Inspectorii au ajuns la Iași între luni seara și marți dimineața. Ministrul Sănătății spune că i-ar fi fost ascunsă situația reală din spital, unde un pavilion a fost infestat cu ploșnițe, și anunță controale ale meniurilor și vizite neanunțate în alte spitale.
„După șase ani sau chiar mai bine de atât, România participă din nou la World Travel Market Londra la nivel de ministru”, a declarat Daniel Zamfir, care a spus că țara noastră urmărește să atragă parteneri și investitori pentru dezvoltarea turismului. În prima zi a evenimentului, ministrul a…
Ministrul Marian Neacșu a prezentat proiectul Neptun Deep ca exemplu de proiect care întărește securitatea României și a cerut o cooperare mai strânsă împotriva atacurilor cu drone. România și SUA vor să facă mai multe schimburi de informații împotriva crimei organizate.
Constantin Bogdan, în vârstă de 36 de ani, trebuia să revină marți la prânz, dar polițiștii nu l-au găsit nici la domiciliul lui din comuna Catane. IPJ Dolj le cere celor care îl văd să nu se apropie de el și să sune la 112.
Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau…
Impozitul pe locuințe la Iași ar urma să crească în 2027, potrivit proiectului privind taxele locale, aflat în dezbatere publică, relatează Ziarul de Iași. Documentul ia în calcul o rată a inflației de 7,3%, iar ieșenii pot trimite observații până joi, 5 noiembrie. Primarul Mihai Chirica susține…
Sucursalele nu vor avea personalitate juridică. Ele se înființează prin hotărârea consiliului director și pot funcționa numai după înscrierea în Registrul asociațiilor și fundațiilor, la judecătoria din circumscripția în care fundația își are sediul.
Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a avizat, marți, studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa - Râmnicu Vâlcea - Tigveni, a anunțat ministrul de resort, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook. 'Încă un pas important pentru…
Curtea de Apel Alba Iulia a refuzat să comunice numele judecătorilor care au soluţionat un dosar privind drepturi salariale restante ale magistraţilor, invocând lipsa interesului public şi protecţia datelor cu caracter personal. Într-un răspuns transmis PRESShub la 2 noiembrie 2026, instanţa…
Sindicatul din INS cere plata integrală a tranșelor din 2025 și 2026 și o grilă de salarizare egală cu cea de la Secretariatul General al Guvernului. Sindicaliștii numesc amânarea plăților „un atac direct la adresa statului de drept”.
Ministrul Apărării, Ștefan Radu Oprea, a declarat luni seara, că amenințarea Rusiei rămâne una pe termen lung, motiv pentru care atât NATO, cât și România trebuie să se pregătească. Ministrul a vorbit și despre capacitatea țării noastre de a rezista singură 72 de ore în cazul unei agresiuni…
Liderul belarus, aliat apropiat al Moscovei, acuză Occidentul că a blocat pacea în 2022. El propune ca Rusia și Ucraina să negocieze direct la Minsk, fără mediatori, și spune că Donald Trump merită Premiul Nobel pentru Pace.
Președintele ucrainean spune că atacul a fost riposta la piratarea aplicației ucrainene, care a trimis duminică alerte nucleare false. Sistemul ucrainean de alertă a fost oprit temporar și funcționează din nou.
Tancurile K2 pentru Armata poloneză nu vor integra sistemul telecomandat A3K produs la Uzina Mecanică Tarnów din Polonia. Motivul - rezultatele mult sub așteptări de la testele de tragere. Zilele trecute Varșovia anunța sec că stația de armament telecomandată de pe tancul K2 va fi produsă de…
Rezerviștii din țară ar putea pleca din localitate pentru mai mult de 12 ore doar cu aprobare militară scrisă. Proiectul e în consultare publică și ar intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, după votul Parlamentului.
