Măsura este temporară și îi permite Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să își testeze noul sistem informatic. Cine păstrează buletinul vechi nu trebuie să îl schimbe pentru consultații, iar medicamentele pot fi ridicate din farmacii fără semnătură până la sfârșitul lunii.
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Cincu, judeţul Braşov, este anchetat pentru ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi patru infracţiuni de violenţă în familie, după ce a transmis live pe TikTok cum îşi bate familia. Pe concubina sa, vizibil însărcinată, a lovit-o punându-i o…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia asupra importanţei verificării tehnice periodice a maşinii, după ce, în ultimele zile, mai multe autoturisme au fost distruse de flăcări pe şoselele din România. Defecţiunile la instalaţia electrică, scurgerile de combustibil sau…
Evaluatorii companiei aeriene împart amenințările în roșii, galbene și verzi, iar echipajul e anunțat imediat de cele credibile. Sute de pasageri din Europa au avut săptămâna aceasta zboruri deviate sau escortate militar, iar autorii amenințărilor nu sunt cunoscuți.
România a realizat joi seară importuri masive de energie electrică, nivelul maxim depășind la un moment dat 3.400 MW, în condițiile în care producția eoliană s-a redus la numai câteva sute de MW, față de aproximativ 2.700–2.800 MW cu două zile înainte. Importurile s-au apropiat astfel de…
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Statul nu va mai avea bani pentru multe programe și subvenții, le-a transmis consilierul patronatelor la Concordia Summit. El cere dezvoltarea pieței de capital și finanțarea companiilor prin alte instrumente decât creditele bancare, într-un an pe care îl numește „greu”.
Ungaria pune la dispoziţia publicului, pentru prima dată de la tranziţia ţării la democraţie, dosarele poliţiei secrete din perioada comunistă. „Cu o întârziere de treizeci şi şase de ani, facem ceea ce niciun alt partid nu a făcut de la tranziţie încoace”, a declarat miercuri prim-ministrul Peter…
Conferința națională She Builds NEB – „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil” a avut loc pe 29 octombrie și a reprezentat evenimentul de final al seriei de conferințe prin care programul european EIT Ignite NEB a fost lansat în Regiunea Nord-Est.…
Organizată anual, CIIE reprezintă cea mai mare expoziţie din lume dedicată promovării importurilor pe piaţa chineză, iar cele două pavilioane ale României, Naţional şi Agroalimentar, sunt organizate cu sprijin financiar de la bugetul de stat, prin intermediul Agenţiei Române pentru Investiţii şi…
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii…
În spatele amenințărilor cu bombe la bordul avioanelor care zboară în Europa s-ar putea afla GRU, spionajul militar rusesc, care a urmărit să incendieze și să arunce în aer fabrica de armament Carfil din Brașov, a declarat joi, la Antena 3 CNN, Tudor Păcuraru, colonel SRI în rezervă. Păcuraru a…
Proiectele aflate la început de drum în Parlament ar permite până la patru panouri și o baterie în balcon, doar cu notificarea distribuitorului de energie. Asociațiile de proprietari ar putea investi și în panouri pe acoperișul blocului.
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, joi, că Spania a acordat un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 437 de milioane de euro (489 de milioane de dolari), în urma discuţiilor la nivel înalt de la Madrid, unde cei doi lideri au analizat cele mai urgente necesităţi ale…
Senatul l-a convocat vineri pe Santiago Peña, care promite să se apere „cu argumente și dovezi”. Criza a pornit de la lichidarea Ueno Bank, care a lăsat aproape trei milioane de clienți fără acces la economii și a scos oamenii în stradă.
Primăria Sectorului 6 intenţionează să reducă aglomeraţia din vestul Sectorului 6 şi să le ofere şoferilor o alternativă la bulevardul Iuliu Maniu, în prezent problema fiind că şoferii care vin de pe strada Preciziei şi vor să ajungă pe Autostrada A1 sunt nevoiţi să întoarcă pe acest bulevard, a…
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Portarul de la Celta Vigo are o afecțiune la umărul drept și trebuie să urmeze un tratament și o perioadă strictă de repaus. România este ultima în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, fără niciun punct după patru meciuri.
Sistemul intră în funcțiune pe 12 noiembrie, odată cu deschiderea noului tronson al E6 dintre Kvithammar și Åsen, în regiunea Trøndelag din Norvegia, relatează Autoblog. Pe porțiunea Kleiva, o zonă de circa 280 de metri între două tuneluri, parapetul antigheață are furtunuri montate direct în…
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10…
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile…
Autor: Euronews • Suntem campioni la scumpiri în Uniunea Europeană. Inflația a ajuns și se menține la cel mai mare nivel din UE. Invitați la România.EU, europarlamentarii Maria Grapini, Gheorghe Falcă, Claudiu Târziu și Iuliu Winkler au dezbătut aprins această problemă. Emisiunea se difuzează…
Valentin Ștefan, directorul Poștei Române: „În prima jumătate a anului 2027, ar trebui să avem o acoperire națională. Noi am conștientizat această problemă acum mai mulți ani când am făcut curat în propriile oficii poștale și ne-am dat seama că am strâns peste 100 de tone de electrocasnice…
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este…
O instanţă din Finlanda l-a condamnat pe căpitanul rus al navei de marfă Fitburg la trei ani şi jumătate de închisoare pentru sabotaj şi perturbarea comunicaţiilor, după ce două cabluri submarine din Marea Baltică au fost avariate, a relatat joi mass-media finlandeză. Un alt membru al echipajului…
Iau amendă dacă organizez o zi de naștere în curtea casei mele? Iată ce spune Legea nr. 61/1991. Multe dintre gesturile pe care românii le fac zilnic, fără să se gândească la consecințe, pot atrage amenzi usturătoare. Unul dintre cele mai întâlnite este organizarea unei petreceri în curtea…
Vasilica-Valentina Robu spune că auditorii Curții de Conturi au verificat doar un eșantion de dosare, iar rezultatul a fost extrapolat statistic. Președinta CNPP susține că erorile au vizat în general sume mici și promite plata retroactivă a diferențelor confirmate.
Cota de piață de 34% accelerează transformarea structurală a sectorului, însă pune o presiune severă pe lanțurile de aprovizionare și contractă semnificativ marjele de profit ale constructorilor auto tradiționali. În Germania, cea mai mare economie și piață auto din Europa, segmentul BEV a atins o…
Primăria Alba Iulia a recepționat, vineri, lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina, finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, program gestionat de Institutul Național al Patrimoniului.