Liderii europeni adoptă o strategie greșită în relația cu președintele SUA, Donald Trump, potrivit lui Anthony Scaramucci, care a ocupat pentru o scurtă perioadă funcția de director de comunicare al Casei Albe în timpul primului mandat al actualului lider american, relatează Politico. „Trebuie să…
Construirea unei magazii sau a unei anexe în curte presupune, ca regulă generală, păstrarea unei distanțe de minimum 60 de centimetri față de hotar, dacă legea sau regulamentul de urbanism nu prevede altfel. Proprietarii trebuie să respecte și cerințele privind amplasarea ferestrelor și scurgerea…
Rulajul a fost de 102,76 milioane de lei, iar cele mai tranzacționate acțiuni au fost Erste, Hidroelectrica și Banca Transilvania. Rompetrol Rafinare și Rompetrol Well Services au pierdut aproape 15% fiecare.
Situație uluitoare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD). În data de 31 decembrie 2025 au expirat mandatele a 6 membri ai Colegiului Director. Ulterior, Parlamentul României a declanșat procedura de numire a noilor membri. Totuși, potrivit informațiilor obținute de Gândul, în…
Noaptea se așterne peste capitala europeană. Totul este liniștit, dar cosmarurile sunt pe cale să înceapă. Fantoma lui Viktor Orbán bântuie sensul giratoriu Schuman; cenușa rezultată din arderea birocrației acoperă clădirea Justus Lipsius; șeful de cabinet al Ursulei von der Leyen, Björn Seibert,…
Vaticanul spune că e prima dată când un papă votează într-un scrutin laic și că gestul nu ar fi o ingerință politică. Leon al XIV-lea a rămas înregistrat ca alegător în Illinois, iar opțiunile lui de vot nu au fost făcute publice.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) pregătește modificări în procedura prin care colaborează cu autoritățile din alte state pentru recuperarea datoriilor fiscale. Potrivit unui proiect de ordin publicat joi, 29 octombrie, Biroul central de legătură al instituției ar urma să poată…
Noile cercetări sugerează că diabetul zaharat de tip 2 poate fi un factor asociat cu intensitatea acestor manifestări. Potrivit unui studiu publicat în revista Menopause, femeile cu diabet sau prediabet au raportat mai multe simptome ale menopauzei și o intensitate mai mare a acestora decât…
În finala de la Napoli, Laura Bogdan a învins-o prin ippon pe belgianca Lotte Vandevoort, după 29 de secunde. Celelalte trei românce care au concurat vineri au fost eliminate în optimi.
Judecătoarea de la Curtea de Apel Iași care a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, remarcă felul în care Comisia de Etică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași a ascultat presupusele victime ale…
Salon de masaj transformat în bordel. Asta au găsit polițiștii într-o locație din cartierul bucureștean Cotroceni. Patroana, în vârstă de 34 de ani, a fost reținută și va fi prezentată magistraților cu propunere de arestare preventivă. Surse judiciare au precizat pentru Euronews România că…
Transelectrica poate crește rezervele, porni grupuri din rezervă, tăia exportul de energie sau, în ultimă instanță, limita consumul în tranșe. Potrivit Guvernului, măsurile sunt preventive și până acum nu a fost nevoie să fie aplicate.
Asociația Nevăzătorilor din România organizează sâmbătă faza finală a concursului național 'Prietenii cărții braille', ediția din acest an fiind dedicată vieții și operei lui Constantin Brâncuși.
Malul s-a surpat vineri în cartierul Obor, iar victima a fost acoperită complet. Salvatorii lucrează cu lopeți, protejați de panouri de lemn sprijinite de un buldoexcavator, însă tânărul nu a fost găsit încă.
