Ucraina şi-a reluat atacurile asupra rafinăriilor de petrol ruseşti, sfidând presiunile exercitate de liderul american Donald Trump în pragul alegerilor intermediare din SUA, pe fondul expirării, duminică seara, a armistiţiului din oraşul ocupat Oleşkî. Presa de stat rusă a informat duminică că…
Poetul și publicistul Mircea Dinescu a lansat o serie de critici la adresa social-democraților, prin intermediul unei poezii publicate pe pagina sa de Facebook, în contextul petrecerii organizate la Timișoara cu ocazia botezului celui de-al treilea fiu al președintelui Consiliului Județean Timiș,…
Ministrul Sănătății spune că Nazare a numit „rezonabilă” cererea PSD de a afla situația reală a bugetului. Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a mințit despre deficit, a ascuns cifre și a lăsat facturi neplătite.
Noul prefect de Alba, Corneliu Mureșan (PSD), învestit luni în funcție, a transmis că va fi 'vocea cetățenilor' din județ și că se va asigura că aceasta va fi auzită de fiecare dată de Guvernul României. 'Am depus jurământul și am preluat funcția de prefect al județului Alba cu un angajament clar:…
Cu reducerea, Aurus vrea să-și apropie vânzările de ținta anuală până la finalul anului. Dealerii avertizează că prețul ar putea urca la 52 de milioane de ruble în 2027, când e anunțat un model actualizat.
Noul interval de cursuri durează până marți, 22 decembrie, când începe vacanța de iarnă. Aceasta ține până pe 10 ianuarie 2027. Anul școlar 2026-2027 are 36 de săptămâni de cursuri.
Liderul democraţilor israelieni, Yair Golan, a avertizat duminică, 1 noiembrie, că premierul Benjamin Netanyahu ar putea exploata o potenţială nouă confruntare militară cu Iranul pentru a-şi prelungi supravieţuirea politică, în contextul impasului creat în urma alegerilor parlamentare de săptămâna…
37 de trenuri Alstom pentru România Unitatea TS23 reprezintă trenul electric interregional cu numărul 23 construit și furnizat de producătorul francez Alstom, în cadrul Contractului nr. RUIC 257/2022, cod SMIS 316400, încheiat de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom Ferroviaria…
Ciclonul a adus deja ploi abundente în Bulgaria, Grecia și sudul Italiei. În România, râurile din Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Argeș sunt sub cod portocaliu de inundații până la ora 12, iar la altitudini mari sunt așteptate ninsori.
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică la un miting electoral din Kansas că societățile de credit Fannie Mae și Freddie Mac - aflate sub control guvernamental - vor investi 4,3 miliarde de dolari în credite ipotecare pentru locuințe în statul din centrul SUA, anul viitor, relatează…
Armata israeliană s-a retras luni din orașul palestinian Hebron, în sudul Cisiordaniei, după o incursiune militară de 11 zile în care a demolat locuințe și magazine, strămutând, de asemenea, în mod forțat localnici, acțiuni care au afectat direct peste 3.300 de palestinieni, informează…
Ajutoarele umanitare au ajuns în orașul ocupat din regiunea Herson, iar civilii care au vrut să plece au fost evacuați. Consilierul Melaniei Trump susține că Vladimir Putin a cerut ca ea să fie intermediarul exclusiv al Rusiei.
În noaptea de 1 noiembrie, site-ul Rosstat a fost piratat. Pe paginile acestuia a fost afişat un mesaj în limba bielorusă: "Nimeni nu va scăpa de răspundere", precum şi logo-urile grupărilor de hackeri Cyberpartizani BY şi Silent Crow, a relatat ziarul Kommersant. Conform ziarului, mesajele au…
Ministerul Apărării al Republicii Moldova a anunțat că, în luna octombrie, atacurile Federației Ruse asupra Ucrainei au continuat, iar în acest context au fost înregistrate 19 încălcări ale spațiului aerian moldovenesc de către drone. Incidentele au fost înregistrate în raioanele Căușeni, Ștefan…
Sportiva de 17 ani a terminat finala în 1:00.31, după rusoaica Serafima Fokina, care a câștigat aurul cu 59.81. Silișteanu va mai concura la Dakar în probele de 50 m spate și 100 m spate.
