Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, vine cu explicații în contextul nemulțumirilor privind modul în care se derulează lucrările la liniile de tramvai. Ciucu spune că a primit multiple întrebări, de ce nu se văd muncitorii pe șantier, de ce lucrările par că stagnează pe anumite tronsoane. „Adevărul…
AFDJ Galați, proprietara clădirii, caută bani mai ales din fonduri europene și a discutat deja cu Regatul Norvegiei. Instituția a finalizat documentația de avizare, iar directoarea generală crede că bugetul va depăși estimarea inițială.
Ministrul Dezvoltării a declarat că a semnat ordonanțările de plată pentru sumele care urmează să fie achitate vineri. Ministerul a înregistrat facturi restante încă din luna mai. „Plătim peste aproape un miliard de lei pe programele naționale către comunitățile locale și implicit pentru firmele…
Miniștrii apărării din Muntenegru și Albania au avertizat asupra campaniilor de dezinformare, o parte predilectă a arsenalului hibrid al președintelui rus Vladimir Putin, și au cerut expertiza NATO, mai ales că, la anul, ambele țări vor avea alegeri. Muntenegru urmează să organizeze alegeri…
Automotorul AM 2108 a trecut cu succes proba de parcurs și este al 45-lea reparat capital la Electroputere VFU Pașcani. Potrivit companiei, revizia de tip R9 îi prelungește durata de exploatare cu încă 12 ani.
Campania se desfășoară în perioada 6 noiembrie 2026, ora 07:00 – 8 noiembrie 2026, ora 24:00, oferind spectatorilor ocazia de a achiziționa bilete la un preț redus pentru spectacolele aflate în programul de vânzare al instituției. Dincolo de o ofertă promoțională, această inițiativă reprezintă o…
În cadrul conferinței de presă organizate înaintea evenimentului, directorul festivalului, Gábor Tompa, a subliniat că denumirea Interferențe exprimă însăși ideea fundamentală a evenimentului, întrucât Clujul este, la rândul său, un punct de întâlnire al diferitelor culturi, un loc în care tradiții…
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept…
Școala din comuna prahoveană Jugureni a fost reabilitată în urmă cu aproximativ un an și dispune de săli de clasă moderne, table inteligente, teren de sport și microbuze școlare. Cu toate acestea, în unitatea de învățământ învață doar 17 copii, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a,…
Ilie Bolojan a acordat, joi seara, un interviu publicației SpotMedia, în cadrul căruia a stat de vorbă cu jurnaliștii Matei Udrea și Emilian Isailă. Cel din urmă a lansat joi, 5 noiembrie, un atac dur la adresa celor care conduc diplomația română, pe care i-a numit „imbecili”, în timp ce pe…
Ministerul ar urma să plătească ROBOR-ul și comisioanele bancare, iar Florin Barbu cere băncilor să rămână alături de fermieri și în anii cu secetă. Ministerul vrea să continue și investițiile în irigații, mai ales în zonele afectate.
Un tânăr în vârstă de 27 de ani, suspectat că ar fi furat mall-ul din Ploiești, și-ar fi dat jos pantalonii în fața angajaților, atunci când personalul a încercat să-l oprească. Incidentul a avut loc în luna septembrie, anul acesta. Tânărul este cercetat pentru mai multe infracțiuni de furt,…
Primarul municipiului Cluj Napoca, Emil Boc, a anunțat joi că va propune un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care taxele și impozitele să fie menținute la nivelul celor din 2026, relatează ActualdeCluj Proiectul urmează să intre în dezbatere publică, înainte de a fi supus votului în…
Copilul avea între 1 și 3 ani, iar trupul lui fusese înfășurat într-un material textil, într-o manieră asemănătoare mumificării. Cercetătorul Constantin Băjenaru consideră descoperirea un unicat pentru Tomis, iar muzeul caută parteneri pentru conservarea materialelor fragile.