Ajutorul pentru culturile de porumb și floarea-soarelui are un buget de 155 de milioane de lei. Potrivit APIA, banii ajung la fermieri până la sfârșitul anului, iar cererile se pot depune și prin poștă sau electronic.
Litografii, picturi și lucrări semnate de Henri Matisse, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, sunt expuse, până pe 10 ianuarie 2027, în cadrul expoziției 'Matisse la Palat' organizată în Sala Tezaur a Muzeului de Artă din cadrul Palatului Culturii din Iași. La vernisajul…
Beijingul, gazda APEC de la Shenzhen, n-a decis încă dacă acceptă reuniunea. Potrivit președintelui german Steinmeier, Xi i-a spus că nu se pregătește niciun summit în trei despre Ucraina.
Weidel susține că doar în Magdeburg cheltuielile s-au înmulțit de 20 de ori, până la 3 milioane de euro pe an. Ea a distribuit un documentar MDR despre migranții români, care va fi difuzat pe 4 noiembrie.
Statul vrea să scape rapid de toate bunurile confiscate. Se vând prin orice mijloace și la prețuri de nimic Pentru a aduce rapid bani la buget, Guvernul a decis să extindă modalitățile de valorificare a bunurilor confiscate, în joc fiind introduse casele de licitații, brokerii și agențiile…
Profitul ajustat a crescut cu 9% și a trecut de estimările analiștilor, deoarece prețurile mari ale țițeiului au compensat producția redusă de războiul din Iran și de atacurile houthi. Dividendul rămâne la 21,9 miliarde de dolari.
Banii pentru motociclete s-au dus în doar un minut și jumătate. Ecotichetele, de 10.000–18.500 de lei, nu garantează finanțarea: solicitanții au zece zile să depună dosarul, care trebuie apoi verificat și aprobat.
Clasată pe locul al patrulea1 la nivel mondial printre producătorii de vehicule comerciale, noua entitate combină o moștenire industrială bogată, mărci puternice și portofolii de produse complementare care acoperă întreaga gamă a mobilității comerciale, cu o prezență strategic diversificată și în…
Proiectul deputatului Alexandru Dimitriu, înregistrat la Senat, readuce interdicțiile eliminate prin Legea 180/2026: fără pledoarii la judecătorii și tribunale și fără apărare în dosare de corupție, spălare de bani sau trafic de droguri.
Aplicația, finanțată prin PNRR, a fost finalizată pe 31 august, iar ministerele au început deja să încarce datele. Alexandru Nazare susține că sistemul face cheltuielile publice mai transparente și mai ușor de urmărit.
În contextul întâlnirii premierului Luca Niculescu cu reprezentanții confederațiilor sindicale, în care au fost discutate revendicările angajaților, inclusiv majorarea salariului minim și noua lege a salarizării, problemele din Educație rămân o miză importantă a negocierilor cu Guvernul. Marius…
Statul Major General al Ucrainei spune că lansatorul a fost lovit pe 2 noiembrie. Bilanțul armatei ucrainene cuprinde mai multe variante, de la TOS-1 Buratino până la noul TOS-3 Dragon, folosite de Rusia înaintea asalturilor.
Textul de 200 de pagini ajunge miercuri la ambasadorii UE și ar intra în vigoare în 2028. Londra estimează câștiguri anuale de 5,1 miliarde de lire, iar în schimb ar urma regulile UE privind alimentele.
Proiectul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRI) este implementat în perioada ianuarie-decembrie 2026 de Parohia românească „Întâmpinarea Domnului” din Aschaffenburg și urmărește dezvoltarea activităților școlii parohiale, precum și apropierea copiilor și tinerilor de limba, cultura…
Europa riscă să cadă într-o „capcană totală” dacă se concentrează pe inteligența artificială industrială, lăsând în seama Statelor Unite și a Chinei dezvoltarea modelelor AI de ultimă generație, a declarat luni, într-un interviu, Arthur Mensch, directorul general al companiei Mistral, potrivit…