Analiză LE MONDE (Franța), via Rador: Aflați în plină campanie prezidențială, în cadrul căreia se confruntă pentru conducerea blocului de centru, rareori Gabriel Attal și Edouard Philippe găsesc un numitor comun. Însă, în fața impasului crizei generate de mișcarea liceenilor, amplificată de eșecul…
Grupul Hidroelectrica a înregistrat o producție de energie electrică brută de 9.601 GWh în primele nouă luni din acest an, în creștere cu 10% față de perioada similară din 2025, din care 9.416 GWh reprezintă producția brută obținută din surse hidro, conform datelor preliminare publicate joi pe…
Explozia a aprins sala motoarelor, dar echipajul e în siguranță, iar nava și-a continuat drumul. Autorul atacului nu e cunoscut. UKMTO a confirmat încă un atac, nu și cele patru petroliere incendiate de mine anunțate de Iran.
În cadrul unei conferințe de presă susținute vineri la sediul Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir a spus că ia în calcul simplificarea procedurilor pentru înscrierile pe platforma Start-Up Nation. „Iau în calcul să simplific din aceste mecanisme.…
Dan Tăpălagă susține că Sorin Grindeanu ar putea folosi reforma administrativă pentru a pregăti înlocuirea premierului Luca Niculescu. Acesta a explicat cum ar putea PSD să transforme o eventuală plecare a șefului Guvernului într-un avantaj de imagine. Jurnalistul analizează rolul AUR într-o…
Peste 1.500 de participanți aduc mai mult de 1.300 de roboți la festival, deschis până pe 1 noiembrie. Concurența principală este RoboChallenge, ajunsă la a 17-a ediție, cu 22 de probe, dintre care două sunt noi.
Șapte din zece produse de protecție solară testate de organizația pentru protecția drepturilor consumatorilor din Noua Zeelandă nu s-au ridicat la nivelul de eficacitate în ceea ce privește factorul de protecție solară (SPF) menționat pe ambalaj. Unul dintre produsele testate, etichetat cu SPF50,…
Cifra e un minim, pentru că grupul KIU numără doar ofițerii identificați a căror moarte apare în surse publice rusești, precum necrologuri, anunțuri de funeralii și plăci memoriale.
Liberalii cer continuarea reformelor, modernizarea spitalelor și dezvoltarea centrelor pentru marii arși, pe care le numesc obligații morale. Partidul și-a exprimat compasiunea pentru familiile celor 65 de tineri morți și pentru supraviețuitori.
O viitură cauzată de revărsarea lacului glaciar Shintaphu a distrus elemente de infrastructură la izvoarele naturale Gasa Tshachu din regatul Bhutan, situat la poalele Munților Himalaya, potrivit unor articole apărute vineri în presă, informează Reuters.
Un tânăr român în vârstă de 23 de ani a câștigat zeci de mii de euro în Franța, după ce a susținut de cel puțin 20 de ori examenul practic pentru obținerea permisului de conducere, de fiecare dată în locul altor candidați. Schema frauduloasă a fost pusă la cale împreună cu administratoarea unei…
Vicecampioana olimpică a ridicat 200 kg la categoria 53 kg, cu 91 kg la smuls și 109 kg la aruncat, și a rămas fără medalii. Titlul mondial a revenit chinezoaicei Haiqin Zhang, cu 221 kg.
Black Friday 2026 găsește consumatorii români mai atenți la cheltuieli, pe fondul creșterii prețurilor și al presiunii asupra bugetelor personale, aproape 63% dintre aceștia intenționând să aloce cumpărăturilor sume mai mici decât anul trecut, în timp ce 34% își reduc bugetul cu cel puțin jumătate,…
Cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional solicită Guvernului şi conducerii PSD consultări privind măsurile economice şi sociale care urmează să fie adoptate în perioada următoare. Solicitările vin în contextul pregătirii bugetului, al eforturilor de reducere a deficitului…
Peste 25 de sindicate susțin protestul, care vizează porturi precum Hamburg, Pireu și Genova. Organizatorii spun că ar putea fi perturbat până la 40% din traficul de mărfuri din Mediterana, însă la Genova se așteaptă un impact limitat.
