Emma Delaney, noul CEO al grupului OMV, a confirmat importanța strategică a proiectului Neptun Deep din Marea Neagră și a ținut să evidențieze modul în care vor fi distribuite volumele de gaze, relatează Ziarul Financiar. Delaney, aflată la prima prezentare a rezultatelor ca CEO al companiei…
Soția liderului AUR, George Simion, a postat joi, 29 octombrie, pe pagina personală de Facebook, un mesaj alarmant în care le solicită celor care o hărțuiesc să „înceteze măcar în al 12-lea ceas”, întrucât se pregătește să aducă pe lume cel de-al doilea copil al familiei. Ilinca Simion menționează…
Focul ar fi pornit de la hârtii aprinse într-o toaletă de pe culoarul dintre terminale. Pompierii aeroportului l-au stins, nu au fost alte victime, iar traficul aerian nu a fost perturbat. Femeia este internată și cercetată pentru distrugere și vătămare corporală.
Fostul șef al Cancelariei Prim-ministrului României, Mihai Jurca, a publicat joi, 29 octombrie, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care vorbește despre „greaua moștenire” pe care actualii miniștri din PSD i-o atribuie fostului premier Ilie Bolojan. După ce a prezentat concluzia că…
Gărzile Revoluției susțin că navele circulau pe o rută neautorizată, cu radarele oprite, și resping afirmațiile CENTCOM despre deminare. Washingtonul neagă că Iranul i-ar fi capturat o dronă de supraveghere.
Liderul AUR spune că a evitat Arestul Central din cauza unui presupus plan de a simula evadarea lui Călin Georgescu și de a-i pune lui vina. Nu a adus dovezi și promite că va merge acolo neanunțat, cu 50 de oameni.
Pentru dosarele care implică perioade de muncă în Italia și România există o repartizare a cererilor către anumite case teritoriale de pensii din țară. Informațiile sunt prezentate într-un ghid privind dreptul la pensia comunitară, publicat de Biroul atașaților pentru muncă și afaceri sociale din…
Fosta șefă a DNA spune că EPPO are bani pentru 180 de procurori delegați în loc de 230 și reclamă intimidări în Grecia. De la 1 noiembrie, conducerea parchetului o preia germanul Andrés Ritter.
La peron așteptau un tren de navetiști și un tren spre Zaporojie. Pasagerii rămăseseră acolo deși fusese dată alerta aeriană. Zelenski cere UE, SUA și G7 sancțiuni mai dure împotriva Rusiei.
Clădirile Radioteleviziunii Publice din Serbia (RTS) au fost evacuate de urgență joi, în urma unei alerte cu bombă care s-a dovedit a fi în cele din urmă falsă. Incidentul a perturbat principalul jurnal de știri și survine pe fondul unor tensiuni politice post-electorale din Serbia, unde…
Intrat pe teren în minutul 70, atacantul român a înscris în minutele 72 și 90+4, la primele sale goluri în Serie A. Nou-promovata Frosinone a urcat pe locul al șaselea, cu 17 puncte.
Fosta ministră Diana Buzoianu susține că Natalia Intotero a anulat ordinul de demitere la cinci zile după preluarea ministerului. Potrivit ei, diagnosticele lui Cazan s-ar fi schimbat la fiecare două săptămâni, deși CAS și Colegiul Medicilor n-au găsit nereguli.
Guvernul de la Varșovia a aprobat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, evaluat la doar 55,7 milioane de dolari (50 de milioane de euro), care include fix două avioane de vânătoare MiG-29 de fabricație sovietică. Dintre acestea, un singur aparat este apt pentru zbor. Al doilea avion a…
Decizia premierului Luca Niculescu a apărut în Monitorul Oficial și intră în vigoare pe 2 noiembrie. Ene, soțul unei deputate PSD, vine de la Secția de contencios a Înaltei Curți, iar USR susține că numirea e ilegală dacă își păstrează statutul de magistrat.
Valoarea tranzacției nu a fost făcută publică. Vânzarea are nevoie de avizul Consiliului Concurenței și al comisiei care examinează investițiile străine. BSOG acoperă circa 12% din consumul de gaze al României și va opera în continuare proiectul Midia.
