Fostul lider PNL susține că Sorin Grindeanu încearcă să pară șeful real al Guvernului, că alianța PSD-AUR funcționează deja în Parlament și că AUR va ajunge partidul dominant până în 2028.
Când apare o problemă cu o bancă, un IFN, un asigurător sau un comerciant, primul obstacol este adesea întrebarea: cui ne adresăm? Instituțiile au atribuții diferite, iar o cerere trimisă la locul potrivit poate scurta drumul către o soluție. Primul pas: reclamația scrisă Înainte de a ne adresa…
Fostul premier Victor Ponta a anunțat lansarea unei noi platforme politice, concepută alături de reprezentanți din mediul de afaceri și universitar. Fostul șef al Executivului a motivat că formațiunile tradiționale și-au pierdut credibilitatea în fața electoratului și a subliniat faptul că…
David Matei și Assad Al Hamlawi au marcat în prima repriză, iar Ștefan Bodișteanu a redus scorul. Craiova are 32 de puncte, cu două mai mult decât Dinamo și Rapid, iar Dinamo joacă duminică seară cu UTA.
Un interviu cu conf. univ. dr. Alexandru Nechifor, medic și cadru universitar, proaspăt întors de la prestigioasa Harvard Medical School. El a participat la Health Link, o întâlnire de elită cu peste 100 de specialiști din întreaga lume. Inteligența artificială în medicină: Între promisiunea…
Ministrul Sănătății spune că Nazare a numit „rezonabilă” cererea PSD de a afla situația reală a bugetului. Rogobete îl acuză pe fostul premier Ilie Bolojan că a mințit despre deficit, a ascuns cifre și a lăsat facturi neplătite.
Președintele german povestește că a adus vorba despre un summit în trei la întâlnirea de vineri de la Beijing. Xi i-ar fi răspuns că războiul e un conflict european și că europenii trebuie să participe la negocieri.
După ce voucherele au adus creșteri semnificative, atât în turism și industriile conexe, cât și la bugetul statului, din taxe și impozite, cifrele anuale au arătat clar ce diferențe au fost între anii 2018-2024 și 2024-2026, astfel încât astăzi se pot face calcule pe baza evoluției turismului din…
Noul interval de cursuri durează până marți, 22 decembrie, când începe vacanța de iarnă. Aceasta ține până pe 10 ianuarie 2027. Anul școlar 2026-2027 are 36 de săptămâni de cursuri.
Zelenski spune că Rusia profită de lipsa interceptoarelor Patriot. În aceeași noapte, Ucraina a atacat cu peste o sută de drone regiunea Nijni Novgorod, unde o instalație industrială din Kstovo a fost avariată serios.
Diferența apare într-o perioadă în care comenzile pentru export încetinesc, iar producătorii sunt nevoiți să reducă prețurile pentru a-și păstra clienții, arată Reuters. Indicele privat RatingDog, calculat de S&P Global și publicat luni, a coborât ușor la 52,0 puncte, de la 52,1 în…
Ciclonul a adus deja ploi abundente în Bulgaria, Grecia și sudul Italiei. În România, râurile din Gorj, Mehedinți, Vâlcea și Argeș sunt sub cod portocaliu de inundații până la ora 12, iar la altitudini mari sunt așteptate ninsori.
Tatăl copilului a sunat la 112 duminică la prânz, iar copilul a fost dus la spital. Poliția a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și verifică în ce împrejurări s-a desprins monumentul.
Persoanele care nu își administrează regulat medicamentele pentru hipertensiune arterială riscă să piardă o mare parte din protecția oferită de tratament împotriva infarctului și accidentului vascular cerebral (AVC). Este concluzia unei analize care a inclus peste 91.000 de persoane și ale cărei…
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze…
Valoarea rămâne mult sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s. Debitele vor crește și în aval de Porțile de Fier, iar râurile din sudul țării ar putea crește în zilele următoare din cauza precipitațiilor.
De la scumpiri și austeritate până la militarizare și neîncredere în clasa politică, revendicările generației Z conturează o criză de încredere care traversează Europa. Liderii europeni riscă să descopere acum că o întreagă generație crescută cu promisiunea progresului nu mai este dispusă să…
Ajutoarele umanitare au ajuns în orașul ocupat din regiunea Herson, iar civilii care au vrut să plece au fost evacuați. Consilierul Melaniei Trump susține că Vladimir Putin a cerut ca ea să fie intermediarul exclusiv al Rusiei.
Un bărbat de 67 de ani a fost rănit de schije și internat în spital, iar în zonă a izbucnit un incendiu. Guvernatorul regiunii spune că trei drone au vizat orașul și că una dintre ele a fost doborâtă.
Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17, cu anunțul "Alo, alo, aici Radio București", a început difuzarea primei emisiuni radiofonice din România. Radio România a marcat ieri 98 de ani de emisie neînteruptă. Pe 1 noiembrie 1928, la ora 17:00, cu anunțul "Alo, alo, aici Radio București", a început difuzarea…
Sportiva de 17 ani a terminat finala în 1:00.31, după rusoaica Serafima Fokina, care a câștigat aurul cu 59.81. Silișteanu va mai concura la Dakar în probele de 50 m spate și 100 m spate.
Proiectele deputatei PNL prevăd și supraveghere video în spațiile comune ale școlilor. Raluca Turcan citează un studiu OMS care ar plasa România pe primul loc din 44 de țări la utilizarea problematică a rețelelor sociale de către adolescenți.
Războiul din Ucraina a intrat luni, 2 noiembrie 2026, în a 1712-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Potrivit președintelui Volodimir Zelenski, atacurile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au lăsat mii de gospodării fără Liniile de înaltă…
Marea Neagră are un rol esențial pentru conectivitatea de transport și energetică a regiunii. Războiul din Ucraina a crescut importanța României prin poziția noastră geografică, prin infrastructura de transport și prin contribuția la diversificarea surselor de energie ale Europei. În ultimii ani,…
Salvatorii i-au găsit la o stână aflată la 1.700 de metri, cu risc de hipotermie. Pentru coborâre au montat o coardă, fiindcă ucrainenii purtau pantofi de oraș, apoi i-au predat polițiștilor de frontieră din Valea Vișeului.
1917 - STAT PENTRU EVREI Ministrul britanic de Externe, lordul Balfour, îi trimite o scrisoare lordului Rothschild prin care îl informa că guvernul UK susține crearea unui stat național evreiesc. Balfour a specificat, în text, că este vorba de un stat în Palestina, pe atunci o regiune a…
Preambul Compania OpenAI a declanșat un șoc uriaș în comunitatea matematicienilor în data de 6 octombrie 2026 când, utilizând o versiune experimentală a modelului de limbaj mare generativ ChatGPT, care este indisponibilă publicului, a atacat în jur de patru mii de probleme deschise de cercetare…
Echipele constructorului chinez CCECC montează parapetele și trasează marcajele pe sectorul de 8,6 km. Inaugurarea, programată pentru 26 octombrie, a fost amânată, iar Consiliul Județean Ilfov estimează deschiderea spre finalul anului.
Este vorba despre un contract, încheiat prin negociere directă, având ca obiect realizarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană a municipiului Oradea și a Zonei Metropolitane Oradea, adjudecat de o firmă din Capitală din structura acționariatului căreia face parte și un fost consilier al…
Gândul vă prezintă calendarul zilei de luni, 2 noiembrie. Iată care sunt cele mai importante evenimente consemnate de-a lungul timpului la această dată. Leo Iorga s-a născut pe 2 decembrie 1964, în Arad, și a devenit unul dintre cei mai cunoscuți soliști rock din România. A fost apreciat pentru…