Modelul 13 acoperă zona dintre 5 și 50 de kilometri în spatele frontului și generează hărți predictive care îi ajută pe comandanții ucraineni să poziționeze trupele. Sistemul nu înlocuiește informațiile din timp real.
Sindicatul a dat aviz negativ, în Consiliul Economic și Social, schemei de ajutor de stat pentru marii consumatori industriali și avertizează că nota de plată ar ajunge la cetățeni, în timp ce cauzele prețurilor mari rămân neexplicate.
Inspectorii sanitari şi de la Protecţia Consumatorilor fac ample controale în această perioadă pentru a proteja siguranţa alimentară a celor peste 540.000 de elevi incluşi în programul naţional „Masă Sănătoasă”, deşi copiii sunt în vacanţă. În judeţul Bacău, de exemplu, în urma verificărilor, mai…
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor…
Proiectul prevede ca unele dosare de confiscare a averilor nejustificate să fie judecate de un singur judecător. Transparency International Ukraine le-a cerut joi deputaților să adopte legea, care face parte din angajamentele Kievului prin Ukraine Facility.
Profesorul de ştiinţe politice Cristian Preda ironizează dur lipsa de consecvenţă a celor de la PSD care iniţial invocau urgenţa unei rectificări bugetare iar acum blochează demersul sub diferite motive. Într-o postare pe Facebook, Preda a taxat joi contradicţiile social-democraţilor. „Zile…
Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, ministrul Justiției, Radu Marinescu, răspunde atacurilor. „Nu e nici o contradicție, dragi prieteni mediatici. Recunosc însă ca este altceva decât politica guvernului anterior care doar tăia și nimic nu construia. Noi simplificăm arhitectura…
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a…
Fostul ambasador al Ucrainei în SUA crede că alegerile pentru Congres vor fi dezamăgitoare pentru Trump și că o nouă majoritate ar putea readuce ajutorul militar american direct pentru Kiev.
Ani la rând, sectorul IT a fost privit drept unul dintre motoarele automate de creștere ale României, capabil să evolueze deconectat de la problemele din restul economiei. Astăzi, pe fondul noilor sarcini fiscale și al incertitudinilor legislative, ritmul de extindere dă semne de încetinire. Miza…
USA Rolls, o firmă din Ohio, pregătește la Iași o investiție de 3–4 milioane de dolari. Proprietarul ei, Kevin Sheldon, spune că firma a stagnat trei ani din lipsă de personal și vrea să producă ulterior role industriale pentru Europa.
Alexandra Păcurariu, specialistă în farmacoepidemiologie în cadrul Agenției Europene a Medicamentului, a prezentat modul în care cercetătorii folosesc date medicale colectate în condiții reale pentru a verifica siguranța și eficacitatea vaccinurilor, inclusiv la mulți ani după autorizare. Unul…
Viceprimarul cu atribuții de primar Ruben Lațcău a semnat cu ADR Vest contractul de finanțare pentru primul din cele 10 blocuri care vor fi reabilitate energetic cu fonduri europene, prin Programul Regional Vest 2021–2027. Prin program, locatarii a peste 800 de apartamente vor beneficia de locuințe…
Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri derulează o serie de proiecte de investiții și dezvoltare, de peste 650 de milioane de lei, cu diverse finanțări europene, pentru managementul durabil al resurselor de apă, protecția mediului, reducerea riscurilor generate de fenomenele hidrologice și…
Experiența României arată că adoptarea legislației în Republica Moldova trebuie însoțită de condiții care să încurajeze atât emisiunile, cât și participarea investitorilor, a declarat, joi, președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat, la…
Securitatea cibernetică este din ce în ce mai prezentă la știri, vedem din ce în ce mai multe vulnerabilități sistemice care apar, iar uneori chiar la câteva zile apare câte un incident relevant pe care trebuie să îl luăm în calcul, a declarat, joi, Gabriel Dinu, director adjunct la Directoratul…
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a declarat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că mutarea proiectului Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMC) din Miroslava în zona Moara de Vânt ar întârzia proiectul cu cel puțin trei ani. Președintele CJ Iași…
Statul român a cheltuit de la bugetul de stat peste 6,2 milioane de lei, doar în 2026, pentru a aduce în țară 476 de persoane care se sustrăgeau pedepselor cu închisoarea sau sunt date în urmărire generală, conform unui document al MAI, consultat de G4Media. Până acum au fost recuperați mai puțin…
Ministerul Apărării de la Kiev spune că turelele din inițiativa privată de apărare antiaeriană au distrus peste 60 de ținte aeriene. Sistemele, dezvoltate cu Brave1, sunt operate acum de Forțele Aeriene.