Ion Cristoiu descrie operațiunea din spatele dosarului lui Călin Georgescu. Scriitorul spune că scoaterea dosarului a fost un gest premeditat. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă. Loading ... „Scoaterea dosarului e o acțiune premeditată. E genul de dosar care stă la…
Oficiul Federal pentru Aprovizionarea Economică a Țării a lansat o consultare despre măsură și spune că situația stocurilor e „foarte tensionată”. Până la o decizie, autoritățile cer mai puține drumuri de agrement, mașini folosite în comun și transport public.
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, le-a cerut partenerilor să susțină proiectul în consultarea publică de 30 de zile din investigația Comisiei Europene asupra ajutorului de stat. La Luxemburg, el a cerut și ca energia nucleară să fie recunoscută explicit drept sursă curată.
Utilizarea inteligenței artificiale (IA) la nivelul firmelor din România este răspândită, dar integrarea sa este superficială, relevă un studiu de specialitate, dat, joi seara, publicității. Studiul 'Cum folosesc firmele din România inteligența artificială?' a fost întocmit pe baza unui sondaj…
Controlul verifică specificațiile echipamentelor și sumele plătite, inclusiv către Rheinmetall. Ștefan-Radu Oprea susține că deciziile s-au luat într-un comitet coordonat de Jurcă la Cancelaria fostului premier Ilie Bolojan, fără consultarea Ministerului Apărării.
Directorii combinatului cer statului energie până la vânzare și avertizează că o deconectare ar putea provoca acumulări explozive de gaz. Salariile nu mai sunt plătite din mai, iar siderurgiștii protestează vineri în fața Prefecturii Galați.
Președintele german susține că un război prelungit slăbește economia globală, inclusiv pe cea chineză. Un raport recent arată că o parte tot mai mare din producția de apărare a Rusiei se mută în China.
Ministrul spune că, fără o decizie a Comisiei Europene până săptămâna viitoare, va propune Guvernului reluarea exporturilor. Barbu susține că fostul premier a cedat Spaniei contractele cu Algeria și că fermierii riscă litigii.
Horia și Elena Francisc-Țurcanu au fost reținuți miercuri. La sediul fundației lor din Boșorod, anchetatorii au ridicat 710 ml de lichid cu DMT și peste 140 g de frunze de coca. DIICOT a cerut arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Pe măsură ce ne apropiem de iarnă, lucrările la noul laminor de la Oțelu Roșu avansează. În imaginile prezentate recent pe canalul de YouTube Natură și Infrastructură se poate vedea că s-a trecut la montarea acoperișului noului laminor. Noul laminor pentru produse lungi va fi integrat în complexul…
Lucrările de urgență vizează degradările produse de alunecările de teren la km 66 al autostrăzii. Șoferii merg acum circa 20 km pe drumul național, prin Inoc și Unirea, unde s-au format blocaje.
Doar în trimestrul al treilea, profitul a sărit cu 68%, la 2,26 miliarde de lei, iar marja de rafinare a urcat la 41,7 dolari pe baril. Investițiile au atins un record de 6,6 miliarde de lei, în special pentru Neptun Deep.
Potrivit lui Baltaru, cheltuielile cu personalul și combustibilul reprezintă cea mai mare parte a costurilor companiei. „Resursa umană și combustibilul fac marea majoritate a costurilor noastre. Anul ăsta au crescut destul de mult, mai ales combustibilul, ceea ce ne afectează în zona de costuri”,…
Senatorul învins de Lula a ajuns miercuri la Miami prin Argentina și Ecuador, cu un avion privat organizat, potrivit NYT, prin consilierul Casei Albe Jason Miller. Ar urma să primească accelerat green card, deși justiția braziliană îi interzisese să plece din țară.
Neacșu spune că eventualele majorări salariale din 2027 depind de bugetul alocat instituțiilor și nu anunță nicio creștere concretă. Sindicatele au cerut soluții pentru orele suplimentare, norma de hrană și lipsa de personal.