Black Friday 2026 bate la ușă sau chiar a început la unele branduri, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne lăsăm duși de val în privința cumpărăturilor. Opțiunea „Cumpără acum, plătește mai târziu”, celebra BNPL – Buy Now, Pay Later, pare ideală pentru cei care vor să facă achiziții de Black…
Cancelarul german Friedrich Merz și-a declarat sprijinul pentru alegerea unei femei ca președinte al Germaniei, o funcție esențial onorifică și care până în prezent a fost deținută numai de bărbați, potrivit presei germane citate luni de agențiile AFP și EFE. 'Decizia mea este luată, trebuie să…
Datele ucrainene despre octombrie diferă: Statul Major raportează 75% din 6.473 de drone doborâte, iar Forțele Aeriene, 84% din 6.158. Un atac rusesc din regiunea Zaporojie a ucis cel puțin 18 civili, iar Putin a cerut 10% din capacitatea centrelor de date private.
După petrecerea ostentativă de la botezul celui de-al treilea copil al lui Alfred Simonis, pe rețelele sociale a devenit virală vila firmei lui Simonis, din Moșnița Nouă, unde primar este fratele său: proprietatea are 739 mp, garaj de 139 mp și piscină de 84 mp. Alfred Simonis neagă că ar locui…
Avionul fusese scos din PNRR în iunie 2025, dar licitația a continuat. O firmă din Oradea care nu vinde aeronave a câștigat-o în mai 2026, iar contractul nu s-a semnat din lipsă de bani.
În luna octombrie, alianța militară condusă de SUA a anunțat că va pune în acțiune avioane de patrulare maritimă, radare și drone pentru a consolida flancul estic. Măsura era luată după șapte atacuri asupra unor transporturi comerciale în apropierea României și a Bulgariei. La trei zile distanță,…
Aveți nevoie de ajutor pentru a vă ridica din pat, a vă îmbrăca sau a vă spăla, iar familia vă îngrijește zilnic. Într-o asemenea situație, merită verificat dreptul la sprijin pentru însoțire. Dar unde încep demersurile pentru obținerea unei indemnizații de însoțitor: la medicul de familie, la…
„Toată lumea a fost de acord”, a spus Kelemen Hunor la Euronews România, amintind că aplicarea legii a fost amânată doi ani prin ordonanțe. „Nu se mai poate amâna, fiindcă și în 2025 și în 2026 era o inflație și este o inflație mare, care mănâncă din puterea de cumpărare”, a declarat el. Potrivit…
Proiectul „Minte-mă…” reunește muzica interbelică, povestea unui cuplu și moștenirea de familie, într-un demers artistic pe care Octavian Ene și Georgiana Mototolea își propun să îl dezvolte alături de MH Orchestra, fondată de muzicianul Radu Petrovici. Inițiativa are la bază partituri…
Nașterea cu multe săptămâni înainte de termen înseamnă că unele organe ale copilului nu au ajuns încă la maturitatea necesară pentru adaptarea completă la viața extrauterină. Nou-născuții veniți pe lume foarte devreme au nevoie de îngrijiri specializate încă din primele momente, pentru susținerea…
Specialiștii vor putea testa sistemele publice doar după ce semnează un acord cu limite clare. Phishingul și programele malware sunt interzise, iar încălcarea regulilor poate atrage răspunderea penală. Proiectul merge acum la Camera Deputaților.
Grupul ThyssenKrupp Marine Systems (TKMS), moștenitor al șantierelor din Kiel și specialist în submarine convenționale și fregate, a astfel o vizibilitate internațională fără precedent, consolidată de un aflux excepțional de contracte, și se profilează drept un campion al industriei navale militare…
Starul tenisului mondial Novak Djokovic a declarat, luni, că speră la 'un nou început' pentru țara sa, Serbia, în urma victoriei unei mișcări conduse de studenți în cadrul alegerilor legislative, mișcare pe care a susținut-o în mai multe rânduri în ultimii doi ani, relatează AFP.
Fostul ministru afirmă că la o întâlnire în teritoriu au venit doar doi dintre cei aproximativ 40 de primari așteptați și că în partid se cere un congres. Bolojan spune că e președinte ales la congres și că schimbarea lui nu se pune.
