Liderul nord-coreean Kim Jong Un, aflat la expoziția militară „Unnamed Aeronautical Technology Development-2026” de la Phenian, a cerut obținerea unei „superiorități absolute” în războiul cu drone. Acest eveniment a marcat o schimbare de strategie majoră pentru liderul Coreei de Nord, care a…
Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că nu a avut nicio discuţie pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei. El a adăugat că este membru într-un guvern care reprezintă România şi are nişte angajamente luate privind ţinta de deficit. În plus, spune ministrul, „nu vrea să facă viaţa…
În perioada 15-29 octombrie, deci timp de două săptămâni, eolianul a fost prima sursă de generare de energie electrică din România în jumătate din timp, potrivit datelor compilate de noi de la Transelectrica. Calculul a fost făcut pe baza comparațiilor de putere medie zilnică debitată în SEN între…
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru…
Întrebat, sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, care este venitul minim de care are nevoie o familie cu doi copii pentru a trăi decent, ministrul Muncii a făcut referire la Coșul de Consum pentru Trai Decent, realizat de Fundația Friedrich Ebert în România. „Cred că ultimele lor cifre sunt la 11.000 de…
Americanii au început deja să voteze în alegerile midterms, pentru Congres, iar resultatul ar putea schimba balanța puterii de la Washington. Scrutinul de marți reprezintă și un test major pentru președintele Donald Trump la jumătatea mandatului. Cum a fost viața americanilor în ultimii doi ani,…
Grupuri organizate de români au mers la cules de ciuperci în pădurile din sud-estul Poloniei, în a doua jumătate a lunii octombrie. Prezența lor a nemulțumit localnicii, care au sesizat autoritățile. Poliția, polițiștii de frontieră și inspectorii fiscali au declanșat controale. Aproape 250 de…
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax. Printre momentele dedicate performanței…
Întrebat sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, dacă alocațiile vor fi majorate sau vor rămâne înghețate pentru al treilea an consecutiv, Florin Manole a declarat că subiectul nu a fost încă discutat cu premierul și ministrul Finanțelor. Ministrul consideră că o creștere generală cu 20 sau 30 de lei nu…
Milioane de pensionari din România trebuie să țină cont de calendarul plăților din noiembrie 2026, mai ales dacă își primesc drepturile bănești prin intermediul Poștei Române. În această lună, distribuirea pensiilor la domiciliu începe cu o zi mai târziu decât prima zi calendaristică, deoarece 1…
Telefonul sună, iar la capătul celălalt se aude o voce care pare a copilului, a nepotului sau a unei persoane apropiate. Aceasta spune că a avut un accident, că este în pericol și că are nevoie imediat de bani. Reacția firească este să ajutăm, însă tocmai această reacție poate fi exploatată în…
Ziarul, celebru pentru anchetele despre corupție, încălcări ale drepturilor omului și abuzuri ale autorităților, acuză regimul de la Moscova că a orchestrat eliminarea sa printr-o serie de măsuri represive. Jurnaliștii de la Novaya Gazeta sunt evacuați din sediul în care au lucrat timp de 30 de…
Incidentul a provocat însă neliniște pe piața criptomonedelor și a readus în discuție riscul unui nou colaps de proporțiile celui înregistrat de platforma FTX în 2022. Atacul, evaluat la aproximativ 6,3 miliarde de dolari (4,7 miliarde de lire sterline), ar putea deveni cel mai mare jaf din…
Georgia se confruntă, la rândul său, cu o criză politică, după ce Curtea Constituțională a început analizarea unei cereri prin care partidul aflat la guvernare, Georgian Dream (Visul Georgian), urmărește interzicerea a cinci formațiuni de opoziție. Inițiativa a stârnit reacții puternice la nivel…
După o înfrângere neașteptată în primul tur, Luiz Inacio Lula da Silva și-a schimbat radical strategia pe rețelele sociale. O rețea de aproape 11 milioane de susținători, mobilizată prin WhatsApp, a contribuit la creșterea vizibilității mesajelor sale și la victoria în fața lui Flavio Bolsonaro,…
