Garnizoana Sør-Varanger primește peste 30 de militari în plus până la sfârșitul anului. Guvernul de la Oslo spune că măsura e preventivă și că nu există în prezent o amenințare aeriană crescută asupra Norvegiei.
Casa Albă îi atribuie primei doamne meritul armistițiului din Oleșki, iar ea va face joi o declarație despre el. Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov susține că nu știe nimic despre întâlnire, iar componența delegațiilor n-a fost anunțată.
Crin Antonescu spune că e gata să sprijine aripa conservatoare din PNL. Istoricul afirmă că primul pas trebuie să fie o delimitare clară de PSD și de Nicușor Dan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading ... „Și dacă mai sunt oameni care cred într-o altă identitate a PNL-ului…
Redăm mai jos anunțul lui Claudiu Staicu, director general adjunct al Direcției Generale Programe Europene Transport din cadrul MTI: Multă vreme, accentul principal a fost pus pe modernizarea liniilor de cale ferată din interiorul României. Acest aspect rămâne important, însă există o altă piesă a…
Persoanele vizate primesc o notificare și au 20 de zile să depună declarația unică. Decizia de impunere se anulează dacă declarația ajunge în 60 de zile și poate fi contestată în 45 de zile. Ordinul vizează și chiriile, investițiile și pensiile din străinătate.
Credex Bank e deţinută de Dan Constantin Ostahie direct, şi, indirect, prin firma sa Real Estate. Cronologia schimbărilor din conducerea Credex Bank La 21 octombrie 2025, Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Credex Bank a decis încetarea mandatului lui Mişu Negriţoiu de membru şi preşedinte…
Forefront Concept combină experiența Renault Group în proiectarea platformelor mobile și în industrializarea acestora la scară largă, cu cea operațională a John Cockerill în industria de apărare. Drona-concept oferă o soluție diferențiatoare: un echipament terestru modular, care poate fi…
Mediatorii din Qatar așteaptă în 36 de ore răspunsul celor două părți la o nouă propunere. În noaptea de luni spre marți, SUA au lovit ținte antiaeriene de pe insula Qeshm, iar Iranul anunță că a doborât o dronă americană.
Decizia Comisiei Europene deschide calea unei schimbări importante în industria europeană de electronice și electrocasnice. Prin această achiziție, JD.com ar urma să preia controlul asupra celui mai mare retailer specializat în produse electronice din Europa, cu o prezență importantă pe piețele de…
Un inginer al companiei a fost păcălit să descarce cod malițios la un interviu fals. Binance spune că a blocat 2,85 miliarde de dolari, că a reconstituit 98% din active și că va acoperi singură pierderile.
Directoarea ANM spune că a depus în august la Brigada Economică un dosar de 648 de pagini. Ea susține că angajații care au folosit cardurile instituției au plecat și că vinovații fac parte din personalul administrativ, nu sunt meteorologi.
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că varianta angajării răspunderi pe anumite dosare este una care poate fi luată în calcul de actuala guvernare, în măsura în care se dorește avansarea mai rapidă pe anumite dosare.
Profesorul Dumitru Marin, în vârstă de 85 de ani, a ajuns la Tribunalul Vaslui, unde a cerut suspendarea din funcție a primarului Lucian Braniște. Motivul nemulțumirii sale este faptul că nu a primit titlul de „Cetățean de Onoare” al orașului. Profesorul a solicitat instanței anularea întregii…
Ajutorul vizează cel mult 5 porci în gospodării și 50 în fermele mici și se plătește doar după un control veterinar. Proiectul merge la Camera Deputaților, iar banii ar urma să vină din bugetul Ministerului Agriculturii pe 2027.
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.
Alexandru Nazare a vorbit la evenimentul care a marcat 170 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării. Tot la Tulcea, ministrul a vizitat administrația fiscală, care ar fi rambursat firmelor 14 milioane de lei din TVA.
