Consilierul de stat Borbély László, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, a participat pe 2 noiembrie la deschiderea oficială a „Bucharest Leaders’ Summit: Empowering the Future”, desfășurată la Camera Deputaților, în Sala Nicolae Iorga. Summitul a fost coorganizat de…
Defense Express crede că e vorba de o versiune îmbunătățită a satelitului Rassvet-3. Dintre primii 32 de sateliți Rassvet-3, doi au căzut deja de pe orbită, iar Bureau 1440 nu a anunțat public noul model.
Ministrul Sănătății, invitat și el la botezul organizat de Alfred Simonis, a cerut demnitate celor cu funcții publice. Tot marți, a anunțat controale la Institutul „Socola” din Iași și 40 de medicamente noi compensate până la finalul lui decembrie.
În noiembrie 2026, prețurile ajung la aproximativ 15 lei/kg în viu în cazul unor vânzări directe, însă există și oferte mai mici, de 10-11 lei/kg. Diferențele sunt influențate de greutatea animalelor, zona în care sunt crescute și condițiile de comercializare. În timp ce cumpărătorii încearcă să…
Producătorii de lapte din România primesc sume tot mai mici pentru laptele livrat procesatorilor. În octombrie 2026, prețul mediu la poarta fermei a coborât la 38,40 euro pentru 100 de kilograme, cu aproximativ 13% sub nivelul din aceeași lună a anului trecut, potrivit datelor Comisiei Europene,…
Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura…
În Constanța pot cădea izolat până la 50 litri/mp până marți seară. Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei sunt până miercuri dimineață și sub cod galben de vânt puternic, cu rafale de 50-70 km/h.
Brigada 429 „Ahile” spune că a lovit obuzierul de 152 mm cu mai multe drone FPV și își compară tactica cu boxul: întâi o lovitură cu stânga, apoi una cu dreapta pentru knockout.
Sportivul de 22 de ani de la Dinamo a strâns 558 de puncte și a terminat după rusul Anton Aristarhov și indianul Ravinder Singh. Turneul contează pentru calificarea la Jocurile Olimpice din 2028.
Sindicatele cer ca salariul minim să crească cu 300 de lei net din ianuarie 2027, iar patronatele se opun. Discuțiile continuă în Consiliul Național Tripartit, pe care premierul îl va convoca în zilele următoare.
Inițiatorul, deputatul Cosmin Corendea, spune că școala ar pune accent pe pregătirea practică în drept diplomatic, drept consular și protocol. Instituția ar putea organiza masterat, doctorat și cursuri de perfecționare după ce obține acreditările necesare.
Guvernatoarea statului american New Jersey, Mikie Sherrill, a avertizat operatorii portuari că importul de motorină din Rusia rămâne ilegal, în ciuda acordului anunțat luna trecută de Donald Trump și Vladimir Putin privind reluarea exporturilor de combustibil rusesc către piața americană. Într-o…
În trimestrul III, deficitul a fost cu 4,11 miliarde de lei sub program, dar dobânzile au crescut cu 44,5%, iar investițiile au urcat la 47,81 miliarde de lei. Ministerul a publicat raportul la cererea PSD.
La Berlin, cooperarea germano-britanică se extinde de la rachete cu rază mare de acțiune și obuziere la poduri plutitoare, torpile și lansări spațiale, într-un ritm pe care amenințarea rusă îl justifică, iar scăderea încrederii în SUA îl explică în întregime. Ministrul german al apărării, Boris…
Un cutremur cu magnitudinea 5,5 s-a produs marți în vestul Columbiei, în apropiere de orașul Tulua, a anunțat Centrul Seismologic Euro-Mediteranean (EMSC), citat de Reuters. EMSC a estimat inițial că seismul a avut magnitudinea 5,8, înainte de a o revizui la 5,5. Cutremurul s-a produs la o…
Proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o prognoză de contracție economică de 0,4%, față de creșterea de 1% avută în vedere în scenariul anterior prezentat în nota de fundamentare. În același timp, estimările veniturilor din impozitul pe salarii sunt revizuite în scădere cu…
Departamentul de Justiție al Statelor Unite (DOJ) a anunțat luni că a formulat acuzații împotriva a 63 de persoane, între care câteva zeci de origine latino-americană, pentru presupuse infracțiuni electorale, cum ar fi votul ilegal și înregistrarea frauduloasă a alegătorilor, informează…
Propunerea BNS înseamnă 327 de lei peste nivelul actual, iar sindicatul spune că 1,4 milioane de oameni sunt plătiți la nivelul minim. Ministrul Muncii spune că guvernul nu promite o majorare de la 1 ianuarie.