Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a vorbit despre posibilitatea ca Donald Trump să încerce să obțină un nou mandat prezidențial, deși legislația americană nu îi mai permite acest lucru. Silviu Predoiu a spus că nu exclude o astfel de…
Un proiect ce înseamnă pentru comunitatea Sectorului 2 grădini, activități educaționale, promovarea compostării și economiei circulare a fost selectat pentru finanțare prin programul european URBACT IV, iar autoritatea locală va avea rolul de lead partner, coordonând o rețea formată din șapte…
Patru inculpați și opt suspecți ar fi format o grupare care câștiga din vânzarea de artefacte. Printre obiectele ridicate sunt 177 de monede și două posibile tesle dacice, iar experții vor stabili dacă piesele sunt autentice și cât valorează.
Texas a fost, până pe 3 noiembrie, cel mai mare stat conservator din Statele Unite. În urma alegerilor de la jumătatea mandatului, James Talarico a obținut un loc în Senatul SUA în statul Texas, devenind astfel primul democrat care a câștigat o funcție la nivel de stat în peste trei decenii în…
În plus, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România cere sancţiuni mai dure şi măsuri concrete pentru combaterea hărţuirii sexuale şi morale în universităţi. Reprezentanţii studenţilor solicită restabilirea drepturilor diminuate de recentele măsuri de austeritate, printre care…
Fostul președinte al României a scris pe Facebook că mișcarea MAGA „s-a prăbușit la ea acasă” și că americanii „nu au putut fi păcăliți”. Democrații obțin majoritatea în ambele camere ale Congresului, potrivit rezultatelor parțiale, care nu sunt încă definitive.
Investiția fost realizată cu fonduri europene prin PNRR în valoare totală de 7,3 milioane de lei, din care 4,2 milioane de lei contribuție de la bugetul local. Acest corp de clădire, unde funcționează Secția Nevroze, a beneficiat de următoarele tipuri de lucrări principale: reabilitarea termică a…
Întâlnirea dintre artistul în vârstă de 85 de ani și Suveranul Pontif, în vârstă de 71 de ani, a inclus un schimb de cadouri, însă subiectele discutate nu au fost făcute publice, relatează publicația germană Der Spiegel. Un rozariu pentru Bob Dylan și o autobiografie pentru Papă Potrivit…
Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, spune că Beijingul vrea să aplice acordurile convenite de Xi Jinping și Donald Trump. Despre o posibilă întâlnire trilaterală cu Vladimir Putin, ea a spus că China este în contact cu părțile implicate.
Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul șef al SIE, Silviu Predoiu, a explicat de ce Donald Trump nu va trece cu vederea reorientarea unor lideri politici către democrați, făcând o comparație cu Joe Biden. Generalul cu patru stele în rezervă a avertizat că republicanii…
Cuplul va inaugura pe 10 noiembrie, la Bruxelles, „Lost Screen Memorial”, o instalație cu portretele unor copii și adolescenți ale căror decese au fost asociate cu rețelele de socializare. Va fi prima deplasare publică în străinătate de la revenirea în Regatul Unit.
Fostul tenismen a acceptat invitația „cu mult entuziasm” și i-a mulțumit președintelui Florentino Pérez. Nadal, membru de onoare al clubului din 2011, a spus în 2023 că și-ar dori să conducă într-o zi Real Madrid, deși nu se considera suficient de „calificat”.
O victorie albastră à la Pirus Gata! S-au terminat alegerile în SUA și, din roșie, situația a devenit albastră de-a dreptul! Practic, politicile lui Trump, în special cele economice, vor fi, zic unii care uită că este nevoie de 2/3 din parlamentari pentru a trece peste veto-ul prezidențial,…
Anton Covasan este reținut pentru 24 de ore, alături de administratorul unei firme. Surse din anchetă vorbesc despre 400.000 de lei obținuți în 2020 pentru un pod din Trei Fântâni, declarat în fals calamitat, iar anchetatorii spun că reparațiile nu s-au făcut.
Negocierile de aderare ar putea fi încheiate până la sfârșitul anului 2026, iar aderarea efectivă ar putea avea loc în 2028, după ratificarea de către cele 27 de state membre. Ar fi prima închidere de negocieri cu un stat candidat după Croația, în 2011.
