PSD vrea să centralizeze în două săptămâni propunerile de comasare a instituțiilor și companiilor de stat. Grindeanu dă ca exemple CNIR, autoritățile feroviare și TAROM și spune că indexarea pensiilor este obligatorie.
Pastila editorială de marți – 3 noiembrie – a gazetarului Ion Cristoiu se intitulează „Nicolae Ceaușescu despre Criza politică din Polonia de azi”. „Criza politică uriașă din Polonia, conflictul deschis, intern și internaționalizat, dintre președinte și premier nu poate fi înțeleasă fără o…
Specialiștii germani în eficiență energetică recomandă aerisirea scurtă și intensă, cu geamul larg deschis, de câteva ori pe zi. Iarna sunt suficiente doar câteva minute. Iată cât să ții geamurile deschise în fiecare lună și de ce fereastra lăsată pe rabat e cea mai proastă alegere. Aerisirea…
Germanul de 29 de ani are 9.550 de puncte și l-a depășit pe Jannik Sinner, care are 9.450. Zverev a primit trofeul pentru locul 1 mondial într-o ceremonie organizată la turneul Masters 1.000 de la Paris.
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax. Printre momentele dedicate performanței…
Roberto Vannacci, liderul de extremă dreapta italian, a acordat un scurt interviu în limba română unui blogger român care trăiește în Italia. El a vorbit despre perioada în care a trăit în România și despre opinia sa legată de românii care trăiesc în Italia. Vannacci este căsătorit cu Camelia…
Wes Streeting, ministrul britanic al Apărării, a anunțat planul înaintea întâlnirii de la Berlin cu Boris Pistorius. Guvernele și industria de apărare din cele două țări urmează să stabilească în primăvara lui 2027 cum va fi aplicat planul.
Rusia joacă dur și își extinde tentaculele spionajului tot mai aproape de bazele militare occidentale. Cel mai recent incident a avut loc în largul coastei Scoției, unde Marina Regală Britanică a fost nevoită să desfășoare elicoptere de luptă pentru a urmări și bloca o navă rusească de strângere de…
Iotova, susținută de premierul Rumen Radev, l-a învins în turul al doilea pe pro-europeanul Andrei Ghiurov, la o prezență sub 30%. Ea spune că Rusia nu e un dușman și cere ridicarea sancțiunilor.
Dumitru Marin cere suspendarea din funcție a lui Lucian Braniște și anularea titlurilor acordate altor cinci persoane. Instanța a suspendat deocamdată cauza din motive procedurale, iar Consiliul Local spune că din dosarul profesorului lipsesc documente.
Analiză publicată de jurnalista Anne Applebaum în THE ATLANTIC (SUA), via Rador: Kimberly Guilfoyle, pe atunci ambasadoarea americană în Grecia, a făcut la un dineu desfășurat în martie la Atena o declarație care îmbina elegant aroganța cu amenințarea. Conform The Wall Street Journal (WSJ) și…
Festivalul-concurs 'D'ale porcului', ajuns la ediția a 13-a, se va desfășura în premieră pe parcursul a trei zile, în perioada 6-8 noiembrie, în parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix, a informat marți, într-un comunicat de presă, organizatorul Nicolae Pop, președintele Asociației…
Europarlamentarul PNL a reacționat la botezul organizat de Alfred Simonis la Timișoara, cu sute de invitați și artiști internaționali, și a amintit ceasul lui Sorin Grindeanu și pantofii scumpi ai lui Marcel Ciolacu.
Marea Britanie și-a revizuit normele privind imigrația, dublând la 10 ani perioada de așteptare necesară majorității lucrătorilor străini pentru a obține rezidența permanentă. Totodată, a fost stabilit un termen de până la 30 de ani pentru refugiații care sosesc în țară cu „ambarcațiuni…
Reddit și organizația libertariană Digital Freedom Project au contestat măsura care obligă platformele de socializare să nu permită persoanelor sub 16 ani să dețină conturi. Legea a intrat în vigoare în decembrie 2025, în urma unei inițiative susținute de părinți și contestate de companiile din…
Disciplina „Inteligența artificială (IA) și cetățenia digitală” are o oră pe săptămână și poate fi aleasă în oricare clasă de liceu. Elevii vor învăța să-și protejeze datele, să recunoască deepfake-urile și să respecte drepturile de autor.
