Gabriel-Ciprian Ene a fost numit secretar general al Executivului, cu rang de ministru, printr-o decizie semnată de premierul Luca Niculescu. Acesta își va prelua oficial funcția începând cu 2 noiembrie 2026, după ce a solicitat eliberarea din funcția de magistrat-asistent-șef pe care o ocupa la…
De la Franța și Spania până în Țările de Jos și Italia, anchetatorii europeni urmăresc modul în care organizații asociate islamului politic ar putea exploata protestele sociale pentru a-și extinde influența. Investigațiile vizează posibile tentative de infiltrare a mișcărilor spontane și de…
Dominic Fritz a atacat în instanță ordinul prefectului privind încetarea mandatului de primar al Timișoarei, astfel că Guvernul nu poate să fixeze o dată pentru alegerea unui nou primar. Pe de altă parte, Autoritatea Electorală Permanentă a informat Palatul Victoria, vineri, că sunt cel puțin 35 de…
Rezultatul a depăşit semnificativ estimările analiştilor, de 6,19 miliarde de dolari. Compania a atribuit performanţa tranzacţiilor mai profitabile cu gaze naturale şi produse energetice, precum şi creşterii substanţiale a câştigurilor din rafinare. Marja de rafinare a BP a ajuns la 46,7 dolari pe…
Standardele de frumusețe impuse pe rețelele sociale le împing pe femei să-și asume riscuri extreme. Așa ajung pe mâna unor amatori, care pretind că pot face intervenții estetice. În cel mai bun caz, doar pierd bani. În cel mai rău, ele ajung la spital. Pacientă: Am cumpărat Botox din Coreea de…
Radja Nainggolan traversează unul dintre cele mai dificile momente ale vieții sale. Procurorii belgieni au solicitat o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru fostul star al lui AS Roma și Inter Milano, considerând că acesta a fost implicat într-o operațiune de spălare a banilor proveniți din…
În urmă cu treizeci și șase de ani, Lech Wałęsa, președinte al unei Polonii devastate, care tocmai ce scăpase de sub jugul sovietic, a transmis un mesaj care, probabil, la vremea aceea, a generat neîncredere: „Vom construi o nouă Japonie”, zicea el. Japonia era considerată cel mai mare miracol…
Regele Charles al III-lea a reflectat vineri la atrocitățile coloniale cu prilejul vizitei în Guyana, o fostă colonie britanică, informează AFP. Însoțit de prim-ministrul din Guyana, Mark Phillips, Charles a depus coroane de flori la mormintele soldaților care au luptat pentru Regatul Unit înainte…
Președintele USR, Dominic Fritz, i-a transmis un avertisment premierului Luca Niculescu, în discursul susținut la congresul partidului de la Timișoara. Acesta a declarat că încrederea partidului său va depinde de capacitatea șefului Executivului de a se opune deciziilor PSD. Liderul USR se teme că…
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă de la ora 14:00 la Digi24, că problema stocării energiei regenerabile trebuie abordată în primul rând având în vedere un mix care să asigure un consum și în sezonul rece, când, spre exemplu,…
Liga Studenților Iași cere modificarea Legii învățământului superior, după arestarea preventivă a lectorului universitar Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, cercetat pentru viol și alte infracțiuni sexuale. Organizația solicită introducerea unor măsuri care să…
Statul Major ucrainean spune că atacul din noaptea de 31 octombrie a aprins un depozit și a avariat patru ateliere ale Combinatului Kamensky, care produce combustibil solid pentru rachetele Uragan, Smerci și Tornado-S.
Cei mai generoşi oameni nu sunt neapărat mai calzi sau mai altruişti decât ceilalţi. Pur şi simplu sunt mai buni observatori, iar noi studii sugerează că este posibil să se reducă această diferenţă. Cercetătorii au reuşit recent să-i facă pe oameni mai generoşi modificând modul în care comunică…
În perioada 6-13 noiembrie, se va desfășura cea de-a 11-a ediție din acest an a programului de titluri de stat Fidelis. Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis în noiembrie Ministerul Finanțelor lansează o nouă oportunitate de investiție pentru populație. În perioada 6-13 noiembrie,…
La un hotel de cinci stele situat la ieşirea din municipiul Sibiu spre comuna Răşinari, tavanul de rigips al piscinei s-a prăbuşit, afectând şase persoane, dintre care patru copii, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, scrie Agerpres. Conform reprezentanţilor ISU,…
Martin Lewis, un expert în economisire, tranșează dezbaterea care apare în fiecare iarnă cu privire la încălzire și la costurile pe care aceasta le implică pentru gospodării. În fiecare început de iarnă, planează o întrebare: este mai economic să lăsăm căldura pornită toată ziua sau să o oprim…
Producătorul canadian Roshel a anunțat că un Senator MRAP va fi expus la Muzeul de Război al Canadei. Între mai 2025 și mai 2026 au ajuns pe frontul ucrainean circa 700 de vehicule, iar livrările ar putea crește.