Autor: Euronews • Peste 1.500 de participanți din 34 de țări și mai mult de 1.300 de roboți se întâlnesc, în aceste zile, la cea de-a cincea ediție RoboFest. Este cel mai mare eveniment de robotică din Europa. Timp de trei zile, în campusul Universității Politehnica București, sute de echipe își…
Anunțul a fost făcut după ce acesta a vizitat prima expoziție nord-coreeană dedicată exclusiv dronelor, unde au fost prezentate aparate de atac și alte sisteme fără pilot. Evenimentul are loc într-un moment în care Phenianul intensifică testele militare și amenințările la adresa Coreei de Sud și a…
Jamie Raskin și Robert Garcia îi cer lui Trump să confirme că a folosit chatbotul lui Musk și să organizeze până pe 11 noiembrie o informare. Cererea privește și conversațiile cu ChatGPT, Claude, Gemini și Perplexity.
Autor: Euronews • Uniunea Europeană pregătește accelerarea acordării unui împrumut de 45 de miliarde de euro destinat Ucrainei, în contextul în care Kievul se confruntă cu presiuni financiare tot mai mari și are nevoie de fonduri pentru a susține atât bugetul de stat, cât și efortul de război,…
Autor: Maria Moiș • La două zile și jumătate de la tragedia feroviară din Spania, zeci de familii încă așteaptă să afle dacă cei dragi se numără printre victime. Pentru mulți, singura speranță de a primi un răspuns stă în testele ADN. Bilanțul este de 69 de morți, însă numărul victimelor ar putea…
Întrebată la Digi24, ministra Mediului a spus că fosta ministră Diana Buzoianu „are amnezie” și e „frustrată”. Ea a amânat explicațiile pentru o conferință de presă de săptămâna viitoare.
Un nou raport al organizației Aid to the Church in Need (ACN) avertizează că șase dintre cele zece țări cele mai afectate de terorism se află în Africa, iar persecuția împotriva creștinilor se agravează în mai multe state. Documentul, intitulat „Persecuted and Forgotten?” („Persecutați și…
Un petrolier încărcat a fost lovit de un proiectil de origine necunoscută în timp ce ieșea din Strâmtoarea Ormuz, potrivit Agenției britanice pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO). Nu au fost raportate victime în rândul echipajului și nici efecte asupra mediului, iar autoritățile…
Datoriile istorice ale regiei de cinematografe trec de 30 de milioane de lei, majoritatea către ANAF și bugetele locale. Guvernul așteaptă motivarea instanței și vrea să mute patrimoniul la o entitate a Ministerului Culturii.
„20 de trenuri interegionale noi pentru România au ajuns deja la client. Continuăm cu urmatoarele noua trenuri din optiunea de suplimentare a comenzii si ramanem acolo mai mult timp: ne asteapta 15 ani de service si mentenanta a flotei”, transmite compania din Polonia. În septembrie anul trecut,…
Ruptura dintre Gigi Becali și George Simion a ajuns la un nou episod. Omul de afaceri, care îi oferise lui Simion tone de brânză la nunta acestuia, a reacționat vehement după ce AUR a anunțat că pregătește o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Luca Niculescu. Fost parlamentar AUR,…
Antrenorul Interului a recunoscut că echipa nu a mai câștigat derby-ul de șase sau șapte meciuri. Liderul din Serie A are șapte puncte avans față de AC Milan și joacă sâmbătă a șaptea partidă în 21 de zile.
ARX Robotics și ROBONEERS vor să monteze până la finalul anului stații de armament în configurațiile M2 și MK 19 pe vehiculele GEREON. Livrările vor urma nevoile armatei ucrainene.
În cadrul unui eveniment desfășurat vineri la Casa Albă, președintele Donald Trump i-a numit „oameni proști” pe cei care i-au cerut să impună sancțiuni Rusiei, deoarece o astfel de măsură ar fi blocat negocierile de pace pentru eliberarea cetățeanului american Stephen Hubbard. Declarația a fost…
Femeia spune că o dor brațele, mâinile și gâtul, că încă se chinuie să vorbească și că e ținută în izolare. Guvernatorul statului Tennessee se așteaptă ca sentința la moarte să rămână neschimbată.