Proprietarii care constată fisuri în pereți sau alte deteriorări ale locuinței după lucrările de renovare din apartamentul vecin pot solicita despăgubiri, dacă dovedesc că pagubele au fost provocate de intervențiile respective. Într-un interviu acordat Digi24.ro, avocatul Bogdan Pițigoi a explicat…
Candidatura a pus în prim-plan gastronomia, portul popular, meșteșugurile și marca „Produs Secuiesc”. Diploma a fost înmânată la conferința Green Destinations din Slovenia. Visit Harghita precizează că distincția recunoaște o bună practică și nu performanța generală a destinației.
Activitatea diplomatică se intensifică din nou în încercarea de a ajunge la un armistițiu și, în cele din urmă, la un acord de pace între Rusia și Ucraina, în contextul în care cele două țări se pregătesc pentru o nouă iarnă de lupte. Sub presiunea președintelui american Donald Trump, Kievul și…
Primarii PSD din Iași sunt primii care critică propunerea legată de comasarea localităților cu sub 1.500 de locuitori, scrie Ziarul de Iași. Primarul comunei Cucuteni, localitate vizată de comasare, susține că pe lângă distanțele mari ce ar trebui acoperite de oameni până la centrul noii…
Circa 100 de buncăre vor fi ridicate pe terenuri de stat, iar proprietarii celorlalte terenuri vor primi chirie sau vor fi despăgubiți prin răscumpărare. Estonia vrea să amplaseze până la 600 de buncăre până la sfârșitul lui 2027.
„Numai astăzi.” „Trebuie să decideți acum.” „Dacă nu plătiți imediat, pierdeți tot.” Astfel de formule nu ne oferă timp să gândim. Ele încearcă să transforme frica, entuziasmul sau grija pentru cineva apropiat într-o decizie financiară rapidă. Cum ne influențează emoțiile deciziile…
Potrivit estimărilor persoanelor intervievate de WIRED, prejudiciul total s-ar situa între 1,5 și 4 milioane de dolari Schema ar fi funcționat timp de mai mulți ani și ar fi vizat sute de jucători, inclusiv profesioniști care participă la partide unde se câștigă sau se pierd zeci de mii de…
Premierul Donald Tusk a promis o „luptă înverșunată” împotriva ieșirii Poloniei din UE. Kaczyński l-a acuzat de minciună și susține că propunerea lui viza doar o „reformă fundamentală” a Uniunii.
În pofida campaniei sale furibunde și a energiei neobosite în a convinge electoral american, Donald Trump va pierde alegerile intermediare din luna noiembrie, afirmă jurnalista Corina Drăgotescu de peste Ocean. Invitata lui Ionuț Cristache în emisiunea Ai Aflat! a făcut o radiografie de la fața…
Bogdan Dumitru spune că, în prima săptămână de mandat, a primit aproape un sfert de metru cub de hârtie de citit. Ministrul a vorbit și despre voucherele pentru IMM-urile care vor să adopte inteligența artificială.
Statul are de plătit circa 15 miliarde de lei constructorilor și până la 8 miliarde furnizorilor de energie. Adrian Negrescu spune că ministerele au cerut aproape 60 de miliarde de lei la rectificare și avertizează că agențiile de rating reevaluează România în ianuarie.
O singură ședință de saună, de numai 30 de minute, poate produce modificări rapide ale sistemului imunitar, potrivit unui studiu realizat de cercetători finlandezi. Oamenii de știință au descoperit că expunerea la căldură, întreruptă de un duș rece, determină creșterea temporară a numărului de…
Întârzierea rectificării bugetare ar putea costa economia României între 10 și 15 milioane de lei pe zi, echivalentul a până la 450 de milioane de lei lunar, din cauza plăților restante ale statului către companii și a cheltuielilor suplimentare cu dobânzile și penalitățile, a avertizat compania de…
Ministrul Sănătății a scris pe Facebook, după conferința națională a chirurgilor pediatri, că nu acceptă ca ușile să fie închise de teama celor care ar putea lua locul medicilor consacrați. Le-a mulțumit chirurgilor pediatri că au rămas uniți în această vară.
