Spitalele vor raporta săptămânal ce medicamente au în stoc și cât consumă, astfel încât autoritățile să poată identifica din timp riscul unei crize ce ar face ca pacienții să rămână tratamente. Ministerul Sănătății a explicat că va urmări cu prioritate medicamentele oncologice, cardiovasculare și…
Autoritatea Națională Fitosanitară (ANF) le recomandă fermierilor să profite de perioada mai liniștită de după campania de toamnă pentru a rezolva două obligații importante înainte de începerea următorului sezon agricol. Este vorba despre pregătirea profesională în domeniul produselor de protecție…
Potrivit polițiștilor, acțiunile au loc sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Orăștie și sunt desfășurate de lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale. Perchezițiile au ca scop strângerea probelor și stabilirea împrejurărilor în care ar fi fost comise faptele cercetate. În…
Rebelii Houthi din Yemen, aliaţi cu Iranul, au declarat marţi că au lovit cu o rachetă balistică rafinăria petrolieră Ras Tanura din Arabia Saudită, cea mai mare din regat. Intensificarea ostilităţilor dintre Yemen şi Arabia Saudită a perturbat şi mai mult aprovizionarea cu petrol şi a sporit…
IMM-urile din România au patru probleme majore, a declarat Ana-Maria Icătoiu, Președinte Executiv la Federația pentru Inovare și Competitivitate Sustenabilă în IMM-uri (FICSIMM), în cadrul conferinței Reindustrializarea României – noul context și redefinirea priorităților regionale și europene,…
Fostul ministru PSD al Finanţelor, deputatul Adrian Câciu, continuă atacurile lansate de partidul său contra lui Bolojan şi susţine într-o postare pe Facebook că fostul premier a minţit în ceea ce priveşte reducerea deficitului bugetar. Potrivit lui Câciu, diferenţele ESA-cash din acest an sunt…
„Clientul care își plătește asigurarea auto în rate prin parteneriatul dintre tbi bank și Safety Broker are, în medie, aproximativ 45 de ani și conduce o mașină cu o vechime de peste 17 ani”, arată un comunicat. Amintim că achiziționarea RCA în rate presupune plata unei dobânzi care atinge cel…
Venirea iernii, deficitul de gaze depozitate în UE și conflictele din cele două regiuni de unde se alimenta Europa, Rusia-Ucraina și Orientul Mijlociu, au condus la o explozie a prețului gazelor, care se resimte și pe piața din România, unde, în pofida statutului de cel mai mare producător din UE,…
Un mormânt de copil din perioada romană, conținând un sarcofag intact cu resturile probabil ale unui băiețel, a fost găsit de arheologi în timpul unor săpături în municipiul Constanța, descoperirea de excepție pentru patrimoniul arheologic fiind considerată de specialiști 'descoperirea momentului…
România are nevoie de o piață mai lichidă, cu mai multe companii listate, mai mulți investitori și instrumente care să răspundă nevoilor reale ale economiei. România dispune de resurse financiare, de antreprenori care au construit afaceri solide și de companii cu potențial de creștere. Problema…
Președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) din județul Bistrița-Năsăud, Ion Câmpian, spune că 'oierii adevărați' sunt de acord cu campania de vaccinare împotriva variolei, demarată deja în două județe din țară, și s-a oferit să fie primul crescător de ovine din județ care își…
Procurorii DIICOT au continuat administrarea de probe în dosarul de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat în care a fost arestat preventiv Călin Georgescu și Ionel Rusen, și între alte probe acești au obținut și declarația șefei de imagine a…
Potrivit hotărârii, aceste perioade nu sunt considerate stagiu contributiv în calculul pensiei, ceea ce înseamnă că nu generează puncte de stabilitate. Perioadele suplimentare acordate la grupele de muncă NU reprezintă stagiu contributiv la pensie Noua lege a pensiilor, intrată în vigoare la 1…
Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, a atras atenţia, la postul B1 TV, că principala problemă a economiei româneşti nu mai este reprezentată de taxe şi impozite, ci de preţul energiei, care afectează grav competitivitatea companiilor şi riscă să alunge…
Doar șase din zece roboți de aprovizionare ajung la destinație, iar răniții țin garourile zile întregi pentru că nu pot fi evacuați. La Dobropillia, grupuri mici de infanteriști ruși se infiltrează în cartierul de blocuri din sud.
