Un fost muncitor-electrician, Ştefan Valeriu Ivan, cu facultatea absolvită la 30 de ani și care a lucrat la SRI timp de 13 ani a ajuns în Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica. Un CV public, pe Internet, este imposibil de găsit - un document apare pe site-ul Complexului Energetic Oltenia, dar…
Ședința Executivului începe vineri, la ora 12:00, iar rectificarea bugetară este primul proiect de acest fel adus în discuție în 2026. Decizia guvernului nu era cunoscută înainte de începerea ședinței.
Bogdan Dumitru spune că, în prima săptămână de mandat, a primit aproape un sfert de metru cub de hârtie de citit. Ministrul a vorbit și despre voucherele pentru IMM-urile care vor să adopte inteligența artificială.
Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a reacţionat după ce Guvernul PSD-Luca Niculescu a publicat proiectul de rectificare bugetară din care reiese clar că acuzaţiile lansate public de PSD, potrivit cărora Guvernul Bolojan ar fi produs un deficit bugetar de 9,2% din PIB, sunt false. Mai exact,…
Securitatea cibernetică nu înseamnă doar o procedură, ci înseamnă inclusiv acțiune, iar pentru a putea acționa trebuie să ai mijloace, să ai tehnica necesară, a declarat deputatul Mădălin Borș, vicepreședinte al Comisiei pentru Tehnologia Informației și Comunicațiilor, la forumul de Securitate…
Marius Lupu a marcat în minutul 23, după o pasă greșită a lui Batubinsika. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a vorbit despre „un rezultat rușinos”, iar Gigi Becali a anunțat plecarea lui Dennis Politic.
Nu ratați dezvăluirile explozive făcute la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”! Jurnalistul Robert Turcescu explică felul în care România a trecut la „next level”: de la atacuri cu drone la sabotaje comise de… ruși! Dar ce nu se vede între timp? Tot Robert Turcescu a evidențiat faptul…
Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului (INST) al Academiei Române organizează marțea viitoare workshopul internațional 'Dincolo de Cortina de Fier: exil politic, migrație internațională și rețele anticomuniste în timpul Războiului Rece'. Potrivit unui comunicat transmis vineri…
Oficiul Federal pentru Aprovizionarea Economică a Țării a lansat o consultare despre măsură și spune că situația stocurilor e „foarte tensionată”. Până la o decizie, autoritățile cer mai puține drumuri de agrement, mașini folosite în comun și transport public.
Oficialul a afirmat că a discutat deja problema cu reprezentanții sectorului turistic și că le-a transmis premierului și ministrului Finanțelor necesitatea unei schimbări. Daniel Zamfir: Reducerea voucherelor de vacanță a fost o lovitură pentru HoReCa Întrebat dacă a discutat cu reprezentanții…
Luptătorul Anatolie Ciumac cere, vineri, la Tribunalul București, permisiunea de a participa, vineri seara, la o gală de arte marțiale mixte unde ar urma să dispute o luptă contra unui oponent. Sportivul se află în arest la domiciliu, după o încăierare violentă pe străzile din Centrul Vechi al…
Ministrul spune că, fără o decizie a Comisiei Europene până săptămâna viitoare, va propune Guvernului reluarea exporturilor. Barbu susține că fostul premier a cedat Spaniei contractele cu Algeria și că fermierii riscă litigii.
Juriul Car of the Year 2026 (COTY) a dat astăzi publicității lista finală a modelelor finaliste. După ce a anunțat cu câteva săptămâni în urmă lista modelelor care vor ajunge în finală, aceasta cuprinzând o gamă largă de nume, de la Audi A2 e-tron, BMW iX3 sau BYD Dolphin G, până la Renault Clio,…
Lagarde urmează să plece în februarie și spune că vrea să vorbească liber despre teme din afara politicii monetare. În mesajul video, ea a dezvăluit că a fost operată săptămâna aceasta de un cancer de piele.
