea deschide calea unei noi proceduri de destituire a președintelui Donald Trump. Dacă se va întâmpla, Trump ar deveni primul președinte american vizat de trei proceduri de impeachment,…
Deputatul AUR Radu Fabian a criticat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, decizia recentă de constituire a unui grup de consultanți din sfera ONG-urilor pe lângă Ministerul Afacerilor Externe. Acesta a subliniat faptul că politica externă a țării trebuie gândită exclusiv în raport cu interesele…
România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană la utilizarea inteligenței artificiale generative de către populație și la adoptarea tehnologiilor AI în companii, potrivit datelor Eurostat pentru 2025. Decalajul este însoțit de un nivel redus al competențelor digitale, ceea ce ridică întrebări…
Elon Musk a șters postările de pe rețeaua X prin care le cerea americanilor să voteze cu republicanii, după pierderile suferite la alegerile de la jumătatea mandatului, scrie forbes.com. Mesajul publicat de Musk în ziua alegerilor, „Vote red today!” („Votați astăzi cu roșu!”, referire la culoarea…
Statul Major ucrainean mai raportează 23 de sisteme de artilerie și 1.163 de drone rusești pierdute în ultima zi. Pe front au avut loc 184 de confruntări, iar aviația rusă a efectuat 89 de lovituri aeriene și a lansat 289 de bombe ghidate.
Pregătirea lansării unei rachete balistice. Sursa foto: Ministerul rus al Apărării. Rusia are capacitatea de a produce peste 200 de rachete balistice și de croazieră pe lună, a anunțat Direcția Principală de Informații (GUR) din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării pe 4 noiembrie. Raportul…
Parteneriatul Rusia-Iran intră într-o nouă fază. Războiul dintre SUA/Israel și Iranul schimbă fundamental modul în care Teheranul percepe Rusia. Moscova era percepută, anterior, ca fiind un partener relativ nesigur. Un partener care beneficia în mod disproporționat de sprijinul Iranului. Lucrurile…
Mâncatul emoțional poate deveni un refugiu după o zi marcată de anxietate, frustrare sau nemulțumire. Confortul astfel obținut nu rezolvă emoțiile care au declanșat nevoia de a mânca, iar repetarea acestui comportament poate fi urmată de vinovăție și de o nemulțumire și mai mare, a explicat…
Hoții de buzunare sunt achitați dacă restituie „prada” victimelor. Primele cazuri au avut loc la Veneția și vizează faptele unor români. ”E suficientă chitanța unui transfer bancar și ești din nou liber”, susțin avocații, relatează Corriere della Sera. Ultimul caz a avut loc chiar miercuri…
Retailerul online chinezesc Shein va investi 500 de milioane de euro pentru extinderea centrului său logistic european din Polonia, în contextul în care noile taxe aplicate coletelor în UE pun presiune asupra importurilor de produse ieftine în blocul comunitar, potrivit TVP World. Extinderea va…
Studiile arată câteva efecte pozitive, datorate polifenolilor din hamei și malț, dar ele sunt modeste. Pentru femeile însărcinate, persoanele în recuperare după dependența de alcool, cei cu gută și șoferi există precauții clare. Berea fără alcool nu mai este o alegere de nișă „pentru șoferi”.…
Sectorul zootehnic din România ar putea beneficia de o finanțare europeană de peste 3 miliarde de euro în următorul exercițiu al Politicii Agricole Comune (PAC), aferent perioadei 2028–2034. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care consideră că dezvoltarea fermelor de…
Peste 1.000 de studenți au participat, miercuri, la Târgul de Voluntariat, prima zi a evenimentului 'Zilele Carierei', organizat în perioada 4 - 6 noiembrie de Universitatea din Oradea. Potrivit unui comunicat al Universității Oradea, târgul de voluntariat a reunit 20 de organizații…
Norvegia, Finlanda şi Polonia îşi extind programele de pregătire militară a populaţiei pe fondul ameninţării din partea Rusiei. Cetăţenii sunt instruiţi să mânuiască armele, să lupte în mediul urban, să utilizeze drone şi să acorde primul ajutor răniţilor, scrie Bild. În Norvegia, anul acesta a…
Germania a însărcinat MBDA Deutschland să dezvolte un sistem de armă laser aeriană, în timp ce Bundeswehr a luat în calcul să-și doteze viitoarele aeronavele cu lasere pentru a contracara dronele și rachetele de croazieră. Biroul Federal pentru Echipamente, Tehnologia Informației al Bundeswehr…
Statele americane Missouri, Nevada şi Virginia au aprobat iniţiative pentru a menţine protecţia privind dreptul la avort, supus la vot în alegerile de la jumătatea mandatului desfăşurate marţi, în timp ce statul Idaho a menţinut opoziţia faţă de relaxarea legislaţiei sale restrictive în acest…
TeraPlast (BVB:TRP) a raportat afaceri de 943,3 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2026, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Cu toate acestea, grupul a trecut pe pierdere, cu un rezultat net negativ de 10,3 milioane de lei, față de un profit de 6,3 milioane de…
Peste 2.000 de miliarde de dolari din valoarea companiilor incluse în indicele Nasdaq 100 s-au evaporat în octombrie, în timp ce costurile de finanțare cresc, iar investitorii încep să pună sub semnul întrebării rentabilitatea sumelor uriașe investite în tehnologie, relatează Reuters. Cheltuielile…
Este a patra afacere pe care instituția condusă de guvernatorul Mugur Isărescu o parafează cu aceeași companie. Firma în cauză este abonată la astfel de contracte cu nu mai puțin de 19 entități sau autorități publice, de la consilii județene, ministere, departamente guvernamentale, instituții din…
Autor: Euronews • Gazele extrase din Marea Neagră ar putea contribui la scăderea prețurilor pentru consumatorii români, dar nu există garanții că facturile vor fi mai mici. Christina Verchere, CEO OMV Petrom, spune, într-un interviu acordat Euronews România, că producția de la Neptun Deep ar…
Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Finanțelor, a lansat critici dure la adresa gestionării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), avertizând asupra posibilei pierderi a 3,4 miliarde de euro. Potrivit fostului demnitar, nerealizarea cerințelor asumate riscă să adâncească…
Polonia a înregistrat al doilea cel mai ridicat nivel al prețurilor la energia electrică pentru gospodării din Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2026, după ajustarea la standardele puterii de cumpărare (PPS). Potrivit datelor publicate de Eurostat, costurile din această țară reflectă…