Plajele din Australia ascund adevărate comori pentru paleontologi. Mii de urme de dinozauri, extrem de bine conservate, care pot fi observate doar preț de câteva ore, atunci când apele oceanului se retrag.Descoperirile au fost făcute în vestul Australiei, iar printre aceste fosile se numără și cea…
Avion de bombardament Su-34, prezentat de ruși, în timp ce participă la așa-zisa „operație militară specială”, invadarea Ucrainei. Foto: Ministerul Apărării din Rusia Pierderile pe care aviația militară rusă le înregistrează, ca urmare a războiului din Ucraina, pot fi șterse din rapoartele…
Ceea ce părea a fi un castel victorian a dezvăluit rămășițele unei fortărețe medievale despre care se credea de mult timp că dispăruse. Cu zidurile sale de piatră și fațada victoriană, Castelul Roebuck pare desprins din decorul unui roman gotic, ridicându-se pe terenurile University College…
O stațiune din Dubai încearcă să facă posibil turismul spațial fără ca oamenii să fie nevoiți să urce vreodată într-o navă spațială, prin construirea unei replici uriașe a Lunii în vârful unui zgârie-nori. Antreprenorul canadian Michael Henderson își imaginează construirea unei replici a Lunii, cu…
În anul 1956, pe fondul informațiilor venite din Ungaria despre invazia armatei sovietice și înăbușirea revoluției anticomuniste, studenții de la Institutul Politehnic din Timișoara au pornit o revoltă. Pe 30 octombrie, aceștia au organizat o întrunire la Cantina Politehnicii, unde au formulat o…
O persoană a murit, iar alte șase au fost rănite într-un atac armat produs vineri seară într-un magazin de articole de Halloween din Fairfield, California. Trei dintre răniți se află în stare gravă, iar autorul atacului nu a fost identificat deocamdată, potrivit poliției locale, citate de AFP și…
Autor: Euronews Americanii au aprobat vânzarea către Ucraina a 500 de rachete interceptoare PAC-3 MSE pentru sistemele antiaeriene Patriot. Contractul are o valoare de 2,1 miliarde de dolari și achiziția va fi finanțată cu sprijinul Canadei, Germaniei, Norvegiei și al Uniunii Europene, printr-un…
„În cursul serii trecute, în jurul orei 21.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Poienile de Sub Munte (județul Maramureș), aflați în misiune în zona de responsabilitate, au depistat – în localitatea Repedea – un cetățean străin. Din primele verificări au…
Mai multe studii au semnalat eliberarea de particule din pliculețele de ceai, precum și migrarea altor substanțe chimice asociate materialelor plastice, cum ar fi esterii ftalați (PAE) și bisfenolul A (BPA), care sunt adăugate în timpul procesului de fabricație pentru a crește flexibilitatea,…
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a declarat, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat sâmbătă de la ora 14:00 la Digi24, că proiectul Neptun Deep este în mare parte în grafic să intre în producție „undeva în trimestrul 3 din 2027”. Iar acesta a mai spus că lucrează la o politică pentru…
Institutul de Cercetare Ştiinţifică pentru Combaterea Ciumii din Irkutsk pentru Siberia şi Orientul Îndepărtat, situat în oraşul Shelekhov, unde, în urmă cu o lună, s-a infectat angajata Daria Shipilova, a primit timp de peste un deceniu avertismente din partea autorităţilor de supraveghere, care…
Fostul premier Ilie Bolojan a criticat vineri PSD, după adoptarea rectificării bugetare, și le-a cerut social-democraților să se concentreze pe guvernare. „Tot e bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale, acelea care au impus votul de necesitate, pentru că fostul guvern nu avea instrumentele…
Satelitul Rassvet-3 nr. 17 a ars pe 30 octombrie, după ce nu și-ar fi pornit motorul pentru ridicarea orbitei. Din ceilalți 30 de sateliți, 26 au ajuns la circa 500 de kilometri, iar Bureau 1440 ar testa deja terminale în zone izolate.