Feritina este o proteină care stochează fierul în organism și contribuie la menținerea rezervelor necesare funcționării acestuia. Nivelul său poate fi determinat printr-o analiză de sânge. Potrivit recomandărilor clinice britanice citate de The Guardian, o valoare a feritinei sub 30 de micrograme…
Bolile cardiace sunt principala cauză de deces atât la bărbaţi, cât şi la femei. Bolile cardiace nu includ doar o singură afecţiune, este un termen generic care include diverse tulburări care afectează structura sau funcţia inimii, fiecare dintre ele putând avea cauze diferite. Abordările naturale…
Autor: Euronews Testele ADN au stabilit o legătură între ucigașul în serie Ted Bundy și moartea unei adolescente din statul american Utah, au anunțat marți autoritățile, la exact 52 de ani după ce trupul neînsuflețit al victimei a fost descoperit de un vânător într-o pădure, transmite AP…
Sistemul AURA AI, dezvoltat de DOD Solution, fixează ținta chiar și când GPS-ul e bruiat și preia ghidarea în faza finală după ce pilotul confirmă atacul. Două brigăzi ucrainene folosesc deja drona.
Circa 39.000 de persoane au petrecut o lună făcând patru lucruri deloc spectaculoase, toate în numele ştiinţei somnului. Nu au fost implicate pastilele cu melatonină sau ore stricte de culcare — dar un număr semnificativ dintre ei au dormit mai constant decât o făcuseră de ani de zile. Studiul…
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a afirmat marţi seara, la TVR1, că Nicuşor Dan i-a dezamăgit pe mulţi dintre susţinătorii săi şi s-a declarat la rândul său dezamăgit de şeful statului. "Eu cred că sunt foarte, foarte mulţi oameni în România care l-au votat cu totul cu alte speranţe, posibil şi…
Regele Charles al III-lea a vorbit marți, în Bahamas, la începutul turneului său regal în Caraibe, despre ''marile suferințe din trecut'', în contextul apelurilor vizând monarhia britanică de a-și cere scuze oficiale și de a oferi reparații pentru sclavia din perioada colonială britanică,…
Zelenski a admis pentru prima dată că și Rusia ar putea primi garanții de securitate, dar numai după Ucraina. El vrea ca negocierile cu Rusia și SUA de la Abu Dhabi să aibă loc înaintea summitului APEC.
Instanța a admis contestația DIICOT și a anulat controlul judiciar dispus luni de Tribunalul București. Arestul durează până pe 27 noiembrie, iar coinculpatul Ionel Rusen rămâne și el după gratii. Afară, susținătorii au primit vestea în liniște.
Ministrul sârb de Interne, Ivica Dačić, spune că atacatorul, care ar fi strigat „Allahu Akbar”, era monitorizat ca susținător al Statului Islamic. Israelul a confirmat o tentativă de atentat terorist și a precizat că niciun angajat al ambasadei nu a fost rănit.
Furtul ar fi avut loc între 21 și 25 octombrie într-o casă din Poiana Lungă, comuna Cornereva. Anchetatorii au indicii despre identitatea suspectului, iar poliția le cere oamenilor să nu se apropie de el și să sune la 112.
Cu venirea lui, grupul PNL din Senat ajunge la 27 de membri, al treilea ca mărime după PSD și AUR. Ștefănache, fost lider USR Galați, spune că decizia e asumată și că plecarea din USR nu e o ruptură de valori.
Partidele arabe obțin un număr record de mandate, iar Eisenkot refuză să guverneze alături de Netanyahu. Președintele Herzog începe consultările abia săptămâna viitoare, după rezultatele oficiale, și cere să fie evitată o nouă rundă de alegeri.
Indicele BET a urcat cu 0,72%, până la 34.660 de puncte, iar indicele energetic BET-NG a câștigat peste 2%. Rompetrol Well Services a crescut cu aproape 15%, iar Ropharma a pierdut peste 10%.
Operatorul Villa Vie Residences își dă 60 de zile să se restructureze și să se recapitalizeze, fără să garanteze rezultatul. Pasagerii au avut câteva ore să coboare: unii au plecat cu avionul, alții așteaptă în hoteluri să fie reluat voiajul.