Efectele se resimt deja în puterea de cumpărare a populației, în costurile companiilor și în tensiunile sociale. România ar putea fi însă și mai vulnerabilă, avertizează analistul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, prețul motorinei este influențat inclusiv de riscurile tot mai mari din…
Donald Trump a declarat pentru Pod Force One, într-un interviu crucial de dinaintea alegerilor intermediare de marți, că Statele Unite sunt în regulă. Președintele american a vorbit despre conflictul cu Iran, cât și despre ce ar putea face în cazul în care Partidul Democrat obține o majoritate în…
Localnicii au văzut fum și au auzit explozii lângă Prosvet, iar zborurile de pe aeroportul Kurumoch au fost oprite. Guvernatorul a vorbit doar de un atac respins, fără să spună ce a fost vizat, iar Moscova n-a confirmat lovirea stației.
Studenți și cercetători din România și Ungaria au participat la un workshop dedicat protecției mediului și conservării nufărului termal, specie endemică aflată în pericol de dispariție, a informat luni, într-un comunicat, Universitatea din Oradea.
Guvernul de la Moscova invocă nevoile producătorilor interni, dar exceptează livrările militare. Penuria a apărut după ce rafinăriile lovite de Ucraina au început să folosească hidrocarburile aromatice ca să producă benzină.
Dosarele apar într-o bază de date online, în baza unei legi adoptate în septembrie de guvernul Magyar. Arhivele pomenesc 50.000–60.000 de persoane, iar dosarele detaliate pentru 9.000 dintre ele vor fi publicate în februarie.
Coiful de la Coţofeneşti ar putea fi expus publicului pe 15 ianuarie 2027, de Ziua Culturii Naţionale. Coiful de la Coţofeneşti, recuperat anul acesta după ce a fost furat dintr-un muzeu olandez, a intrat în ultimele etape de restaurare, au anunţat astăzi reprezentanţii Muzeului Naţional de…
Bugetul mediu ajunge la circa 1.200 de lei, iar 72% dintre români vor să cumpere online. Pe 6 noiembrie, peste 220 de magazine vor avea reduceri active, unele de până la 90%.
Modelele și baremele pot fi descărcate de pe subiecte.edu.ro. Probele scrise ale Evaluării Naționale sunt pe 22, 24 și 25 iunie 2027, iar cele ale Bacalaureatului între 14 și 18 iunie. Simularea pentru clasa a VIII-a are loc în martie.
Locuitorii municipiului Constanța au, începând cu 2 noiembrie, căldură în locuințe, societatea de termoficare începând furnizarea energiei termice pentru încălzire, au informat luni reprezentanții companiei. Conform sursei citate, Termoficare Constanța SRL informează consumatorii că, începând de…
Analiza pornește de la incendiul de lângă fabrica Carfil Brașov. Doi belaruși arestați în Germania pentru sabotaje plănuite lângă Nürnberg sunt căutați și pentru acest incendiu, iar tot mai mulți oficiali europeni spun că eticheta „hibrid” justifică lipsa unor reacții ferme.
Rezoluția plenarei PCC prevede verificarea averilor liderilor și a afacerilor familiilor lor, urmărirea corupției prin monede virtuale și transferuri externe și rapoarte disciplinare la fiecare șase luni.
Locul în care a fost întemnițat Crișan, unul dintre liderii Răscoalei din 1784 din Transilvania, a fost marcat luni, la 242 de ani de la izbucnirea revoltei, printr-un însemn memorial, pe Aleea Castanilor din Alba Iulia. Istoricii au ajuns la concluzia, în baza surselor narative și a celor…
Ioana Dogioiu, fosta purtătoare de cuvânt a premierului Ilie Bolojan, a criticat dur explicaţiile oferite de Sorin Grindeanu după petrecerea de la Timişoara la care au participat lideri PSD. Într-o postare pe Facebook, aceasta a susţinut, ironic, că preşedintele partidului regretă faptul că…
Victimele sunt conștiente, dar au multiple traumatisme. Pompierii din Dej le scot din mașini cu ajutorul a două autospeciale de descarcerare, iar la fața locului au venit două echipaje SMURD și patru ambulanțe.
