Invitat la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul șef SIE, Silviu Predoiu, l-a criticat pe liderul USR, Dominic Fritz pentru contradicțiile din postarea liderului USR despre relația României cu Statele Unite. Generalul cu patru stele în rezervă l-a acuzat pe Dominic Fritz că îi critică acum…
Cercetătorii leagă clorura de hidrogen din atmosfera marțiană de magma aflată sub suprafață și cred că gazul iese prin fisuri noi. Lava amestecată cu apele subterane ar fi putut crea mici zone favorabile vieții, deși pe planetă nu s-au observat erupții.
Curtea de Apel București a decis încă din 2023 transferul ei într-un penitenciar din România, dar hotărârea nu a fost pusă în aplicare. Autoritățile chineze condiționează transferul de plata despăgubirilor către victime. Între timp, Marius Balo, clujeanul care a stat opt ani în închisorile chineze,…
Potrivit datelor confirmate de Forțele Spațiale americane, reintrarea s-a produs la ora locală 19:39, în apropierea regiunii Sumatra de Nord. Coordonatele comunicate sunt 3,4 grade latitudine nordică și 98,6 grade longitudine estică. Cea mai mare parte a telescopului, care cântărea aproximativ…
O a doua reuniune a fost dedicată finanțării Ucrainei în 2027, iar delegația de la Kiev a prezentat estimări despre fondurile necesare războiului și deficitul bugetar. Discuțiile despre garanțiile de securitate continuă joi, potrivit lui Rustem Umierov.
Premierul Luca Niculescu afirmă că a discutat cu confederaţiile sindicale despre indexarea pensiilor, despre debirocratizare, dar a anunţat şi faptul că sindicatele vor fi incluse în procesul de consultare pentru elaborarea poziţiei naţionale faţă de următorul ciclu de finanţare europeană. Luca…
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), Daniel Zamfir, a avut o întâlnire, la Târgul Internaţional de Turism de la Londra, cu ministrul Turismului din Arabia Saudită, Ahmed Al Khateeb, şi cu cel al Qatarului, Saad bin Ali Al Kharji, cu care a discutat despre…
Autoritățile, inclusiv Paza de Coastă a SUA (USCG), au intervenit la locul accidentului miercuri, în jurul orei 11:30. Potrivit USCG, elicopterul – un model Robinson R44 II – avea la bord trei persoane și s-a prăbușit în apele golfului Biscayne, la est de aeroportul Miami Executive. „O persoană a…
Compania a evidențiat câteva aspecte relevante pentru următoarea etapă de dezvoltare a HP: Experiență și viziune în tehnologie: Viziunea Emmei asupra tehnologiei se bazează pe experiența sa operațională și pe cei șapte ani în Consiliul de Administrație al Microsoft. Are experiența și competențele…
Un avion al companiei aeriene Air Serbia, la bordul căruia se aflau trei colaboratori ai fostului preşedinte al Serbiei Aleksandar Vucic, a fost întors din zbor deasupra Lituaniei şi readus la Belgrad din cauza încălcării normelor de control înainte de zbor, relatează The Moscow Times, citând un…
Analiza amprentelor digitale rămase pe statuile din mausoleul primului împărat al Chinei, cercetătorii au descoperit că acestea nu au fost modelate doar de meșteri adulți și de sex masculin, notează La Repubblica. Se află acolo de mai bine de două mii de ani. Soldați ai unei armate mărețe care…
Rusia a deschis, din câte se pare, un nou front de luptă, unul invizibil, dar cu efecte catastrofale: un bruiaj electronic masiv al sistemelor de navigație GPS care lovește aproape întregul flanc estic al NATO, de la Marea Baltică până la Marea Neagră. Nu pare a fi vorba de incidente izolate, ci de…
PSD este îngrijorat că România ar putea pierde aproximativ un miliard de euro din PNRR, bani care au fost deja incluși în calculele bugetare. O eventuală pierdere a fondurilor ar pune o presiune suplimentară asupra deficitului, în condițiile în care statul are restanțe de miliarde de lei la…
Un adolescent din patru la nivel global recunoaşte că nu a practicat nicio activitate fizică cu durata de cel puţin o oră în săptămâna precedentă, a arătat miercuri OMS, subliniind lipsa progreselor în acest domeniu în ultimii 15 ani, informează Agerpres, care citează AFP. Circa 240 de milioane de…
Cercetarea a fost realizată de psihologi de la Universitatea Johannes Gutenberg din Mainz și publicată în revista științifică Scientific Reports, potrivit Tech Xplore. Oamenii de știință au vrut să afle cum se descriu modelele de inteligență artificială, cât de constante sunt răspunsurile lor și…
Sistemul a fost detectat de militarii unității MURAMASA din Brigada KRAKEN, care au executat apoi și atacul. Corpul a publicat o înregistrare video și susține că astfel de lovituri reduc capacitatea Rusiei de a intercepta aparatele aeriene ucrainene.
