Autor: Euronews • Primele târguri de Crăciun din sezonul 2026 se vor deschide în București și alte orașe ale țării în luna noiembrie, iar o parte din ele vor putea fi vizitate până după Anul Nou. Brazi uriași, căsuțe cu produse tradiționale, caruseluri, roți panoramice și alte atracții îi vor…
Turneul de 12 zile începe la mai puțin de o lună după operația pentru cancer pulmonar, iar Vaticanul spune că papa s-a vindecat complet. Până pe 17 noiembrie, Leon al XIV-lea va trece prin Uruguay, Argentina și Peru și va ține 36 de discursuri.
Într-un noiembrie capricios, Bucureștiul nu vrea să intre în hibernare. Weekendul 6–8 noiembrie 2026 recuperează timpul pierdut cu evenimente amânate din cauza vremii și plusează cu o agendă culturală incărcată. Concerte și ateliere la West Side Hallo Fest Sursa foto: Facebook West Side…
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit vineri cu ambasadorul Statului Israel în România, Lior Ben Dor, ocazie cu care a subliniat importanța consolidării cooperării judiciare bilaterale, în special în ceea ce privește soluționarea cererilor de asistență judiciară internațională în…
Valoarea medie a unei tranzacții era de circa 640 de lei, iar plata în rate urcase la 35% din total. Produsele Beauty conduceau dimineața între categoriile cumpărate, în timp ce IT&C, prevăzut în frunte, ocupa locul al patrulea.
Experți din cadrul Consiliului de Securitate al Federației Ruse au declarat că serviciile de comunicații prin satelit occidentale, precum Starlink și OneWeb, ar putea fi utilizate pentru a destabiliza situația socio-politică din state suverane și reprezentând, prin urmare, un risc, a relatat vineri…
Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care…
Anunțul a fost făcut vineri. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că se lucrează la două programe de creditare. El a dezvăluit o serie de amănunte despre noile programe. „Deblocăm finanțarea pentru fermierii români! Lucrăm la două programe de creditare, după modelul celor din 2024, cu o…
Ministrul Culturii, Ioana Ciocan, a avut o întâlnire cu ministrul delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Bogdan Dumitru, pe agenda întâlnirii figurând, printre altele, proiectul #eMonumente, în cadrul căruia vor fi inventariate peste 20.000 de monumente iar 2.000 dintre acestea vor…
Senatul l-a convocat vineri pe Santiago Peña, care promite să se apere „cu argumente și dovezi”. Criza a pornit de la lichidarea Ueno Bank, care a lăsat aproape trei milioane de clienți fără acces la economii și a scos oamenii în stradă.
Giorgia Meloni i-a cerut în scris lui António Costa ca liderii UE să aleagă până la sfârșitul anului un singur reprezentant în negocierile de pace. Discuțiile de săptămâna viitoare de la Abu Dhabi, mediate de SUA, s-ar desfășura deocamdată fără Europa.
Armenia vrea să își depună oficial candidatura pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE) cel târziu în 2028. Premierul Nikol Pașinian a transmis că obiectivul acestui demers este de a oferi poporului armean o direcție de viitor complet nouă și stabilă. Rușii au impus deja restricții comerciale…
Avioanele F-16 ucrainene au distrus aproximativ 1.100 de drone rusești în octombrie, anunță Brigada 107 de Aviație. Comandantul ei spune că totalul a ajuns la circa 4.700, majoritatea doborâte cu tunul, ceea ce economisește rachetele scumpe.
Bloomberg a relatat joi că Rubio ar fi discutat cu oficiali ai Casei Albe despre o plecare după înfrângerea republicanilor la alegerile intermediare. Departamentul de Stat califică articolul drept „complet inventat”, iar Rubio refuză să mai vorbească despre 2028.
