Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, susține, într-o postare pe rețelele sociale, că economia românească continuă să derapeze, în special în zona serviciilor. Potrivit acestuia, datele pentru primele opt luni ale anului arată scăderi ale cifrei de afaceri atât în serviciile destinate populației,…
Centrul Român OISTAT anunță cu deosebită tristețe că luni, 26 octombrie 2026, s-a stins din viață Pamela Howard, scenografă, regizoare, profesoară, autoare și activistă de teatru, una dintre cele mai cunoscute și influente scenografe din lume, al cărei impact asupra domeniului a fost de…
Noul Spital Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” din Balotești a fost dat în folosință, în urma unei investiții de 961,4 milioane de lei, finanțată în proporție de 95% din fonduri europene nerambursabile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Unitatea dispune de 520 de…
Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Se circulă bine pe majoritatea șoselelor naționale pe un carosabil umed. Mare atenție pe drumurile din județele Satu Mare și Botoșani, aflate sub un cod galben de ceață care scade vizibilitatea sub 200 de metri. Mai multe…
1923 - TURCIA MODERNĂ Mustafa Kemal Ataturk a proclamat în mod oficial Republica Turcia, în locul Imperiului Otoman. În aceeași zi, parlamentul l-a votat pe Ataturk primul președinte al țării. Proclamarea republicii și mandatul lui Ataturk au marcat o perioadă de modernizare rapidă a statului.…
Fumul provenit de la incendiile de vegetație de mare amploare poate reduce producția de energie solară cu până la 70% pe o rază de aproximativ 50 de kilometri față de focare și cu până la 30% pe o distanță de cel puțin 150 de kilometri, a dezvăluit un studiu australian recent, informează…
Obiectivul declarat al reuniunii îl reprezintă găsirea unor soluții practice necesare la consolidarea încrederii publice în alegeri și combaterea dezinformării. La 23 de ani de la înființare, Autoritatea Electorală Permanentă a organizat în Capitală o conferință internațională privind protejarea…
În prezent, plata depinde de hotărârea consiliului local și de banii disponibili, însă inițiatorii unui proiect de lege depus zilele acestea în Parlament susțin că nu este normal ca doi angajați cu atribuții similare să aibă drepturi diferite doar pentru că lucrează în localități…
Un serial de spionaj popular a fost criticat pe larg în presa de stat chineză și de utilizatorii rețelelor de socializare chineze pentru reprezentarea unor agenți chinezi, care folosesc tactici brutale de tortură asupra unui agent japonez. Criticile s-au extins la îndrăgita Hello Kitty la nivel…
Acordul de mediu revizuit pentru construcţia secţiunilor 2 şi 3 ale Autostrăzii Sibiu-Piteşti ar putea fi emis în luna decembrie, în urma stabilirii unui calendar pentru urgentarea procedurilor necesare, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ştefan-Ovidiu Popa, pe pagina…
Cei care cer mai mulţi bani pentru armată ameninţă că vor bloca bugetul militar al lui Donald Trump. Cu mai puţin de o săptămână înainte de alegerile de la jumătatea mandatului din 3 noiembrie, mai mulţi congresmeni republicani ameninţă că vor bloca suma de 1.500 de miliarde de dolari pe care…
Benone Moraru a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Primarul oraşului Slănic Moldova, Benone Moraru, PSD, este arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea mită. Potrivit anchetatorilor, edilul a…
Proteste de amploare au izbucnit în fața Parlamentului din Lisabona, unde mii de manifestanți au denunțat explozia prețurilor pe piața imobiliară și acțiunile forțelor de ordine. Valul de nemulțumire coincide cu dezbaterile parlamentare privind bugetul de stat pentru anul 2027, într-o țară în care…
Alianța pentru Unirea Românilor a transmis Guvernului Niculescu faptul că va depune o moțiune de cenzură dacă acesta va apela din nou la procedura angajării răspunderii în Parlament. Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a precizat că, în absența unui astfel de demers guvernamental, formațiunea…
Războiul din Ucraina a intrat joi, 29 octombrie 2026, în a 1708-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Kremlinul a exprimat o poziție cât se poate de clară: prezența europeană în noua rundă de negocieri despre războiul din Ucraina, care va avea loc în noiembrie, în…
