Expoziția ''Egitto e Roma. I volti del Fayum'' (''Egipt și Roma. Chipurile din Fayum''), care va fi vernisată miercuri la muzeul Ara Pacis din Roma, prezintă portrete funerare sau portrete de mumii cu o vechime de 2.000 de ani, informează AFP. Portretele, de un realism uimitor, au fost pictate în…
Fostul deputat Tudor Benga a tras un semnal de alarmă după declaraţiile făcute de preşedintele PSD Sorin Grindeanu din care reiese că "cineva coace o combinaţie" care vizează Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) şi TAROM. "Ha, taman când mă pregăteam şi eu să o las mai moale cu…
Circulația feroviară pe cei aproximativ 112 kilometri dintre Drobeta Turnu Severin și Caransebeș, pe Magistrala 100, urmează să fie suspendată începând cu 17 februarie 2027, pentru o perioadă estimată de cinci ani, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Reșița. Măsura este necesară…
Primele echipamente militare achiziționate de România prin programul SAFE vor începe să fie livrate din 2027, a declarat luni seara ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea. Acesta a anunțat că vrea să accelereze programele destinate securității la Marea Neagră, în special achiziția de…
Majoritatea lucrărilor au apărut la edituri din SUA, Elveția și Regatul Unit. Cercetătorii ucraineni spun că taxele de publicare ar putea încălca sancțiunile și pregătesc plângeri către autoritățile occidentale.
De la modele minimaliste pe încheietură până la tatuaje pe tot braţul, arta corporală a devenit atât de obişnuită încât abia mai trezeşte vreo reacţie. Însă, deşi semnificaţia personală a unui tatuaj poate fi evidentă, consecinţele biologice sunt mult mai puţin vizibile. Odată ce cerneala de…
Investitorii europeni, speriați de criza datoriilor și de inflație, au determinat o revenire a achizițiilor de produse financiare garantate cu aur în trimestrul al treilea Investitorii europeni, speriați de criza datoriilor și de inflație, au determinat o revenire a achizițiilor de produse…
Între timp, compania operează deja 17 locații în România, în urma unor investiții constante. „Deschiderea primului restaurant Hesburger în Italia a fost un proiect fascinant și plin de inspirație pentru noi. Extinderea pe o piață nouă aduce întotdeauna multe lucruri de învățat, alături de noi…
Decizia vine după prezentarea unor noi elemente care ar putea contribui la clarificarea unuia dintre cele mai controversate cazuri din istoria recentă a Italiei. Procurorii din Roma redeschid dosarul morții lui Pier Paolo Pasolini Parchetul din Roma a dispus efectuarea unor noi investigații în…
Un studiu amplu, recent, dezvăluie faptul că inteligența joacă un rol surprinzător de limitat în succesul copiilor la citit, în timp ce procesarea vizuală nu a prezentat nicio legătură semnificativă. În schimb, cei mai puternici predictori sunt recunoașterea sunetelor, vocabularul și cunoștințele…
Canadianul Lorne Warburton s-a infectat cu hantavirus acum trei ani şi spune că a avut noroc că a rămas în viaţă. Warburton nu auzise niciodată de hantavirus până acum trei ani, când a fost dus la spital şi conectat la aparate pentru a-l ţine în viaţă, descriind boala drept „tortură” şi „iadul pe…
La Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din capitală elevii vor putea asculta miercuri poveşti şi fragmente din spectacole de teatru radiofonic şi vor putea participa la ateliere de dicţie şi de desen în cadrul Programului "Radio Prichindel vine la şcoala ta", derulată de Editura Casa Radio. La…
Radu Andrei Blaga, inspector la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru luare de mită. Acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii, în speranța că va primi o pedeapsă cu suspendare. Rămâne la atitudinea…
Un echipaj de poliţişti rutieri va patrula permanent pe Drumul Expres (DEx 12) Craiova - Piteşti, unde în acest an s-au produs 10 accidente rutiere în urma cărora cinci persoane au decedat, măsura dispusă de conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt urmărind reducerea numărului de…
