Orice încercare de a afla viitorul prin mijloace oculte sau de a dobândi putere prin practici magice reprezintă o abatere de la dreapta credință și o îndepărtare de adevărata viață duhovnicească, a afirmat Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul adresat la cea de-a 36-a Conferință…
Cel puțin 15 substații au fost lovite din octombrie, iar barajul Merowe ar asigura acum peste 70% din curent. ONU speră la discuții cu Forțele de Sprijin Rapid înainte de Crăciun, deși generalul al-Burhan respinge încetarea focului.
HELLENiQ ENERGY, unul dintre principalele grupuri energetice integrate din Europa de Sud-Est, cu operațiuni în opt țări, se pregătește să dezvăluie o nouă inițiativă majoră de investiții în energie regenerabilă în România. Acest demers marchează o etapă semnificativă în strategia de dezvoltare a…
Anchetatorii au găsit prejudicii de 47 de milioane de lei. La un spital din Botoșani, angajații ar fi sustras medicamente cu regim special, iar la Sibiu un cuplu ar fi ascuns o evaziune de 370.000 de lei printr-o „fabrică de firme”.
Șase din zece medici rezidenți consideră că au nevoie de cursuri suplimentare pentru a-și îmbunătăți comunicarea cu pacienții și aparținătorii, arată un studiu național realizat de Colegiul Medicilor din România (CMR) în 2026. Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți declară o nevoie ridicată sau…
Noua evaluare reflectă atât rezultatele financiare ale companiei, cât și extinderea operațiunilor bancare pe piețe importante. De la începutul anului 2026, Revolut a lansat servicii bancare complete în Regatul Unit, Mexic, Australia și Noua Zeelandă, unde a obținut și licența bancară necesară…
Unitățile de Primiri Urgențe primesc 130 de milioane de lei, iar programele pentru pacienții din ATI, cu AVC sau cu infarct primesc 100 de milioane. Banii merg la medicamente și materiale sanitare.
Un bărbat de 60 de ani a murit, iar o femeie a fost rănită, în urma unui accident rutier produs în județul Iași. O platformă destinată transportului de autoturisme a intrat în coliziune cu două mașini, dintre care una s-a răsturnat. O persoană a rămas încarcerată, fiind necesară intervenția…
Margaret, în vârstă de 66 de ani, nu-şi putea explica sentimentul de teamă. Nu era legat de nimic anume — doar un murmur slab de genul „se va întâmpla ceva rău” care o urmărea pe tot parcursul zilelor. Medicul ei a pus mâinile reci, durerile de spate şi vizitele nocturne la toaletă pe seama…
Polițiștii din Arad au făcut marți 14 percheziții și au pus în executare șapte mandate de aducere, în cadrul operațiunii naționale JUPITER. Potrivit unor surse judiciare, consilierul vizat ar fi Florin Galiș.
Au apărut primii brazi naturali. Iată cât costă în magazinele Dedeman și în Hornbach. Loading ... Brazii naturali sunt, cu siguranță, vedeta căutărilor în timpul sărbătorilor de iarnă. Aceștia sunt elementele principale ale decorului specific sărbatorilor de iarnă, iar mirosul inconfundabil al…
Victoria marchează o schimbare politică importantă într-un stat considerat unul dintre principalele bastioane republicane din SUA. Hinojosa va deveni prima femeie de origine hispanică aleasă în funcția de guvernator al Texasului și primul lider democrat al statului după mai bine de trei…
Turneul de 12 zile prin Uruguay, Argentina și Peru începe pe 6 noiembrie și cuprinde zece orașe și 36 de discursuri, plus vizita la Cusco, la aproape 3.400 de metri. Papa a fost operat pe 13 octombrie pentru un cancer pulmonar.
Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, avertizează că România se apropie periculos de o criză financiară de proporţii, în condiţiile în care datoria publică a depăşit pragul de 60% din PIB, iar costurile împrumuturilor continuă să apese tot mai greu asupra…
Autor: Euronews De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul. Ambasadorul României în SUA acuză americanii că nu și-au respectat angajamentele privind Visa Waiver: „România a făcut o treabă…
Parteneriatul oferă facilități de transport loturilor de juniori, tineret și seniori. Elisabeta Lipă speră ca la Jocurile Olimpice de la Los Angeles canotorii români să câștige tot atâtea medalii ca în 1984.