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că, în perioada 5-8 noiembrie, găzduiește, pentru al doilea an consecutiv, evenimente din cadrul 'Qiskit Fall Fest', inițiativa internațională dedicată calculului cuantic susținută de IBM Quantum.
Inițiativa își propune să promoveze diversitatea muzicii alternative autohtone, să ofere artiștilor acces la un format fizic de calitate profesională și să construiască o arhivă sonoră a scenei muzicale independente din România. Scena alternativă din România este într-o perioadă efervescentă, cu…
Premierul Luca Niculescu lipsește luni de la „Ora prim-ministrului” fiindcă are o întâlnire cu sindicatele. Ca „plan B”, AUR îl cheamă pe Nazare în Parlament pe 9 noiembrie și cere ca deficitul să fie raportat după standardul european ESA.
Licitația pentru cele 19 clădiri de pe strada Miasnițkaia, dintre care două sunt monumente, e programată pe 9 decembrie. Între 2022 și 2025, compania de stat a acumulat pierderi de aproape un miliard de dolari, iar datoria ei depășește 1,5 miliarde de dolari.
Guvernul Luca Niculescu a tăiat masiv din banii solicitați inițial de Autoritatea Națională pentru Comunicații, ANCOM, pentru organizarea unei recepții cu 1.000 de invitați la un eveniment în Qatar. Totuși, petrecerea va fi finanțată din bani publici, deși utilitatea ei este discutabilă. Oficial…
Armata letonă le-a cerut oamenilor din zonă să stea în case și să nu se apropie de obiectele suspecte care zboară la joasă altitudine. Alerta s-a încheiat după aproximativ 30 de minute, când obiectul neidentificat a ieșit din spațiul aerian.
MyJet, companie de aviație de afaceri înființată în România, își propune să își extindă activitatea pe piața europeană și să își mărească flota administrată de la opt la 14–15 aeronave în următorii trei ani. Planul de dezvoltare prevede adăugarea a două-trei aeronave în fiecare an și atragerea unor…
Pe munte, în zona Sinaia, ninge, este ceață și cade ploaie înghețată, iar temperaturile sunt negative. Potrivit salvamontiștilor, vremea rămâne așa cel puțin în prima parte a săptămânii, iar printre traseele închise se află Piciorul Pietrei Arse și Colții lui Barbeș.
În ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, democrații din SUA sunt convinși că pot răsturna majoritatea republicană în Camera Reprezentanților sau în Senat, ba chiar în ambele camere ale Congresului. Conform unei analize France 24, dacă opoziția reușește să câștige majoritatea în cel puțin…
Potrivit Deciziei ANCOM nr. 237/2026 privind desemnarea societății „Digi Romania” – S.A. ca furnizor cu putere semnificativă pe piaţa serviciilor de acces local la puncte fixe şi impunerea de obligații în sarcina acesteia, Digi Romania S.A. are obligația de a publica și de a pune la dispoziția…
Alimentele ultraprocesate reprezintă noua țintă în lupta globală împotriva obezității, în parte datorită mișcării „Make America Healthy Again” Alimentele ultraprocesate reprezintă noua țintă în lupta globală împotriva obezității, în parte datorită mișcării „Make America Healthy Again”. Comisia…
Potrivit consilierului Serhii Beskrestnov, un complex rusesc bruiază Starlink pe circa 25 de kilometri pătrați, iar armata rusă încearcă să ascundă sistemele în parcări de camioane și sub sere opace.
O petiţie de pe site-ul Adunării Naţionale din Franţa, care solicită „eliminarea CNews” de către autoritatea de reglementare a audiovizualului , a depăşit luni 500.000 de semnături, deschizând calea pentru o posibilă dezbatere pe această temă în legislativ, relatează agenția de știri AFP, citată de…
Tomcat Hospitality a închiriat o parte din hala Ford din București, restaurată de One United Properties, pentru a deschide Marketta Food Hall, un concept modern de food market care se regăsește și în marile capitale ale lumii precum New York, Londra sau Barcelona. Marketta Food Hall peste 2.000 de…
Proiectul clinicii este derulat de Organizația Salvați Copiii împreună cu Spitalul Clinic CF2 și cu UMF „Carol Davila”. Evenimentul are loc în amfiteatrul spitalului, iar ministrul Alexandru Rogobete va susține o alocuțiune.