Este vorba despre primul transplant de celule stem reprogramate în laborator pentru a obține neuroni care produc dopamină, substanța esențială pentru controlul mișcărilor. Intervenția a avut loc la Spitalul Universitar din Kyoto, Japonia, și marchează trecerea unei terapii dezvoltate în laborator…
Ferrari a plecat de pe locurile 1 și 3 și a terminat pe 2 și 4, după ce piloții s-au atins în primul tur. Fred Vasseur spune că situația scapă de sub control și va vorbi cu amândoi înainte de cursa din Brazilia.
Un oficial american spune că Trump nu era încă pregătit pentru un nou atac. Iranul afirmă că următorul pas în negocierile mediate de Qatar aparține SUA, iar un proiect de acord privind Strâmtoarea Ormuz încă circulă.
Chestiunea turismului off-road neautorizat, care afectează ariile naturale protejate, a fost dezbătută în ședința Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Sibiu, scrie Turnul Sfatului. Chiar dacă jandarmii sibieni au aplicat 19 sancțiuni contravenționale (4.000 de lei, în total) pentru…
Ryanair a comunicat faptul că ia în considerare înghețarea salariilor, ceea ce pregătește terenul pentru o confruntare cu sindicatele, în contextul în care compania aeriană încearcă să compenseze creșterea vertiginoasă a costurilor combustibilului, determinată de conflictul din Orientul Mijlociu,…
Președintele Senatului spune că e prea devreme pentru discuții concrete, dar propune ca PNL să înlocuiască, unde se poate, majoritățile locale cu PSD prin alianțe cu USR. Până atunci, cele două partide ar trebui să facă opoziție Guvernului PSD.
Ministerul Finanțelor a atras luni suma de 2,818 miliarde de lei de la băncile comerciale prin intermediul a două emisiuni de obligațiuni de stat, conform datelor oficiale transmise de Banca Națională a României. Prima emisiune, cu maturitatea la 120 de luni, a însumat 501,5 milioane de lei la un…
AUR a anunțat intenția de a depune o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, la doar două săptămâni de la instalarea noului Cabinet. Formațiunea politică solicită clarificări în plenul Senatului privind metodologia de calcul și discrepanțele dintre deficitul bugetar în…
Drumul dintre Gheorgheni și Lacu Roșu fusese blocat luni seara pe ambele sensuri. Pompierii au eliberat și drumul spre zona „Piricske”, iar până miercuri seara în Harghita sunt prognozate ploi, ninsori la munte și vânt de până la 50 km/h.
Guvernul Republicii Cehe a aprobat în cadrul ședinței de luni, 02 noiembrie, o nouă concepție strategică ce stabilește prioritățile și dezvoltarea Armatei Cehe pentru anii următori. Acest lucru a fost afirmat de prim-ministrul Andrej Babiš (ANO), după ședința cabinetului. Premierul a descris noua…
La Fetești s-au rupt piesele care susțin firul electric, iar șase trenuri au stat pe loc. Echipele CFR au restabilit curentul în ambele zone în aproximativ două ore, iar compania le cere călătorilor să verifice situația trenurilor înainte de plecare.
Deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco au filmat un tren cu floarea-soarelui ucraineană și susțin că marfa e procesată în Moldova. Guvernul spune că cerealele doar tranzitează țara spre Galați și Constanța, iar premierul îl acuză pe Costiuc că ar fi primit bani de la Ilan Șor.
Președintele Volodimir Zelenski a îndemnat Washingtonul să exercite o presiune mai mare asupra președintelui rus Vladimir Putin, și nu asupra Ucrainei, în contextul în care Moscova își continuă invazia pe scară largă, relatează Kyiv Post. „Mai bine să exercitați o presiune mai puternică asupra lui…
Cea mai importantă contribuție a lui Duiliu Zamfirescu la literatura română o reprezintă romanele din Ciclul Comăneștenilor („Viața la țară”, „Tănase Scatiu”, „În război”, „Îndreptări” și „Anna”). Ce altceva ne rămâne de pe urma lui Duiliu Zamfirescu? „Păi, rămân destule”, apreciază criticul și…