Un studiu publicat recent a identificat între 555 și 2.498 de particule într-o cană de ceai preparat cu pliculețe din plastic. În cazul BPA, expunerea estimată a ajuns până la 21,7% din valoarea zilnică de referință stabilită de Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară…
Un judecător federal a respins cererea administrației Trump de a bloca numărarea a 20.000 de voturi în California, înaintea alegerilor pentru Congres din 3 noiembrie. Casa Albă susține că buletinele aparțin unor persoane fără cetățenie americană, fără să aducă dovezi solide în acest…
Două mașini parcate în curtea unei locuințe din localitatea Mânăstireni, comuna Unțeni, au fost distruse în urma unui incendiu, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, proprietarul a observat flăcările și a sunat după…
250 de calculatoare noi, cu monitoare și licențe Windows incluse, urmează să fie achiziționate de către Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Pentru această cumpărătură, primăria condusă de liberalul Emil Boc pune la bătaie un buget de 453.750 de euro, ceea ce înseamnă un cost per bucată de 9,075 de…
Un cercetător al Universității din Oradea este implicat într-un proiect de salvare a aspretelui, considerat cel mai rar pește de apă dulce din Europa, relatează Bihoreanul. Potrivit unui comunicat al universității, specia a supraviețuit din vremea dinozaurilor, dar în prezent mai numără doar…
Pacienții care nu se pot deplasa la cabinet pot beneficia, în condițiile prevăzute de legislație, de consultații sau de îngrijiri medicale acasă, prin sistemul public de sănătate. Vizitele doctorului de familie sunt accesibile inclusiv celor neasigurați, înscriși pe lista sa. În schimb, decontarea…
Birocrație, multă incompetență și milioane de euro aruncate în vânt. O instalație nouă de telegondolă și telescaun zace, de 12 ani, în curtea unei foste brutării transformate în grajd pentru animale. Consiliul Judetean Argeș și trei primării ar fi trebuit să construiască prima pârtie de ski din…
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că, în 2026, Ucraina primește în medie 12 rachete antiaeriene Patriot pe lună din partea Statelor Unite, în timp ce în prezent este atacată cu aproximativ 150 de rachete balistice lunar. „Pe tot parcursul anului 2026, Ucraina va primi 12…
Parcările supermarketurilor au reguli proprii de utilizare, iar nerespectarea limitei de staționare poate duce la blocarea roților și la perceperea unei taxe pentru deblocare. Avocatul Bogdan Buneci a explicat pentru Digi24.ro ce trebuie să știe șoferii despre durata permisă, măsurile aplicate de…
Consumul de brânză ar putea fi asociat cu o îmbătrânire mai lentă a creierului, potrivit unui studiu realizat pe peste 1.600 de persoane, monitorizate timp de aproximativ 12 ani. Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumau cantități mai mari de brânză prezentau o reducere mai lentă a…
Pentru românii care au cotizat în țară și în alte state ale Uniunii Europene, stabilirea pensiei presupune luarea în considerare a perioadelor de asigurare din mai multe sisteme. În acest proces, proratizarea permite fiecărei autorități să determine suma care îi revine la plată, proporțional cu…
„DNA, să vină să vă ia!”, le place #reziștilor să strige. Da, să vină, și ar putea începe cu Bolojan. Să-l ia la întrebări, bineînțeles. PSD îl acuză că a lăsat o gaură bugetară de 40 de miliarde de lei. Iar întrebarea care ne arde pe toți, de când cu taxele și impozitele mărite, este „Unde sunt…
Roman Sheremeta, The Economics of Power (Substack - sursa), 27 octombrie 2026 Recent, Elon Musk a făcut următoarea afirmație pe X: „Hitler a fost un socialist de extremă stînga. Scrie literalmente în numele partidului său!” Am auzit acest argument de multe ori, mai ales de la oameni din dreapta…
Inspirate parțial de demonstrațiile din Franța, protestele din Italia, ale studenților din nord și ale camionagiilor din sud, ar putea influența alegerile naționale de anul viitor, scrie The New York Times. În nordul Italiei, studenții au purtat pancarte cu sloganuri precum „mai puține profituri,…
SNTGN Transgaz SA Mediaș își consolidează poziția pe piața de capital din România, pe fondul interesului crescut al investitorilor, al rezultatelor financiare și operaționale și al perspectivelor de dezvoltare a infrastructurii naționale de transport al gazelor naturale. Evoluția acțiunii TGN în…