Firma familiei șefului de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Olt, Panadria SRL, este acuzată de îngroparea ilegală de deșeuri. Autoritățile au găsit resturi de asfalt îngropate într-o comună din Vâlcea, deșeuri care proveneau de la lucrările de modernizare a unui drum. Polițiștii Biroului…
Piața unică europeană este extrem de importantă și trebuie să promovăm această soluție pentru că reprezintă prioritatea absolută, deoarece constituie o sursă majoră de creștere economică, a afirmat, vineri, Maciej Witucki, președintele BusinessEurope, organizație de reprezentare a mediului de…
Într-un comunicat publicat joi pe site-ul său, Ministerul chinez al Comerţului a precizat că va menţine taxele cuprinse între 34,2% şi 37,7% care erau aplicate încă de la sfârşitul anului 2020, după ce a investigat în ultimul an dacă Washingtonul subvenţionează acest sector, precum şi posibilele…
Doi oameni au murit în urma inundațiilor puternice care au lovit insula franceză Corsica, după ce mașina în care se aflau împreună cu fiica lor a fost luată de o viitură. Fata a reușit să se salveze agățându-se de un copac. Peste 100 de persoane au fost adăpostite într-o sală de sport, iar accesul…
Ucraina a primit o nouă tranşă de ajutor financiar în valoare de 4,36 miliarde de euro din împrumutul de sprijin în valoare totală de 90 de miliarde de euro acordat de Uniunea Europeană pentru anii 2026 şi 2027, a anunţat joi Comisia Europeană. "Pe măsură ce Rusia îşi continuă atacurile…
Ceața persistă până la ora 9:00 în Alba, Bihor, Timiș, Sălaj, Maramureș, Cluj și Harghita, până la 9:30 în Brăila și Ialomița și până la 10:00 în Dolj. În Sălaj, poate favoriza formarea ghețușului sau a chiciurei.
Organizată de Camera de Comerț și Industrie a României, Gala Topul Național al Firmelor, ediția XXXIII, a avut loc pe 5 noiembrie 2026, la Romexpo. În deschiderea evenimentului, Mihai Daraban, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, a anunțat că „prioritatea noastră absolută este să…
Anchetă în Giurgiu după ce o femeie, în vârstă de 33 de ani, ar fi intrat în apartamentul fostului concubin și ar l-ar fi atacat cu un cuțit. Acesta ar fi preluat arma alba și ar fi tăiat-o pe picior. Incidentul s-a produs joi, în jurul orei 00:30. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost cel care…
Programul, dezvoltat de peste un deceniu, a contribuit la formarea unor experți implicați în operațiuni cibernetice de amploare, inclusiv în atacul asupra platformei de criptomonede Binance, care ar fi adus aproximativ 6,3 miliarde de dolari, potrivit Reuters. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a…
Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, anunță că urmează să fie înființată o platformă de colaborare pentru combaterea dezinformării în sănătate, care să reunească profesioniști din domeniul medical, cercetători, specialiști în comunicare și…
Portarul de la Celta Vigo are o afecțiune la umărul drept și trebuie să urmeze un tratament și o perioadă strictă de repaus. România este ultima în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, fără niciun punct după patru meciuri.
Dogioiu spune că Neacșu era „partea profesionistă” a PSD la ședințele fostei coaliții și că nu l-a auzit „spunând vreo prostie”. Despre Sorin Grindeanu, ea a declarat că avea sentimentul că „nu înțelegea foarte multe lucruri care se vorbeau acolo”.
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit vineri pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona Chiribiș, după ce, se pare, i s-ar fi făcut rău, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes, relatează Bihoreanul. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a trimis un inspector la fața locului pentru…
Sprijin de până la 600 de lei pentru chirie și o reducere de 50% la transport, sunt prevederile unui proiect legislativ prin care USR dorește să-i ajute pe tinerii angajați cu venituri mici să facă tranziția spre viața de adult independent. Măsurile pot fi acordate pe o perioadă maximă de 36 de…
Olandezii au marcat cinci goluri în repriza a doua, după 1-1 la pauză, iar danezii au jucat în zece oameni din minutul 43. Brighton a câștigat cu 1-0 la Madrid, iar Lincoln Red Imps a învins-o pe Hajduk Split printr-un autogol.
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un…