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, spune că piloții Forțelor Aeriene Române au reacționat prompt și cu profesionalism în contextul celor două drone care au pătruns neautorizat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. 'Două drone au pătruns neautorizat în spațiul aerian al României, în…
Urmează cea de-a 33-a noapte de arest pentru fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu. Susținătorii săi încă înfruntă frigul în fața Arestului Central și scandează: „Călin Georgescu este președinte”. Loading ... Amintim că, recent, Curtea de Apel București a admis contestația…
Imagini șocante dintr-un spital din Alexandria. O pacientă ar fi fost bruscată de un angajat Imagini tulburătoare surprinse între o femeie bolnavă și un membru al personalului spitalului din Alexandria. Acesta ar fi îmbrâncit-o pe femeie și ar fi forțat-o să iasă din spital după ce a observat că…
Anunțul a fost făcut sâmbătă, la Istanbul, în cadrul unei conferințe de presă comune, organizate după discuțiile dintre cei doi lideri, scrie Anadolu. „Astăzi am ajuns la un acord cu președintele Erdogan pentru a lucra la coridorul cerealier din Marea Neagră”, a declarat Volodimir…
O posibilă revenire a lui Vladimir Putin la un summit G20 organizat în Florida, în luna decembrie, riscă să normalizeze crimele de război comise de Rusia în Ucraina, a declarat sâmbătă șefa diplomației UE, Kaja Kallas. „Normalizarea revenirii Rusiei în aceste foruri internaționale înseamnă pur și…
Ministrul Alexandru Stoica a anunțat sâmbătă că a avut o primă întâlnire cu reprezentanții Asociației Comunelor din România (ACoR), dedicată proiectului „START Reforma Administrativă: asociere și comasare voluntară”. „Am discutat despre soluțiile prin care putem încuraja asocierea și comasarea…
Câteva zeci de protestatari cu feţele acoperite au aruncat cu pietre de pavaj şi cocktailuri Molotov sâmbătă în forţele de ordine desfăşurate în faţa Ministerului Educaţiei din capitala Albaniei, Tirana, înainte de a fi respinşi, în debutul unei noi manifestaţii organizate de studenţi care cer…
Trei persoane, între care un copil de şase ani, au fost rănite, sâmbătă după-amiază, într-un accident produs pe Valea Prahovei, în oraşul Comarnic, după ce un şofer beat a intrat pe DN 1 fără a acorda prioritate. Potrivit oficialilor Poliţiei Prahova, evenimentul rutier a avut loc în oraşul…
O tehnică de editare genetică a fost utilizată pentru prima dată pentru a modifica ADN-ul direct în interiorul corpului uman, relatează The Independent. Într-un studiu clinic, cercetătorii au folosit un instrument de înaltă precizie cunoscut sub numele de „prime editing” (editare primară) pentru a…
O descoperire revoluţionară a scos la iveală un nou sistem de grupă sanguină, MAL, punând capăt unei enigme de zeci de ani, relatează Interesting Engineering. Această descoperire făcută de oamenii de ştiinţă de la NHSBT-Bristol, IBGRL şi de la Universitatea din Bristol aruncă lumină asupra…
Descoperirea schimbă tot ce se credea despre dezvoltarea vederii și ar putea să contribuie la crearea de țesuturi pentru terapii viitoare, scrie La Razon. Loading ... În centrul retinei noastre există o mică regiune care ne permite să distingem detaliile unei fețe, să citim litere sau să…
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat sâmbătă că a fost „surprins” de amploarea opoziției exprimate de țările din Asia de Est față de regulile „Made in Europe” planificate pentru sectorul auto al Uniunii Europene, relatează Politico Europe. Țările asiatice partenere ale UE, îndeosebi Coreea…
Potrivit autorităților, cei doi copii, Rostaș Denis Antonio și Rostaș Raluca Mădalina, au fost găsiți în jurul orei 18.25, în urma activităților desfășurate de forțele de ordine. „Rostaș Denis Antonio și Rostaș Raluca Mădalina au fost identificați împreună cu tatăl lor, în proximitatea localității…
FSB confirmă că a primit informațiile prin canalele de parteneriat cu Washingtonul. Ambasada americană a vorbit despre o amenințare credibilă, cu multe victime posibile, pentru sâmbătă, 31 octombrie. Un canal de Telegram rusesc relatează că parcul a fost închis.
Khamenei cere ca toate activele americane și israeliene să intre în raza Iranului. Între timp, Marco Rubio spune că Trump n-a decis noi atacuri, iar negociatorii iranieni discută la Doha cu mediatorii din Qatar.