Doi elevi de la Colegiul Naţional „Grigore Moisil” din Bucureşti au câştigat Premiul I la categoria Ştiinţe Aplicate, în cadrul concursului naţional RoSEF 2026, desfăşurat în perioada 30–31 octombrie, la Suceava, cu un proiect care ar putea ajuta la explorarea zonelor subacvatice greu accesibile…
Mai multe persoane grațiate de fostul președinte sârb Aleksandar Vucic înaintea demisiei sale din septembrie ar fi agresat studenți participanți la numeroasele proteste care au dus în cele din urmă la alegerile anticipate din 25 octombrie, pierdute de partidul lui Vucic și câștigate de Lista…
Războiul din Iran a dus la o creştere bruscă a preţurilor la kerosen, ceea ce a redus marjele de profit ale companiilor aeriene care nu au recurs la instrumente de acoperire a riscurilor (hedging). Analistul Alex Irving de la Bernstein a indicat că rezultatele reziliente arată că programul de…
O Dacie 1300 atrage privirile pe străzile din New York. La volan se află un român stabilit în Statele Unite încă din anul 2003. Jurnalista Digi24 Isabella Neagu a vorbit cu el despre alegerile din SUA și așteptările oamenilor. Daniel Buricea și-a construit o viață în Statele Unite, dar a luat cu…
Anca Marinescu, Corporate Affairs & Communication Manager în cadrul RetuRO, a subliniat, la cea de-a treia ediție a conferinței Gândul Euro Industry Summit, importanța colaborării dintre autorități și mediul de afaceri pentru implementarea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR). Pentru compania pe…
Fosta ministră (USR) a Mediului Diana Buzoianu a criticat dur PSD şi pe liderul formaţiunii, Sorin Grindeanu, într-o postare publicată pe Facebook, în contextul discuţiilor despre petrecerea luxoasă organizată la Timişoara cu ocazia botezului fiului lui Alfred Simonis. Buzoianu susţine că liderii…
Persoane cu lanterne au fost observate lângă frontieră, dar s-au retras în Kaliningrad fără să treacă în Polonia, potrivit RMF24. Unitatea de elită GROM a fost trimisă în zonă, iar premierul Donald Tusk admite că intenția de provocare nu va putea fi confirmată complet.
Expoziția „PAST FORWARD” rămâne deschisă până la 5 decembrie. În seara aniversară cântă ansamblul Unicorn Frequency, condus de violonistul româno-britanic Bogdan Văcărescu, cu un repertoriu de folclor românesc și balcanic și influențe grecești și italiene.
Forța condusă de Regatul Unit și Franța ar putea ajunge în Ucraina la o lună după un acord de pace. Luna aceasta, 2.800 de militari din 11 țări exersează desfășurarea în Polonia, fără participarea SUA, deși operațiunea rămâne incertă.
Loturile 3 și 4 leagă direct A3 de A2, fără trecere prin actuala centură a Capitalei. Circulația pornește la ora 14:00, după ce deschiderea anunțată pentru 26 octombrie a fost amânată. Construcția a costat 710 milioane de lei fără TVA.
Memorandumul a fost semnat luni, la București, de directorul interimar al SRI, Răzvan Ionescu, și de ambasadorul american Darryl Nirenberg. Documentul prevede schimb de informații și de bune practici pentru prevenirea amenințărilor la adresa aviației civile.
Medic epidemiolog de 42 de ani, democratul se confruntă marți în Michigan cu republicanul Mike Rogers, susținut de Donald Trump. Ultimul sondaj îl dă la 51%, față de 45% pentru Rogers, iar rezultatul poate influența echilibrul de putere din Senat.
Documentele apar într-o bază de date online, iar dosarele detaliate ale circa 9.000 de persoane urmează în februarie 2027. Experții avertizează că un nume de pe listă nu dovedește colaborarea, fiindcă registrul include și tentative eșuate de recrutare.
Guvernatorul Ron DeSantis a semnat un ordin de urgență, iar alegătorii din șapte comitate sunt îndrumați spre locații temporare. În Utah, locuitorii care nu pot ajunge la secții din cauza inundațiilor din zona San Juan pot vota electronic.
SBU și Procuratura i-au comunicat în lipsă suspiciunea de înaltă trădare și de justificare a agresiunii ruse, invocând interviul ei cu Tucker Carlson. Mendel, aflată în străinătate, neagă orice colaborare cu Rusia.
Sportiva de 17 ani a terminat finala în 59,98 secunde și a adus României primul titlu la această ediție. Este a doua ei medalie la Dakar, după argintul de la 100 m fluture, iar joi va concura la 50 m spate.