Cuprins: Progresismul (privatizat) românesc seamănă cu închinăciunile și/sau excomunicările religioase Ca să denunți woke-ul trebuie să ai trompetă puternică Critici ale identitarismului Identitarianism ca producție culturală sterilă Identitarianism aliniat cu interesele…
Restricții de circulație pe Bulevardul Unirii și strada Matei Voievod pentru remedierea unor avarii la termoficare și gaze. Brigada Rutieră va impune miercuri restricții de circulație în Capitală, în zona Bulevardului Unirii, după intersecția cu strada Lucian Blaga, pe banda trei de circulație,…
Bărbatul, de 38 de ani, din Joița, județul Giurgiu, a venit cu mașina la postul de poliție, deși certificatul de înmatriculare îi fusese retras. Etilotestul a arătat 1,50 mg/l, iar șoferul a primit și o amendă de 1.946 de lei.
Acestea sunt și concluziile celui mai recent raport al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), pentru anul 2025 care arată că principalii concurenți din mediul privat - SAMEDAY și FAN Courier - controlează împreună peste 60% din volumul coletelor interne și…
Democrata Deb Haaland a câștigat cursa pentru funcția de guvernator al statului New Mexico, marți, în cadrul alegerilor intermediare, devenind prima femeie nativă americană care deține această funcție politică în istoria SUA, conform proiecțiilor Associated Press și NBC, citate miercuri de…
Drogurile, circa 2,4 kg de cocaină și peste 6,1 kg de heroină, erau ascunse sub fundul dublu al unor colete aduse din Amsterdam. Hoții l-au bătut pe șofer în Avram Iancu și au fost prinși în județul Timiș.
Criza politică din România a avut reverberații în toate domeniile din societate. O zonă extrem de importantă, dar mai puțin vizibilă, este cea care reprezintă un drept fundamental al cetățenilor României, cel de a fi apărat în Justiție. Sistemul judecătoresc funcționează după principiul conform…
România și Republica Moldova își consolidează parteneriatul strategic prin proiecte comune în domeniul energetic, cooperare instituțională și eforturi de combatere a dezinformării, în sprijinul parcursului european al Republicii Moldova. Relația dintre România și Republica Moldova este adesea…
Procurorii susțin că părinții i-ar fi obligat pe copii, de 5, 7 și 8 ani, să asiste la acte sexuale, că i-ar fi bătut și că i-ar fi lăsat nesupravegheați. Ancheta face parte din operațiunea națională „JUPITER”.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că, miercuri dimineață, nu sunt drumuri naționale sau autostrăzi închise din cauza accidentelor sau a condițiilor meteo. Pe mai multe drumuri din zona central-sudică a țării plouă, iar carosabilul este umed. Traficul se…
Felul în care un lider reacționează după o înfrângere depinde și de diferența de voturi, de instituțiile statului și de presiunile politice interne sau externe, arată o analiză publicată de Il Post. Orbán și Vučić au acceptat înfrângerea după ani la putere În Ungaria, Viktor Orbán a pierdut…
Fostul ministru PSD estimează la 22,1 miliarde de lei veniturile nerealizate și la 27,4 miliarde cheltuielile nedecontate în primele 9 luni. Câciu acuză că responsabilitatea pentru aceste sume este mutată asupra Guvernului Niculescu.
Afirmația îi aparține lui Leszek Balcerowicz, fost guvernator al Băncii Naționale a Poloniei, țară care demonstrează o reziliență economică remarcabilă, în pofida turbulențelor politice. Observația sa surprinde o realitate economică importantă și deschide o dezbatere care ar trebui să preocupe…
Şase percheziţii s-au făcut marți la spital. Spitalul Judeţean „Mavromati” din Botoşani este în centrul unei anchete care vizează sustragerea şi distrugerea de medicamente, dar şi plata unor angajaţi. Şase percheziţii s-au făcut ieri la spital - după cum a precizat pentru Radio România Iaşi…