Strategia ar urmări inclusiv evitarea unui duel final între Marine Le Pen și liderul stângii radicale, Jean-Luc Mélenchon, relatează publicația franceză Le Figaro. O alianță care să îi reunească pe Raphaël Glucksmann și David Lisnard Potrivit analizei realizate de publicația franceză, Emmanuel…
Big Mac-ul vândut în gara Porta Nuova, din Torino, costă 8,65 euro. Restaurantul din Piazza Castello, situat la aproximativ doi kilometri distanță, îl oferă la 6,70 euro. La un kilometru distanță pe jos, spre zona universitară, în localul de pe via Sant’Ottavio, prețul scade la 6,40 euro: la gară…
Primarul susține că amânarea lucrărilor ar fi dus la pierderea avizelor și le mulțumește bucureștenilor pentru răbdare. Gândul scrie că muncitorii au fost chemați pe șantierul de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu la 24 de ore după ce a publicat imagini fără niciun muncitor acolo.
Înfrângerile pe care le suferă Donald Trump la alegerile de la mijlocul mandatului au ajuns până lângă reședința oficială a președintelui de la Mar-a-Lago. Chiar dacă statul Florida a rămas sub control republican, districtul în care se află domeniul lui Trump a fost câștigat de democrați la…
Declarațiile au fost făcute în contextul controverselor privind legalitatea unor modificări legislative și condițiile în care ar fi fost încheiate contracte în valoare totală de 5,7 miliarde de euro, sumă prezentată de postul de televiziune. „Avem nevoie de o nouă șansă” Întrebat dacă România…
Înscrierile rămân deschise până la 27 noiembrie, exclusiv online. Cursurile durează 40 de ore, iar absolvirea lor este obligatorie pentru etapa în care firmele nou-înființate pot obține până la 250.000 de lei, aproximativ 50.000 de euro.
Constantin Saragea este noul secretar general al Ministerului Energiei, decizia de numire în funcție fiind publicată miercuri seara în Monitorul Oficial. 'Constantin Saragea are o experiență de aproximativ 25 de ani în administrația publică, în domeniul atragerii de fonduri europene…
Invitat miercuri seara la Antena 3 CNN, Mihai Ghigiu a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o la Bruxelles, privind situația financiară a României. „Tema discuțiilor a fost mai degrabă zona de PNRR, însă Comisia și specialiștii s-au arătat dispuși la orice negociere. Problema este că nu mai au…
Deputatul PSD îi reproșează liderului USR că sărbătorește succesul unui partid de centru-stânga și anunță înfrângerea social-democraților români. Dominic Fritz a prezentat rezultatul din SUA drept dovada că „sistemul poate fi învins” și a scris că furia românilor va mătura PSD.
Centura Aleșd, unul dintre proiectele de infrastructură promovate intens de Ilie Bolojan în perioada în care conducea Consiliul Județean Bihor, se confruntă cu o problemă juridică majoră. Curtea de Apel Oradea a decis miercuri, 4 noiembrie 2026, să anuleze definitiv documentul de mediu emis în 2021…
Suma vehiculată este cuprinsă între 100 și 200 de milioane de euro, dintr-un total de 770 de milioane de euro. Ghigiu a explicat, la Antena 3 CNN, că Guvernul încearcă să convingă Comisia Europeană că România și-a îndeplinit obligațiile prin adoptarea legii și punerea acesteia în acord cu…
Budapesta ia în calcul coridorul de gaz care traversează Grecia și terminalul de gaz lichefiat din Croația. Uniunea Europeană a stabilit interzicerea completă a importurilor de gaze rusești până la sfârșitul anului 2027.
Analiza amprentelor digitale rămase pe statuile din mausoleul primului împărat al Chinei, cercetătorii au descoperit că acestea nu au fost modelate doar de meșteri adulți și de sex masculin, notează La Repubblica. Se află acolo de mai bine de două mii de ani. Soldați ai unei armate mărețe care…
Suma alocată de companie economiei poloneze din 2022 ajunge la 1 miliard de euro. Numărul angajaților din hubul de lângă Wrocław ar urma să depășească 10.000 până la sfârșitul anului, iar depozitele extinse vor folosi peste 6.500 de roboți autonomi.
Liderul nord-coreean a vizitat luni șantierul naval Nampo, unde se construiește vasul, și a spus că acesta e „incomparabil” mai bun decât distrugătorul construit anul trecut. Kim Jong Un justifică proiectul prin tensiunile geopolitice și prin acțiunile ostile ale adversarilor.