Proprietarii apartamentelor din municipiul Brăila care şi-au închis balcoanele nu vor plăti impozite majorate sau alte taxe suplimentare pentru aceste lucrări, după ce administraţia locală a identificat o soluţie legală pentru evitarea costurilor prevăzute de noile reglementări, informează, luni,…
„Ar trebui ca în bugetul anului viitor, la Ministerul Economiei, să revedem un program de microindustrializare, pentru că industria are şi o componentă micro. Guvernul, şi aici mă refer în principal la prim-ministru, ar trebui să iasă public cu nişte proiecte strategice de ţară pe care să le…
Experimentul s-a desfășurat la Centrul Spațial Johnson din Houston, Texas, unde participanții au intrat pe 19 octombrie 2025, relatează Reuters. „A fost un an extrem de dificil. Astronauți pentru simulare, ținuți în captivitate de bunăvoie”, a declarat Ellen Ellis, responsabilă de asistența…
Un tratament oral experimental, care acţionează asupra unei mutaţii genetice implicate în dezvoltarea cancerului pancreatic, a demonstrat rezultate promiţătoare la pacienţi cu boală metastatică, trataţi anterior prin chimioterapie. Primele date clinice indică o reducere a tumorilor la o parte…
Muzeul ASTRA din Sibiu a fost singura instituție din România prezentă la Salonul Internațional al Patrimoniului Cultural de la Paris (Franța), eveniment care a reunit peste 20.000 de vizitatori, a anunțat luni, pe pagina de Facebook, directorului general al muzeului, Ciprian Ștefan. Acesta a…
Ministrul Sănătății spune că nu demisionează dacă intră în conflict cu ministrul Finanțelor. Rogobete a mai povestit că în ianuarie și-a pus demisia pe masă, când Bolojan i-a cerut să taie cu 10% salariile medicilor.
Preotul din județul Olt, care a fost acuzat că racola minore pe rețelele de socializare și le făcea propuneri indecente, și-a dat demisia din funcție. Episcopia Slatinei și Romanaților a făcut anunțul. Potrivit unor localnici, preotul este suspectat și că ar fi sustras bani din fondurile parohiei…
Stimularea nervului vag poate ajuta persoanele care suferă de insomnie să doarmă mai bine, prin calmarea sistemului nervos şi favorizarea ritmurilor naturale de somn. Stimularea nervului vag (VNS), realizată fie mecanic cu ajutorul unor dispozitive, fie prin tehnici de respiraţie, este tot mai des…
Primele cercetări arată că un șofer de 57 de ani din Alba ar fi depășit neregulamentar și ar fi lovit o mașină venită din sens opus. Toți răniții erau în această mașină, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri.
Andrés Ritter a preluat la 1 noiembrie 2026 funcția de procuror-șef european, după expirarea mandatului Laurei Codruța Kövesi, prima conducătoare a Parchetului European (EPPO). Fost adjunct al acesteia din 2020, procurorul german începe un mandat de șapte ani, care nu poate fi reînnoit. Tranziția…
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că în două-trei săptămâni va lansa în transparență decizională un nou program dedicat reducerii infecțiilor asociate activității medicale, cunoscute drept infecții nosocomiale. În același context, el a făcut referire la USR, despre care a spus că…
Potrivit Euronews, pierderile economice provocate de eroziunea coastelor depășesc deja un miliard de euro pe an în 28 de țări din Europa. Mai mult de un sfert din litoralul Europei este afectat de eroziune. Raportul recomandă o strategie de „retragere planificată”, care presupune limitarea sau…
Noul prefect al județului Sibiu, Florian Giubega, a transmis luni, în prima zi de mandat, un mesaj jurnaliștilor, în care îi asigură de transparență, disponibilitate pentru dialog și acces la informațiile de interes public.
Ucraina devine din ce în ce mai dependentă de ajutorul extern, pe măsură ce atacurile aeriene rusești continuă să-i devasteze economia, au remarcat analiștii Bloomberg Economics în raportul lor „Ukraine Economy Insight”, publicat luni, transmite BBC. „Deși un colaps economic imediat este puțin…
„Îmi doresc ca în curând, și estimez în două-trei săptămâni, să lansăm în transparență decizională un nou program de acțiuni prioritare dedicat infecțiilor asociate activității medicale”, a declarat Alexandru Rogobete, duminică seara, la Antena 3 CNN. Potrivit ministrului, programul va finanța…