Tratamentul, cunoscut sub denumirea de fluorură de diamino-argint (SDF), este utilizat de mai multe decenii în diferite țări. Acesta se aplică direct pe zona afectată, cu ajutorul unui aplicator mic, cu vârf de burete, iar procedura durează doar câteva secunde pentru fiecare dinte. Ce arată…
Iranul a avertizat miercuri cu privire la 'impactul devastator' pe care un nou atac în regiune l-ar avea asupra piețelor energetice, în urma înmulțirii amenințărilor israeliene la adresa Teheranului în ultimele zile, transmite AFP. Iranul a fost atacat deja de două ori în ultimul timp, mai întâi…
Timișoara intră în atmosfera sărbătorilor de iarnă din 28 noiembrie, când se deschide Târgul de Crăciun și se aprind luminile festive. Timp de cinci săptămâni, piețele orașului vor găzdui concerte și spectacole pentru toate vârstele, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio…
Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj miercuri, la aniversarea de 35 de ani a agenției de presă Mediafax. „În acest context dinamic, Mediafax, prima agenție de presă independentă din România, a avut o contribuție importantă în dezvoltarea unei piețe media care să fie orientată…
„Vinurile produse în 2027 dintr-un amestec de vinuri neîmbogăţite din recolta din 2026 şi vinuri îmbogăţite din recoltele anterioare pot, după fermentarea secundară, să depăşească tăria alcoolică totală maximă de 13%”, prevede decretul apărut în Monitorul Oficial, publicaţia oficială a Guvernului…
„Am promis că facem paşi concreţi pentru extinderea metroului în Sectorul 2. Şi ne ţinem de cuvânt. Studiul va stabili soluţiile tehnice şi etapele necesare pentru realizarea investiţiei. Proiectul include şi un Studiu de Prefezabilitate prin care vom analiza posibilităţile de continuare a…
Fondul Rus de Investiţii Directe (RDIF), condus de Kirill Dmitriev, reprezentantul special al preşedintelui rus Vladimir Putin, ar putea fi scos de sub sancţiunile impuse de Statele Unite în timpul administraţiei Joe Biden. La acea vreme, administraţia americană descria fondul drept o sursă de…
Fibromul apare în special la femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani, iar estimările indică faptul că afectează între 70% şi 80% dintre femei până la vârsta de 50 de ani. Însă multe femei nu ştiu că au fibrom, deoarece acestea nu prezintă adesea simptome şi nu sunt canceroase. Pentru…
O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, miercuri după-amiază, în localitatea Orășeni Vale din comuna Curtești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgentă (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, muniția a fost găsită de o persoană care efectua…
Conform datelor pentru ziua de 29 octombrie prețuri medii ale zilei peste pragul de 300 de euro se întâlnesc în Germania (313,92 euro/MWh), Olanda (310,74 euro/MWh) și Austria (309,57 euro/MWh). Situația devine însă cu adevărat critică în Europa de Est. România înregistrează una dintre cele mai…
Un accident rutier în care au fost implicate un autocar, o ambulanță care transporta o femeie însărcinată și un autoturism s-a produs miercuri, pe strada Hărmanului din municipiul Brașov. În urma impactului, șoferul autocarului a refuzat transportul la spital, iar femeia însărcinată a fost preluată…
Volodimir Zelenski a anunțat proiectul după discuțiile purtate cu premierul olandez Rob Jetten. Cei doi au stabilit cu firme din apărare, energie și software prioritățile cooperării, între care producția militară și tehnologiile prin satelit.
Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și reținerile în masă…
Ministerul Sănătăţii din Republica Democratică Congo a anunţat marţi că numărul cazurilor confirmate de Ebola a ajuns la 10.060, iar cel al deceselor la 4.887, începând din luna mai. Epidemia este a doua ca amploare dintre cele înregistrate vreodată, iar lacunele în depistarea cazurilor favorizează…
Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că…
Industria auto din China impresionează la nivel global, însă se confruntă cu dificultăți serioase pe plan intern Industria auto din China impresionează la nivel global, însă se confruntă cu dificultăți serioase pe plan intern. Până în septembrie, chinezii au cumpărat cu aproximativ 22% mai puține…
Potrivit lui Vasile Tofan, investiția de lângă Chișinău reprezintă echivalentul a aproximativ 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari investiții private realizate în țară de la declararea independenței. Proiectul ar putea contribui la crearea de…
Un caz grav de abandon naval a atras atenția autorităților și a organizațiilor de protecție a navigatorilor, relatează Agenția de presă Rador, care citează Radio Constanța. Zece cetățeni sirieni de pe nava „Nava Militsa” sunt blocați de la sfârșitul lunii august 2026 în Portul Constanța, fără…
Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează Deschide.md. Potrivit…
Comisia Europeană a prezentat marţi un cadru amplu pentru consolidarea capacităţii Uniunii Europene de a anticipa, de a se pregăti pentru şi de a gestiona riscurile climatice. Iniţiativa vine în contextul unor pierderi economice estimate la aproximativ 200 de miliarde de euro în perioada 2022–2025,…
Exporturile de țiței ale producătorilor din Orientul Mijlociu care tranzitează Strâmtoarea Ormuz au scăzut la aproximativ 63% din total, de la circa 83% înainte de războiul SUA-Israel împotriva Iranului, pe măsură ce Arabia Saudită și alte state din Golf redirecționează volume tot mai mari către…
28 octombrie, 2026 Ramona Kurko, director general adjunct și coordonatoarea departamentului de clienți strategici corporate banking din cadrul BCR, a declarat că reindustrializarea României necesită coerență în planificare, colaborare între sectorul public și cel privat și integrarea economiei…
Sociologul Antonio Amuza susține că mediatizarea violenței în școli nu reprezintă, în sine, o problemă, însă presa trebuie să prezinte și soluții, nu doar cazuri negative. În opinia sa, agresivitatea ca formă de obținere a respectului are legătură cu procesul de socializare, cu implicarea familiei…
Experții au reunit 600 de ani de cercetări globale privind fericirea și au descoperit un obicei simplu care ar putea fi secretul unei vieți fericite. Fericirea depinde de o combinație de factori, însă ceea ce pare să iasă în evidență în volumul vast de cercetări este petrecerea unui timp mai…
Potrivit informațiilor din livretul pentru Mersul Trenurilor 2026–2027, obținut de publicația Club Feroviar, trenurile care circulă dinspre Craiova spre Timișoara și Arad vor fi redirecționate, de la Filiași, pe ruta care traversează Valea Jiului, prin Târgu Jiu și Petroșani. În prezent, pe secția…
Capacitatea armatei americane de a se apăra împotriva atacurilor aeriene și de a susține operațiuni în apropierea Mării Negre va fi analizată în detaliu în cadrul unor evaluări viitoare efectuate de Inspectorul General, din cadrul Pentagonului, relatează Stars&Strips. Inspectoratul General al…
Prim-ministrul Luca Niculescu va fi prezent joi, 29 octombrie, la evenimentul de inaugurare a noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, secție aflată în cadrul Institului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Practic, după doar o săptămână de când s-a…
Contractul pentru executarea lucrărilor de construcție pentru tronsonul Lețcani-Iași al Autostrăzii Unirii A8 a fost suspendat de Curtea de Apel București, în urma unei contestații depuse de constructorul român Concelex. Decizia instanței blochează complet proiectul de infrastructură evaluat la…
Tot mai multe companii își închid porțile Incertitudinea economică a pus la încercare multe întreprinderi în ultima perioadă. Nu mai puțin de 5.000 de companii au intrat în insolvență, într-un context marcat de creșterea presiunilor fiscale și a costurilor de operare. Tot mai mulți români suferă…
28 octombrie, 2026 Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE), a declarat că România are nevoie de o planificare coerentă a dezvoltării sectorului energetic și a industriei, avertizând că întârzierile în investiții și lipsa dialogului…