Universitatea Politehnica din Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 70 de ani de la revolta studențească anticomunistă din octombrie 1956, aducând în atenție unul dintre cele mai curajoase momente din istoria instituției și a orașului. Evenimentul '1956-2026. The Courage to Demand Freedom' a fost…
Transelectrica poate crește rezervele, porni grupuri din rezervă, tăia exportul de energie sau, în ultimă instanță, limita consumul în tranșe. Potrivit Guvernului, măsurile sunt preventive și până acum nu a fost nevoie să fie aplicate.
Peste 40 de state au declarat că sunt solidare cu Bucureștiul. România a prezentat ancheta făcută cu aliații despre incendiul din 14 septembrie de la Brașov și a semnalat încălcările spațiului său aerian.
Creşterea numărului de studenţi, modernizarea universităţilor, schimbarea modului de evaluare şi apropierea elevilor de lectură sunt câteva dintre direcţiile în care Republica Moldova încearcă să transforme sistemul de educaţie, a declarat Adriana Cazacu, secretar de stat în Ministerul Educaţiei şi…
Ministrul Sănătății susține că a cerut 660 de milioane de lei pentru urgențe, că fostul premier a tăiat 200 de milioane și că exact această sumă a revenit la rectificarea adoptată vineri de Guvernul Niculescu.
Rata șomajului a urcat de la 6% la 6,3% într-un an, iar creșterea a fost mai mare la femei. La tinerii între 15 și 24 de ani, rata a ajuns la 30,8% în trimestrul al doilea, adică aproape unul din trei tineri activi nu are loc de muncă.
Prof.univ.dr. Victor Vlad Costan a declarat pentru AGERPRES că tot mai mulți bărbați tineri ajung să fie operați de cancer provocat de HPV (Human Papillomavirus - papilomavirusul uman), cerând extinderea vaccinării gratuite până la vârsta de 45 de ani. Victor Vlad Costan, șeful Secției de…
Malul s-a surpat vineri în cartierul Obor, iar victima a fost acoperită complet. Salvatorii lucrează cu lopeți, protejați de panouri de lemn sprijinite de un buldoexcavator, însă tânărul nu a fost găsit încă.
Șoferița de 50 de ani a intrat pe contrasens, din cauze încă nestabilite, și a lovit un TIR, apoi o altă mașină. Celelalte cinci persoane implicate au refuzat transportul la spital, iar Planul Roșu a fost dezactivat la 01:30.
Două noi spații expoziționale permanente au fost amenajate la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, în cadrul proiectului 'PRINCIPATUS: Transilvania, de la glorie la apus', implementat printr-o finanțare nerambursabilă de 11 milioane de forinți acordată de o fundație din…
Rezidenții fac acum între patru și șase gărzi neplătite pe lună. Ministrul a început discuțiile cu sindicatele și cere un nou proiect pentru legea salarizării, fără să anunțe vreun termen.
Trump a mai spus că Reuters „e groaznic” și a negat că ar fi obosit. Mai multe mitinguri din weekend, printre care cele din Kansas și Iowa, au fost înlocuite cu evenimente online, cu câteva zile înainte de alegerile din 3 noiembrie.
Noul prefect al județului Alba, Corneliu Mureșan, președinte al PSD Alba, a transmis, vineri, că va fi 'un partener corect pentru toți primarii din județ, indiferent de culoarea politică', afirmând că va susține fiecare comunitate care va avea nevoie de ajutorul său. În vârstă de 40 de ani,…
Jamie Raskin și Robert Garcia îi cer lui Trump să confirme că a folosit chatbotul lui Musk și să organizeze până pe 11 noiembrie o informare. Cererea privește și conversațiile cu ChatGPT, Claude, Gemini și Perplexity.
Consilierul prezidențial spune că peste 600 de nave au fost lovite în Marea Neagră și că peste 115 drone au intrat în spațiul aerian românesc. Lazurca recunoaște că răspunsul de până acum n-a descurajat suficient atacurile.
Mai mulţi militari ai armatei ucrainene învață să opereze sistemul de apărare antiaeriană Patriot oferit de Germania. Sursa foto: Bundeswehr. Generalul Alexus Grynkewich, comandantul suprem al trupelor aliate în Europa, a negat azi zvonurile privind un blocaj administrativ la nivelul livrărilor de…
Întrebată la Digi24, ministra Mediului a spus că fosta ministră Diana Buzoianu „are amnezie” și e „frustrată”. Ea a amânat explicațiile pentru o conferință de presă de săptămâna viitoare.
Liderul AUR spune că a lipsit de la protestele de la Arestul Central fiindcă acolo s-ar fi pregătit aruncări cu pietre și o evadare simulată a lui Georgescu, ca vina să cadă pe el. Simion nu a prezentat dovezi.
Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța…
Spaniolul a câștigat cu 6-4, 7-6 (7/2) în sferturi, după ce a întors setul al doilea în tie-break. Medvedev a trecut de Mannarino cu 6-2, 6-3 și s-a calificat astfel la Turneul Campionilor de la Torino.
Ministrul Radu Oprea susține că firmele câștigătoare au fost alese la Cancelaria premierului. Mihai Jurca, șeful Cancelariei, răspunde că programul „nu are nimic de ascuns” și acuză PSD de manipulare.
Păcura a ajuns la o medie de 6,05 dolari pe galon în Maine, unde jumătate dintre locuitori se încălzesc cu ea. Democrații și sindicatele leagă scumpirea de sprijinul dat de Susan Collins războiului cu Iranul.
Cancelarul german a cerut vineri, din Coreea de Sud, o soluție negociată, în timp ce circulă speculații despre noi lovituri americane împotriva Teheranului. Merz spune că acest conflict nu are o soluție militară și că Germania poate sprijini negocierile de pace.
Premierul a mulțumit MAI, DIICOT și SRI pentru măsurile luate și a cerut NATO un răspuns ferm și coordonat la tensiunile pe care, spune el, le amplifică Rusia în regiune.
Trimisul american John Coale ar fi abordat diplomați lituanieni și letoni pentru ca Washingtonul să obțină îngrășăminte mai ieftine. Oficialii europeni resping ideea și se tem că relaxarea sancțiunilor l-ar întări pe Aleksandr Lukașenko.
Stella Li, aflată în prima vizită la București, spune că BYD mai caută două locații de producție în Europa. Compania vrea să atragă furnizori români și ia în calcul o conferință pentru furnizori în România în 2027.
Parchetul General a trimis acordul la Judecătoria Sectorului 6. Bărbatul a obținut certificat de naștere, buletin și pașaport, între timp anulate, după ce două funcționare au consemnat în fals că s-ar fi prezentat personal la ghișeu, deși era în afara țării.
Cercetătorii de la startupul californian Radical Numerics au utiliat inteligența artificială (AI) pentru a crea un virus capabil să combată o infecție bacteriană rezistentă la tratamentul convențional cu antibotice, metodă care, dacă se dovedește eficientă, ar putea ajuta oamenii să lupte împotriva…
Vizita de lucru a fost anunțată vineri de Președinția turcă. Discuțiile vor viza și cooperarea bilaterală, iar Ankara s-a oferit în vară să găzduiască o reuniune la nivel de lideri pentru încheierea războiului.
De la 9 noiembrie, temperaturile revin aproape de normal până la sfârșitul lunii. Până atunci, un cod galben de vânt și ploi este în vigoare până duminică, iar la munte, peste 1.500 de metri, se va depune un strat de zăpadă de 5-15 cm.