Directoarea generală a Radio-Televiziunii Sârbe (RTS), Manja Grcic, și-a anunțat demisia, în urma unei victorii electorale zdrobitoare a mișcării studențești în fața partidului naționalist condus de Aleksandar Vucic, aflat la putere timp de 14 ani, relatează joi Reuters. Manja Grcic și-a înaintat…
Corina Dragotescu a declarat, în cadrul emisiunii „Ai Aflat!”, cu Ionuț Cristache, că ceea ce i se întâmplă în prezent lui Călin Georgescu „depășește orice imaginație”. Aceasta consideră că, indiferent de problemele pe care acesta le are în justiție, nu ar trebui să fie expus în acest fel în…
Oficialii din domeniul sănătăţii mondiale au confirmat joi un caz de infecţie cu o nouă tulpină a virusului mpox în Suedia şi l-au asociat de o epidemie în creştere în Africa, fiind primul semn al răspândirii bolii în afara continentului. Confirmarea survine la o zi după ce Organizaţia Mondială a…
Antrenorul Rapidului spune că meciul de vineri cu ultima clasată e complicat mental după 1-4 cu FCSB. Pancu vrea doi jucători experimentați în iarnă și cere ca în România să se aplice regulile europene mai stricte contra scandărilor rasiste.
Timișoara Forum for European Values, care va avea loc în 5 și 6 noiembrie, aduce în orașul de pe Bega personalități importante, lideri politici europeni, diplomați, experți, reprezentanți ai administrației publice, ai mediului academic și ai societății civile. Aceștia vor participa la dezbateri…
Lângă Navlea a fost lovit un depozit de drone Shahed, iar alte lovituri au atins radare și posturi de comandă. Armata ucraineană spune că atacurile reduc capacitatea Rusiei de a lansa drone asupra Ucrainei.
Numărul plăților pentru parcare a urcat cu aproximativ 75% în doi ani și a depășit un milion în iunie 2026. O oră de parcare costă 5 lei, iar Primăria Capitalei anunță că va continua să extindă rețeaua.
Sociologul Ovidiu Voicu, directorul executiv al Centrului pentru Inovare Publică, a pus reflectorul pe Institutul Conservator "Mihai Eminescu" "un ONG din sfera partidului AUR". "Organizează evenimente numeroase, în care promovează ideologia partidului, dar şi liderii partidului. Cu ajutorul…
Vaccinarea întregului efectiv de ovine și caprine din județ va începe după ce vor fi cumpărate cu bani de la buget dozele necesare. Mai multe Direcţii Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din ţară au anunţat recepţia dozelor de vaccin şi începerea procedurilor de imunizare a…
Indicatoarele au fost puse în nodurile rutiere și la spațiile de servicii. DRDP Timișoara spune că montarea continuă acolo unde e nevoie, pentru că încă mulți șoferi intră pe autostradă pe sensul interzis.
Decizia Curții de Apel de a prelungi măsura arestului preventiv, în cazul lui Călin Georgescu, a determinat o reacție fermă din partea sociologului Mirel Palada, la adresa partidelor aflate la putere „care fac front comun” împotriva fostului prezidențiabil. În cadrul unei intervenții la emisiunea…