Doi dintre ei, Iurie Cara și Andrei Safonov, fac parte din legislativul separatist de la Tiraspol. Al treilea, Serghei Verdeș, ar fi obținut cetățenia ilegal, deși Serviciul de Informații și Securitate dăduse aviz negativ.
Centrul Phoenix pentru persoanele fără adăpost din orașul Tulcea, unitate a Direcției de Asistență și Protecție Socială (DAPS) din cadrul Primăriei municipiului, este tot mai accesat de vârstnici care trăiesc singuri și au nevoie de îngrijiri, situația acestora neputând fi soluționată însă de…
Nu este vorba despre o tehnologie nouă. Pixelii de urmărire sunt folosiți de foarte mult timp în marketingul prin e-mail, însă mulți destinatari nu știu că există, scrie Il Post. În Italia, companiile care le utilizează trebuie să respecte, din 29 octombrie, instrucțiuni mai stricte privind…
Stânca s-a prăbușit lângă intrarea în Muzeul în aer liber din Göreme. Parchetul din Nevșehir a deschis o anchetă, iar salvatorii caută în continuare oameni sub bolovani. Presa turcă vorbește de un al treilea mort și de până la cinci răniți.
Analiză LE MONDE (Franța), via Rador: Aflați în plină campanie prezidențială, în cadrul căreia se confruntă pentru conducerea blocului de centru, rareori Gabriel Attal și Edouard Philippe găsesc un numitor comun. Însă, în fața impasului crizei generate de mișcarea liceenilor, amplificată de eșecul…
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe…
Fostul președinte a vorbit la un miting din Georgia, înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie. Le-a cerut americanilor să voteze împotriva „haosului și corupției” și a criticat războiul cu Iranul, pe care îl face responsabil pentru scumpirea motorinei.
În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri la sediul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir a spus că ia în calcul simplificarea procedurilor pentru înscrierile pe platforma Start-Up Nation. „Iau în calcul să simplific din aceste mecanisme.…
Republica baltică Lituania a anunţat planuri de extindere a serviciului militar pentru tinerii bărbaţi şi de introducere a serviciului militar obligatoriu general, pe fondul intensificării tensiunilor cu Rusia vecină. Consiliul Naţional de Securitate al statului membru al UE şi NATO a aprobat…
Avertizarea ar fi venit pe fondul colaborării româno-ucrainene la armament și drone. ROMARM își întărește securitatea fizică și informatică, iar directorul companiei îi acuză pe foștii miniștri ai Economiei că au sabotat industria de apărare.
Dan Tăpălagă susține că Sorin Grindeanu ar putea folosi reforma administrativă pentru a pregăti înlocuirea premierului Luca Niculescu. Acesta a explicat cum ar putea PSD să transforme o eventuală plecare a șefului Guvernului într-un avantaj de imagine. Jurnalistul analizează rolul AUR într-o…
Președintele rus avertizează că într-un astfel de conflict „nu vor exista deloc câștigători” și amenință cu un răspuns la orice restricție a navigației în Marea Baltică, după o convorbire cu liderii Finlandei și Norvegiei.
Gala aniversară a avut loc la Banca Națională a României. Președintele Nicușor Dan și premierul Luca Niculescu, fost jurnalist la MEDIAFAX, au transmis mesaje, iar printre invitați s-au aflat miniștri și conducerea TVR.
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50,…
Economia franceză, în prezent cu creșterea oprită, va putea reporni numai dacă va surveni redresarea preconizată de guvern prin proiectul de buget pentru anul 2027, a avertizat vineri ministrul francez al economiei și finanțelor, Roland Lescure, potrivit AFP. 'Sunt deja trei trimestre de când…
Decizia a venit după ce Austria a anunțat că vrea să interzică rețelele sociale sub 14 ani. Bruxelles-ul vrea reguli comune prin „Legea copiilor”, iar soarta legii promise de Franța rămâne neclară.