Finanțarea, susținută de Fondul de Export și Investiții al Danemarcei (EIFO), este acordată de un consorțiu format din șase instituții financiare: Société Générale, Erste Group Bank, Raiffeisen Bank International împreună cu Raiffeisen Bank S.A., Mizuho Bank Europe, Raiffeisenlandesbank…
Primăria Sectorului 1 se concentrează pe amenajarea Lacului Grivița, prima dintre cele trei investiții prevăzute pentru Grivița, Băneasa și Străulești, lacuri emblematice pentru nordul Bucureștiului, din salba râului Colentina. Valoarea totală estimată a amenajărilor se apropie de un miliard de…
Versiunea mobilă are un camion cu trei axe și cabină blindată, tun de 30 mm și muniție programabilă cu explozie în aer. Dezvoltatorii spun că se va putea deplasa rapid între obiective amenințate, iar raza efectivă de angajare ajunge la circa 1.300 de metri.
ARCUB va găzdui pe 20 noiembrie un eveniment muzical inspirat de universul marelui sculptor Constantin Brâncuși. Spectacolul 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', programat de la ora 19:00, reunește trei personalități muzicale distincte: solista Teodora Brody, muzicianul Grigore Leșe și…
Scăderea a venit după ce democrații au câștigat controlul ambelor camere ale Congresului, pe fondul așteptărilor privind o posibilă accelerare a negocierilor pentru încheierea războiului cu Iranul. Legătura este, deocamdată, una de anticipare: investitorii iau în calcul o reducere a tensiunilor, nu…
Scrutinul parlamentar din 27 octombrie a avut ca deznodământ cel mai bun rezultat din istoria modernă de 78 de ani a statului Israel: cele două liste ale partidelor care reprezintă cele două milioane de cetățeni arabi israelieni au obținut împreună 19 mandate din totalul de 120 în Knesset –…
Decizia fondatorului SpaceX, Elon Musk, de a pune la dispoziția Ucrainei serviciul de comunicații prin satelit Starlink după invazia Rusiei l-a transformat pe omul de afaceri american într-un participant la război, a scris Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației…
Putin, Lavrov, Gherasimov și bănci precum Sberbank și VTB rămân sancționați în toate cele trei jurisdicții. Plafonul pentru țițeiul rusesc este de 44,10 dolari pe baril în UE și Marea Britanie, dar de 60 de dolari în SUA.
Autor: Euronews Cafeaua este considerată una dintre cele mai sănătoase băuturi, însă ingredientele pe care le adăugăm pentru a-i îmbunătăți gustul îi pot reduce beneficiile. Un nou studiu arată că americanii consumă tot mai multe calorii din cafea, în special din cauza zahărului și a cremelor fără…
Peste 4.000 de adulți și sute de minori sunt înscriși pentru a participa la marea plantare care va avea loc sâmbătă în comuna prahoveană Poienarii Burchii, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor. 'Sunt…
Patru persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Ploiești într-un dosar de trafic de droguri de mare risc, în această speță fiind realizat și un flagrant în Capitală.
Panadda „Boom” Wongphudee, în vârstă de 50 de ani, a fost reținută vineri la domiciliul ei din Bangkok , după ce o instanță a emis mandate de arestare pe numele ei și al soțului ei, omul de afaceri și influencerul de fitness Atip Anantawan. Potrivit The Independent, anchetatorii examinează…
Prețurile grâului rusesc destinate exportului înregistrează o nouă scădere abruptă pe piața internațională. Reluarea transportului maritim din Marea Azov, combinată cu perspectivele unor recolte excepționale în emisfera sudică, a declanșat un adevărat război al prețurilor la grâu. Pentru a rămâne…
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută…
Sistemul Mangal, creat de Phantom Defense, ar reacționa în 0,2 secunde, iar un proiectil costă circa 48 de dolari. O dronă prinsă în plasă poate totuși să detoneze aproape de robot, iar eficiența în luptă a sistemelor de acest fel nu e dovedită.
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public…
Diana Buzoianu ar putea deveni prima femeie președinte a României, consideră senatorul USR Cristian Ghinea, care o vede pe fosta ministră a Mediului drept o posibilă candidată la alegerile prezidențiale. Liderul USR spune că îi urmărește discursurile și că aceasta are calitățile necesare pentru o…
Marile orașe din România nu își încetinesc ritmul în fața frigului de noiembrie. Weekendul 6-8 noiembrie 2026 propune evadări urbane cu agende dense, unde contrastele sunt regula de bază: de la seri de club cu telefoanele interzise în Cluj, la maratoane de jazz în Timișoara sau evadări cu mașini…
Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Cincu, judeţul Braşov, este anchetat pentru ameninţare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi patru infracţiuni de violenţă în familie, după ce a transmis live pe TikTok cum îşi bate familia. Pe concubina sa, vizibil însărcinată, a lovit-o punându-i o…
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă atrage atenţia asupra importanţei verificării tehnice periodice a maşinii, după ce, în ultimele zile, mai multe autoturisme au fost distruse de flăcări pe şoselele din România. Defecţiunile la instalaţia electrică, scurgerile de combustibil sau…
România a realizat joi seară importuri masive de energie electrică, nivelul maxim depășind la un moment dat 3.400 MW, în condițiile în care producția eoliană s-a redus la numai câteva sute de MW, față de aproximativ 2.700–2.800 MW cu două zile înainte. Importurile s-au apropiat astfel de…
Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.
Ungaria pune la dispoziţia publicului, pentru prima dată de la tranziţia ţării la democraţie, dosarele poliţiei secrete din perioada comunistă. „Cu o întârziere de treizeci şi şase de ani, facem ceea ce niciun alt partid nu a făcut de la tranziţie încoace”, a declarat miercuri prim-ministrul Peter…
Conferința națională She Builds NEB – „Obiectiv Europa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil” a avut loc pe 29 octombrie și a reprezentat evenimentul de final al seriei de conferințe prin care programul european EIT Ignite NEB a fost lansat în Regiunea Nord-Est.…
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii…
Germania a declarat vineri că alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, marcate de un eșec al republicanilor președintelui Donald Trump, au conferit o 'nouă urgență' eforturilor de a pune capăt războiului din Ucraina, relatează AFP. 'Este clar că după alegerile de la mijlocul mandatului (din…
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat, joi, că Spania a acordat un nou pachet de asistenţă militară în valoare de 437 de milioane de euro (489 de milioane de dolari), în urma discuţiilor la nivel înalt de la Madrid, unde cei doi lideri au analizat cele mai urgente necesităţi ale…
Bustul episcopului Melchisedec Ștefănescu, fondatorul Eparhiei Dunării de Jos, a fost dezvelit vineri, în cadrul unor manifestări științifice și omagiale organizate de Arhiepiscopia Dunării de Jos și Universitatea 'Dunărea de Jos' din Galați.
Sistemul intră în funcțiune pe 12 noiembrie, odată cu deschiderea noului tronson al E6 dintre Kvithammar și Åsen, în regiunea Trøndelag din Norvegia, relatează Autoblog. Pe porțiunea Kleiva, o zonă de circa 280 de metri între două tuneluri, parapetul antigheață are furtunuri montate direct în…
Un program dedicat împlinirii a 145 de ani de relații diplomatice dintre Spania și România, care reunește o expoziție de fotografie și conferințe despre portul roman Noviodunum, lansări de carte, lecturi de poezie și un dialog despre legendara finală Steaua - Barcelona din 1986, va avea loc, pe 10…