Pe lângă Adam Robinson, soția și cei doi copii ai lor, au murit îngrijitoarea copiilor, doi apropiați ai familiei, pilotul și o copilotă de 20 de ani. Anchetatorii verifică dacă gheața și turbulențele raportate înainte de impact au provocat prăbușirea.
Ați avut o experiență la limita morții? Analiza a 50 de astfel de episoade dezvăluie un tipar surprinzător de forme și culori. În ciuda conținutului extrem de variat și a viziunilor adesea bizare, cercetătorii au descoperit că geometria experiențelor la limita morții se încadrează în patru…
Planul, prezentat partenerilor europeni, ar viza Kievul, Harkovul și Odesa și ar putea scoate din funcțiune aproape 15 gigawați. Un fost șef al autorității nucleare spune că reactoarele deconectate se opresc automat și în siguranță.
Miniștrii de finanțe din zona euro vor discuta candidaturile pe 9 noiembrie, iar decizia finală le revine liderilor din Consiliul European. Spaniolul Pablo Hernández de Cos și olandezul Klaas Knot sunt considerați favoriți.
Mircea Abrudean, președintele PNL al Senatului, a transmis o reacție la atacul șefei extreme drepte din Germania care a spus că migranții români ”jefuiesc” sistemul social din Germania: ”România trebuie să fie o voce fermă atunci când cetățenii săi sunt vizați de astfel de discursuri”, a scris…
Crin Antonescu punctează că, deși nu îl susține pe Trump, progresiștii din România îl apropie de viziunea republicanilor. Acesta explică cum sunt privite alegerile din SUA de către europeni. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading ... Alegerile din SUA, „un eveniment…
Deprivarea materială severă a scăzut de la 62% la 37%, iar ocuparea a crescut la 54%. Doar o treime dintre tinerii romi termină liceul, iar 31% se confruntă cu discriminare. Comisia cere statelor membre să își intensifice eforturile.
Primele produse care vor intra în campania de Black Friday au fost afișate pe platforma eMAG, împreună cu prețurile promoționale și reducerile anunțate. Clienții pot adăuga deja produsele în lista de favorite, urmând ca ofertele să fie activate pe 6 noiembrie. La cea de-a 16-a ediție de Black…
Înalta Curte i-a admis contestația lui Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra unor studente de la Drept. Lectorul ieșean stă în arest la domiciliu până pe 21 noiembrie și nu are voie să ia legătura cu victimele sau cu martorii.
Ministrul Sănătății, invitat și el la botezul organizat de Alfred Simonis, a cerut demnitate celor cu funcții publice. Tot marți, a anunțat controale la Institutul „Socola” din Iași și 40 de medicamente noi compensate până la finalul lui decembrie.
Autor: Euronews • O clinică modernă pentru copiii diagnosticați cu diabet și boli metabolice va fi deschisă la Spitalul CF2 din București. Centrul va avea 15 paturi și va putea trata anual între 1.000 și 1.500 de copii. Pe lângă diagnostic și tratament, pacienții și familiile lor vor beneficia de…
Guam, insulă americană situată în vestul Oceanului Pacific, a oferit primele rezultate ale alegerilor din 3 noiembrie 2026, în care americanii decid cine va controla Congresul în ultimii doi ani ai mandatului lui Donald Trump. Potrivit rezultatelor preliminare publicate de Comisia Electorală din…
Inițiatorul, deputatul Cosmin Corendea, spune că școala ar pune accent pe pregătirea practică în drept diplomatic, drept consular și protocol. Instituția ar putea organiza masterat, doctorat și cursuri de perfecționare după ce obține acreditările necesare.
Poeta și actrița belgiano-elvețiană Laurence Vielle a câștigat premiul Apollinaire, cea mai importantă recompensă atribuită în domeniul poeziei în Franța, pentru 'ansamblul operei sale prolifice', au anunțat marți organizatorii acestei distincții literare, relatează AFP. Premiul Apollinaire,…