Generalul cu trei stele a fost înlăturat de secretarul Apărării, Pete Hegseth, din funcția de director pentru strategie, planuri și politici în cadrul Statului Major Întrunit, relatează Associated Press. Postul ocupat de Sylvia este unul dintre cele mai importante pentru elaborarea și coordonarea…
Carada e o personalitate discretă, a cărei influență nu se manifestă prin discursuri publice. Costin Murgescu subliniază în Mersul ideilor economice la români că nu-i place „să iasă la rampă”, însă această discreție nu îi diminuează importanța: activitatea sa politică și economică îl plasează în…
Prețul mediu al unui apartament a ajuns la 114.900 de euro. Reșița, cea mai ieftină reședință de județ, a avut cea mai mare scumpire, de 15,4%, iar prețurile au scăzut doar la Călărași și la Brăila.
Când eram mai tânăr, mergeam la cumpărături cu o listă. Acum, lista pare să fie doar o propunere. La raft, hotărăște prețul. Și, uneori, ceea ce cu o zi înainte era firesc ajunge astăzi un mic lux. „Cât mai sunt roșiile?”, „Atât”, îmi spune vânzătorul. „Și dacă iau mai multe?”, „Atunci plătiți mai…
A izbucnit un nou scandal la Corbeanca, comună condusă de edilul Ștefan Apăteanu de la USR. După ce acesta a ridicat o structură metalică pentru panouri fotovoltaice – și a fost acuzat că a construit-o ilegal, iar Gândul a prezentat informații în premieră -, o altă situație controversată se…
Procurorii spun că bărbatul a amenințat un procuror pe 13 octombrie și un judecător pe 16 octombrie, la două instanțe din Teleorman, deși erau de față jandarmi. Arestarea pentru 30 de zile nu e definitivă.
Antrenorul de fotbal Victor Pițurcă (70 de ani) este așteptat să pășească miercuri, 4 noiembrie 2026, într-o sală de judecată. Fostul selecționer, fără echipă de mai multă vreme, a fost citat ca martor de o instanță, Curtea de Apel din Alba Iulia, într-un dosar în care sunt implicați mai mulți…
Concertul 'Lord of the Strings' deschide vineri, la Sufrageria Regală de la Muzeul Național de Artă al României, cea de-a XXI-a ediție a Festivalului SoNoRo. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de organizatori, ediția XXI-a a Festivalului SoNoRo, 30 octombrie - 15 noiembrie, pornește de la…
Ministerul nu spune încă dacă reorganizarea înseamnă reduceri de posturi sau o nouă organigramă. La întâlnirea de la sediul regiei s-a decis și înființarea unui grup de lucru care să analizeze eventuale modificări ale Codului silvic.
Un tur ghidat dedicat sculptorului Constantin Brâncuși are loc vineri, în intervalul orar 16:30 - 18:00, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR). Intitulat 'Brâncuși. Operă și brand de țară', evenimentul își propune să răspundă la o serie de întrebări: Cum devine un artist un simbol…
Principele Radu găzduiește vineri, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celui de-al IX-lea Colocviu Regal, desfășurat în Capitală, și decernării celui de-al XIII-lea Premiu Cantemir. Al treisprezecelea Premiu Cantemir, distincție anuală oferită în cadrul Colocviilor Regale, va fi acordat prof.…
Binance, una dintre cele mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, investighează o posibilă breșă de securitate, după ce active digitale în valoare de peste 5,8 miliarde de dolari ar fi fost sustrase, potrivit companiei de analiză Arkham Intelligence. Dacă informația se…
Mario Alexandru Fojică, elevul de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova condamnat la 15 ani de detenție după ce a ucis cu maceta o fată în vârstă de 14 ani care se plimba, alături de un băiat, în Grădina Botanică din oraș, s-a spânzurat în celulă. Deținutul a fost salvat de…
Navele ar urma să ajungă la începutul lui noiembrie, în porturi necunoscute. Guvernatoarea statului New Jersey analizează dacă le poate opri intrarea, iar Greenpeace avertizează că banii din transporturi pot finanța războiul Rusiei.
Marius Lupu a marcat în minutul 23, după o pasă greșită a lui Batubinsika. Antrenorul Laurențiu Reghecampf a vorbit despre „un rezultat rușinos”, iar Gigi Becali a anunțat plecarea lui Dennis Politic.
Loviturile au vizat clădiri și infrastructura energetică, iar echipele de intervenție încearcă să restabilească alimentarea cu electricitate. Rachete balistice au lovit capitala Ucrainei Mai multe rachete balistice rusești au lovit Kievul după ora locală 22:00. Potrivit primarului Vitali…