Marea Britanie – Grupul de naţiuni notează că a sosit momentul pentru o „conversaţie semnificativă, sinceră şi respectuoasă, menită să clădească un viitor comun bazat pe echitate”, într-o declaraţie comună care vine după ce premierul britanic, Andy Burnham, a lăsat deschisă posibilitatea…
Ministerul german de Interne pregăteşte restricţii drastice privind echipamentele de telecomunicaţii fabricate în China, care ar exclude efectiv furnizorii Huawei şi ZTE din reţelele de telefonie mobilă ale ţării, invocând motive de securitate naţională, a relatat miercuri cotidianul economic…
Deputatul AUR Radu Fabian a criticat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, modul în care se derulează achizițiile militare din cadrul programului SAFE și a atras atenția că împrumuturile financiare nu sunt direcționate către amenințările reale de la graniță. „Avem acest program SAFE, da? Despre…
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a anunțat că are discuţii cu firme private care vor să ajute în mod voluntar, gratuit, la digitalizarea serviciilor primăriei. Bucureştiul este „în urmă rău” la capitolul digitalizarea serviciilor publice, iar primăria are „o foarte slabă capacitate" de a scrie…
Elevii, studenții, masteranzii și doctoranzii beneficiază de permis gratuit la Biblioteca Academiei Române. 'Biblioteca Academiei Române anunță: Permis gratuit pentru elevi studenți, masteranzi și doctoranzi. Pentru eliberarea permisului este necesar să vă prezentați cu legitimația, carnetul sau…
Fostul premier Adrian Năstase susține că fostul președinte Traian Băsescu i-a transmis direct că Florian Coldea a fost cel care s-a ocupat de instrumentarea dosarelor sale penale. Prezent în platoul emisiunii „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul prim-ministru al României a relatat un…
Eseist, romancier, scenarist, dramaturg, pictor și critic, John Berger este unul dintre cei mai influenți scriitori la nivel internațional din ultimii cincizeci de ani. Singur sau în colaborare - de exemplu, cu Jean Mohr - a publicat peste 30 de titluri, printre care romanul 'G.', distins cu Man…
Peste 2,3 milioane de români se confruntă cu migrena. Asta înseamnă unul din șapte adulți. Deși este frecventă, migrena este adesea confundată cu o simplă durere de cap, iar simptomele pot să afecteze semnificativ activitățile de zi cu zi. Un episod migrenos poate dura până la 72 de ore, iar…
Testele au fost făcute de luptători din unitatea Bratstvo, în prezența unui jurnalist. Serviciul de informații militare al Ucrainei nu a dezvăluit raza de acțiune a armei și promite detalii și imagini într-un episod viitor.
Unul din subiectele zilei din Germania e aşa-zisa "migraţie a sărăciei" din România, temă folosită de extrema dreaptă pentru a arăta cum românii "jefuiesc sistemul social german", a atras atenţia Alin Mituţă, fostul şeful de cabinet al Oanei Ţoiu, care s-a uitat la cifrele publice şi a constat că…
Cele mai intense atacuri au fost pe direcția Kostiantînivka-Drujkivka, cu 24 de asalturi în două zile. Armata ucraineană anunță și că a distrus un sistem antiaerian rusesc Pantsir-S1, evaluat la aproximativ 15 milioane de dolari, aproape de graniță.
Din cauza închiderii aeroporturilor rusești provocate de raidurile cu drone, în luna octombrie au fost întârziate sau anulate aproape 34.000 de zboruri, conform calculelor efectuate de Aviatorshchina pe baza datelor de pe panourile de afișaj ale aeroporturilor. Aceasta reprezintă aproape jumătate…
Doar 20% din stocul de spații comerciale moderne de 4,93 mil. mp din România se află în localitățile cu mai puțin de 100.000 de locuitori, conform companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox, care argumentează că această imagine oferă de fapt oportunități de investiții. Stocul…
Alexandru Grumaz, general locotenent (r.), analist geopolitic Național Există un război în care adversarul nu încearcă să te ucidă, ci să te facă să nu mai ai încredere în nimeni. Nici în colegi, nici în familie, nici măcar în propria judecată. Nu începe cu o explozie. Poate începe cu un sertar…