Profesorul Marius Balo anunță că intră în greva foamei pentru a atrage atenția asupra situației Alinei Apostol, românca aflată de aproape nouă ani într-o închisoare din China. Acesta susține că autoritățile române nu au făcut demersurile necesare pentru ca femeia să fie transferată într-un…
România 03 Noiembrie 2026, 08:10 Ploi abundente şi vânt puternic în mai multe regiuni ale ţării Cel mai afectat este judeţul Constanţa, aflat sub cod portocaliu de ploi torenţiale Ploi abundente şi vânt puternic în mai multe regiuni ale ţării România 03 Noiembrie 2026, 07:31 Avertizare MAE…
Anchetatorii spun că cei doi ar fi cumpărat piatră în 2024 și 2025 fără să respecte legea achizițiilor publice și ar fi folosit în interes personal utilaje ale comunei. Prejudiciul este estimat la 80.000 de lei.
Cinci senatori din fostele grupuri parlamentare POT și S.O.S. România și-a anunțat luni, 2 noiembrie, afilierea la Partidul Social Democrat. Este vorba de Ionel Carp și Cristian Belm, aleși, în decembrie 2024, pe listele S.O.S, respectiv de Liviu Sorin Robe, Robert Daniel Ghiță și, nu în ultimul…
Incident neobișnuit în șase magazine din România, aparținând aceluiași lanț comercial. Temperaturile echipamentelor frigorifice au crescut brusc în timpul nopții de duminică spre luni, 2 noiembrie, însă problema a fost descoperită abia după mai bine de șase ore. Autoritățile investighează…
Familia lui Danielle Brown a primit o despăgubire nedezvăluită, iar spitalul și-a cerut scuze. Mama, externată cu preeclampsie în 2023, cere acum ca spitalele să aibă trasee de ieșire separate pentru părinții care își pierd copilul.
Profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda consideră că PNL şi USR ar trebui să îşi coordoneze strategiile pentru alegerile din perioada 2028–2030, pornind de la experienţa Alianţei DA. Într-o postare pe Facebook, el apreciază că discuţiile despre opulenţa afişată de liderii PSD la Timişoara au…
Austin Li, cunoscut în China și sub numele de Li Jiaqi, a devenit celebru vânzând rujuri în transmisiuni live, scrie Reuters. Succesul său i-a adus porecla „Regele rujurilor”, însă acum a început să promoveze un produs complet diferit: tokenuri pentru utilizarea inteligenței artificiale. Într-o…
Protestatarii au venit cu steaguri și pancarte și cer eliberarea fostului candidat la prezidențiale. Curtea de Apel București i-a prelungit lui Georgescu arestul preventiv până pe 28 noiembrie, în dosarul de înșelăciune deschis de DIICOT.
Houthii au ocupat poziții care domină ultimele porțiuni ale drumului Taiz–Aden controlate de guvernul yemenit. Emisarii iranieni au discutat cu Vladimir Putin și Wang Yi, iar ISW apreciază că Teheranul nu pare să fi făcut concesii în negocierile cu SUA.
Statul Major ucrainean raportează și 39 de sisteme de artilerie, 1.413 drone și 363 de vehicule rusești distruse în ultimele 24 de ore. Pe front s-au consemnat 206 confruntări.
La Geneva a început a noua rundă de negocieri, care ține până pe 13 noiembrie. Statele bogate și cele în curs de dezvoltare încă nu s-au înțeles asupra mecanismului de partajare a agenților patogeni și a vaccinurilor, fără de care acordul nu poate intra în vigoare.
În octombrie 2026, Parisul a trăit o succesiune de evenimente care ilustrează brutal teza că spațiul public nu este niciodată un loc neutru, ci mai degrabă scena pe care se joacă problema cine are dreptul să folosească violența și în numele cui. ( sursa) Între revoltele din 17 octombrie,…
Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război.
Magistratul spune că procurorii n-au adus dovezi de minciună deliberată și acuză Departamentul de Justiție de o urmărire penală politică, pornită chiar înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului.
De ce discursurile numite suveraniste, naționaliste sau populiste reușesc să mobilizeze segmente atât de importante ale populației, în România și în alte state europene? Și de ce reacția publică la aceste discursuri constă atât de frecvent în condamnarea lor ideologică, în locul unei încercări…