Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, s-a întâlnit, marți, cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă, dezvoltarea tehnologiei reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești, precum și consolidarea Coridorului Vertical de…
Premierul spune că procentul depinde de cifrele Ministerului Finanțelor și că Guvernul vrea să aplice indexarea propusă de ministrul Muncii. Salariul minim se negociază în continuare în Consiliul Național Tripartit, cu sindicatele și patronatele.
Georgescu a refuzat procedura simplificată, spunând „Sunt nevinovat. Doresc procedura normală”. Următorul termen e pe 15 decembrie, când va fi audiată ca martor Elena Sechila. Fostul candidat e arestat preventiv într-un dosar de înșelăciune de 1,1 milioane de euro.
Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a anunțat marți inaugurarea rețelei de gaze naturale din comuna Luncavița, județul Tulcea, realizată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. „Avem în jur de 35 de kilometri de rețea de gaze, minimum 2.000 de gospodării urmează să fie…
SBU și Procuratura i-au comunicat în lipsă suspiciunea de înaltă trădare și de justificare a agresiunii ruse, invocând interviul ei cu Tucker Carlson. Mendel, aflată în străinătate, neagă orice colaborare cu Rusia.
Mathias Cormann, secretarul general al OCDE, laudă reformele majore făcute de România și se declară optimist. Țara a primit deja avize formale de la 24 dintre cele 25 de comitete ale organizației.
Înalta Curte i-a admis contestația lui Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiuni sexuale asupra unor studente de la Drept. Lectorul ieșean stă în arest la domiciliu până pe 21 noiembrie și nu are voie să ia legătura cu victimele sau cu martorii.
Alexandru Nazare a vorbit la evenimentul care a marcat 170 de ani de la înființarea Comisiei Europene a Dunării. Tot la Tulcea, ministrul a vizitat administrația fiscală, care ar fi rambursat firmelor 14 milioane de lei din TVA.
Biroul lui Netanyahu nu a confirmat înțelegerea, iar Trump nu a lămurit ce fonduri are în vedere. Acordul care prevede 3,8 miliarde de dolari pe an e valabil până în 2028. Anunțul a fost făcut în ziua alegerilor de la jumătatea mandatului.
Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a depreciat cu 0,81%, până la 34.803,25 de puncte. Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide acţiuni, a închis în scădere cu 0,96%, iar indicele blue-chip extins…
Sportiva de 17 ani a terminat finala în 59,98 secunde și a adus României primul titlu la această ediție. Este a doua ei medalie la Dakar, după argintul de la 100 m fluture, iar joi va concura la 50 m spate.
Ziua a doua a cuprins 67 de acțiuni operative, coordonate de Parchetul ICCJ și de IGPR. Dosarele privesc evaziune fiscală, contrabandă, spălare de bani, corupție, braconaj și tăieri ilegale de arbori, iar persoanele vizate sunt aduse la audieri.
Lentilele, pe care voia să le poarte la o petrecere de Halloween, erau contaminate cu două bacterii care i-au afectat grav corneea și i-au provocat pierderea temporară a vederii. Medicii spun că, dacă nu solicita rapid ajutor medical, tânăra risca să orbească definitiv. Lentile de pe Temu pentru o…
Termenul a fost prelungit prin OUG nr. 43/2026, iar banii pot fi virați în noiembrie și decembrie. Activarea se face în aplicația Pluxee sau telefonic, inclusiv de către cei cu card emis, dar nealimentat, ori neemis din cauza unor erori.
Discursul de la Memorialul Lincoln a fost mai ales despre renovările din Washington, iar unii republicani s-au arătat frustrați. Trump a spus că și-ar putea grația aliații dacă partidul pierde. Peste 50 de milioane de americani votaseră deja anticipat.
Parteneriatul oferă facilități de transport loturilor de juniori, tineret și seniori. Elisabeta Lipă speră ca la Jocurile Olimpice de la Los Angeles canotorii români să câștige tot atâtea medalii ca în 1984.
Vicepreședintele AUR susține că dosarul îi pedepsește o opinie politică și invocă imunitatea pe care Constituția o dă parlamentarilor. Dosarul se află în camera preliminară la Înalta Curte, iar Tănasă spune că va depune excepții.
Ministerul Justiției spune că nu are voie să plătească din bani publici și nici să negocieze sumele. A discutat cu familia mai multe variante de plată. China promite să grăbească acordul după plată, dar nu există un termen.
Pe un front marcat de bombardamente constante și drumuri impracticabile, transportul trupelor și al proviziilor în imediata apropiere a liniei de contact, așa-numita logistică a „ultimei mile”, a devenit o ecuație critică pentru armata ucraineană. Deși militarii au la dispoziție opțiuni…
Panoul din Piața Enghelab îl arată pe Trump după gratii și a fost dezvelit în ziua alegerilor intermediare din SUA. Zeci de oameni s-au adunat în fața lui și au cerut răzbunare pentru moartea ayatollahului Ali Khamenei.
Premierul Luca Niculescu spune că îl va vedea și el pe oficialul american. Bucureștiul speră ca Elbridge Colby, considerat artizanul retragerii trupelor americane din Europa, să recomande Casei Albe să păstreze în România cât mai mulți militari americani.
Ministerul Educației încearcă să stabilească de unde provin numeroasele documente pe care profesorii și directorii de școli trebuie să le întocmească și care dintre acestea ar putea fi eliminate. Analiza este realizată de Institutul de Științe ale Educației, a anunțat luni ministrul Sorin…
Soția lui Călin Georgescu i-a dus mâncare în arest și susține că el ar fi victima unei „execuții politice”. Tot marți, Judecătoria Sectorului 1 a acceptat ca fostul candidat să fie judecat în lipsă în dosarul de propagandă legionară.
Gruparea, formată în martie 2024 și ajunsă la circa 35 de membri, ar fi luat contracte de transport prin firme proprii și ar fi furat mărfurile folosind acte false, remorci schimbate și furturi reclamate fals. Paisprezece percheziții s-au făcut la cererea Belgiei.
Pentru BMF GRUP, achiziția marchează trecerea la o nouă scară de activitate: de la gestionarea clădirilor și a infrastructurii tehnice la operarea unor sisteme de care depind comunități întregi. Iluminatul public, managementul traficului, monitorizarea infrastructurii și încărcarea vehiculelor…
Anchetatorii au găsit prejudicii de 47 de milioane de lei. La un spital din Botoșani, angajații ar fi sustras medicamente cu regim special, iar la Sibiu un cuplu ar fi ascuns o evaziune de 370.000 de lei printr-o „fabrică de firme”.
Oana Manițiu, de la Context.ro, l-a întrebat din ce bani a cumpărat cele opt mașini declarate. Deputatul a numit-o „impostoare” și „ordinară”, iar publicația a făcut publică stenograma convorbirii.
Pentru a 36-a noapte la rând, oamenii s-au strâns în fața Arestului Central din Capitală pentru a-l susține pe Călin Georgescu, după arestarea fostului candidat la alegerile prezidențiale în dosarul de înșelăciune în formă continuată. Deși vremea rea a pus stăpânire pe București, zeci de persoane…
Unitățile de Primiri Urgențe primesc 130 de milioane de lei, iar programele pentru pacienții din ATI, cu AVC sau cu infarct primesc 100 de milioane. Banii merg la medicamente și materiale sanitare.
Patronatul susține că o creștere la 4.625 de lei i-ar aduce angajatului doar 100 de lei în plus la salariul net și l-ar costa pe angajator 311 lei. În schimb, propune taxe mai mici pe muncă sau o impozitare diferențiată a salariilor minime.