Municipalitatea timișoreană a găsit o bună metodă să îi convingă pe cetățenii veniți din alte localități să își mute domiciliul în orașul de pe Bega, dar și să își înregistreze fiscal aici vehiculele pe care le dețin, relatează DeBanat.ro. Astfel, aceștia ar urma să beneficieze de un tarif redus…
Bijuterii excepționale care le-au aparținut unor familii regale vor fi scoase la licitație de casa Sotheby's, miercurea viitoare, la Geneva, inclusiv un spectaculos safir Romanov de 197,8 carate, asociat cu curtea imperială a Rusiei, informează AFP. Acest safir de Ceylan de un albastru intens, cu…
Doi germani și un polonez au fost opriți la înregistrarea pentru zborul spre Germania, în urma unui pont anonim. Cele trei valize conțineau zeci de șosete cu ouă, exemplare tinere și adulte din specii atractive pentru colecționari.
Expoziția de artă tradițională japoneză intitulată ''Ningyo: arta și frumusețea păpușilor japoneze'' va fi vernisată vineri, la Muzeul Național de Artă al României. Evenimentul este organizat de Ambasada Japoniei, Japan Foundation și Muzeul Național de Artă al României. Vernisajul va avea loc, de…
Ministerul german al Finanțelor le-a cerut parlamentarilor din comisia de buget fonduri neprevăzute în bugetul pe 2026. Banii ar merge la generarea descentralizată de energie, stocarea energiei, reparații la rețelele de apă și electricitate, echipamente de stingere a incendiilor și școli.
Agenția Domeniilor Statului a finalizat Reforma REPowerEU din PNRR astfel că peste 32.000 de hectare de terenuri neproductive sunt disponibile pentru investiții în energie regenerabilă, a anunțat joi Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Ministerul Agriculturii și Dezvoltării…
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act).
„PSD pare să-și fi imaginat că gestionarea celui mai mare program de investiții din istoria României se face din platourile de televiziune. Te așezi pe scaun, spui că e greu, spui că e târziu, arăți cu degetul spre alții și pleci acasă liniștit. Aceasta este rețeta noului ministru al Fondurilor…
Atacantul brazilian de 29 de ani, căpitanul echipei, avea un contract valabil până în 2028. Are 19 goluri și trei pase decisive în 13 meciuri din acest sezon, iar în septembrie a spus că ar vrea să-și încheie cariera la Barcelona.
Compania americană Blue Origin nu va mai efectua următoarea lansare a rachetei New Glenn în 2026, așa cum intenționa inițial. Noua dată este ianuarie 2027, potrivit Financial Times, care citează persoane familiarizate cu situația. New Glenn este o rachetă de mare capacitate, construită pentru…
Premierii Serhii Koretskîi și Robert Fico au semnat la Liov o Declarație de cooperare. Slovacia transferă și trei locomotive electrice, iar Koretskîi anunță un Acord-cadru care ar lansa proiecte energetice de peste 100 de milioane de euro.
Fosta președintă susține că un jurnalist a ajuns la închisoare pentru cuvintele folosite în direct și că la Curtea Constituțională se judecă interzicerea a cinci partide de opoziție. Vineri, Svetlana Tihanovskaia urmează să primească la Timișoara Premiul pentru Valori Europene.
Prototipul se numește FlexiQuad și nu are corpul central rigid al dronelor obișnuite, ci un inel moale pe care sunt montate rotoarele, bateriile și modulul de control, potrivit ETH Zurich. Cercetătorii spun că drona flexibilă ar putea fi folosită în clădiri prăbușite sau în păduri dese. Drona a…
Player video Deputatul AUR Radu Fabian a analizat, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, schimbările din Congresul American în urma alegerilor parțiale și a explicat că rezultatele nu afectează strategia partidului sau mandatul președintelui Donald Trump. „Nu, nicidecum. În primul și în primul…
Noul val de amenințări false a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi din zece țări, inclusiv România. Comisarul european pentru transport spune că e prea devreme pentru a stabili dacă incidentele au legătură între ele, iar investigațiile naționale continuă.
Această achiziție consolidează prezența eToro într-una dintre piețele fintech cu cea mai rapidă creștere din lume, subliniind angajamentul companiei de a-și construi o prezență locală în America Latină, având Argentina drept hub regional. LB Finanzas a înregistrat o creștere semnificativă a bazei…