Scribd a anunțat că a suferit recent un incident de securitate care este posibil să fi afectat datele utilizatorilor. „Am detectat că o terță parte neautorizată ar fi putut obține acces la anumite date ale utilizatorilor dintr-unul dintre sistemele noastre. În urma investigării acestei activități,…
Cancelarul german Friedrich Merz a avertizat vineri, la Seul, că folosirea lanțurilor de aprovizionare ca instrumente politice și restricționarea accesului la tehnologii și materii prime pun în pericol creșterea economică și securitatea. El a pledat pentru o cooperare mai strânsă între Europa și…
Premierul și Mark Rutte au analizat noile măsuri aliate de supraveghere aeriană și maritimă la Marea Neagră. România și-a reafirmat angajamentul de a mări bugetul pentru apărare și de a sprijini în continuare Ucraina.
Analiză IL CORRIERE DELLA SERA (Italia), via Rador: Circumstanțele și momentul ales sugerează două explicații — ambele valide și relevante — pentru plecarea lui Christine Lagarde din funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE) cu nouă luni înainte de finalul mandatului. Prima…
O nouă inițiativă legislativă depusă în Parlament propune transferul cheltuielilor de întreținere și pază ale centrelor militare de la consiliile județene și primăriile de sector către Ministerul Apărării Naționale. Măsura vizează modificarea unei reglementări în vigoare încă din anul 1972, prin…
„Ilie Bolojan a anunțat că România «a reușit» o absorbție de peste 90% din granturile PNRR. Dragoș Pîslaru a garantat depășirea acestui procent. Numai că raportul oficial al Ministerului Finanțelor pentru semestrul I 2026 arată o realitate care combate minciunile celor doi”, a scris vineri Adrian…
Educația devine ''cenușăreasa'' rectificării bugetare, atrage atenția rectorul Universității de Vest din Timișoara, liberalul Marilen Gabriel Pirtea, care a fost consilier onorific al fostului premier Ilie Bolojan. El spune, într-o postare pe Facebook, că Guvernul PSD uită importanța acestui…
Printr-o decizie extrem de controversată, adoptată cu o majoritate strânsă pe 28 octombrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) din Bulgaria l-a absolvit pe prim-ministrul Rumen Radev de acuzația de utilizare ilegală a resurselor publice pentru Iliana Yotova, candidata pe care partidul său, „Bulgaria…
Muzeul ASTRA din Sibiu promovează meșteșugul ceramicii de Horezu la cea de-a 31-a ediție a Salonului Internațional al Patrimoniului Cultural, organizată de vineri până sâmbătă, la Carrousel du Louvre din Paris. Meșterul popular Ionuț Bîscu și fiul său, Sebastian, vor susține demonstrații de…
Se vor întoarce religiile, inclusiv în forme instituționalizate, cu o forță pe care mulți au crezut-o pierdută. Când spun mulți, mă refer mai ales la cei care confundă religia cu formele ei culturale și care, văzând că secolul 21 și-a pierdut interesul pentru discursul tradițional al religiei, își…
Albert Oprea, un artist de 11 ani din Cluj-Napoca, cunoscut sub numele Brickasso, a realizat un portret al lui Constantin Brâncuși din 18.750 de piese LEGO, relatează Cluj24. Lucrarea, creată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului, ascunde reinterpretări ale operelor sale și…
Un studiu publicat în Science a datat roca după zirconul din ea. Cercetătorii spun că rezultatele susțin ideea unor condiții favorabile vieții pe Marte, fără să dovedească existența ei, și că nu se știe când a căzut meteoritul pe Pământ.
Alexandru Grumaz, general locotenent (r.), analist geopolitic Național Există în istoria puterii un moment recognoscibil, pe care cronicarii bizantini l-ar fi descris fără dificultate: acela în care suveranul încetează să mai guverneze printr-un aparat și începe să domnească printr-o curte.…
În anul 2017, Rusia crea „Formatul Moscova”, o platformă de discuții și coordonare a pozițiilor în ceea ce privește Afganistanul. Moscova este singura țară din lume care recunoaște guvernul taliban. Talibanii s-au transformat, acum, în „aliați împotriva terorismului”. La sfârșitul anului trecut,…
Potrivit estimărilor persoanelor intervievate de WIRED, prejudiciul total s-ar situa între 1,5 și 4 milioane de dolari Schema ar fi funcționat timp de mai mulți ani și ar fi vizat sute de jucători, inclusiv profesioniști care participă la partide unde se câștigă sau se pierd zeci de mii de…