Jakarta vrea ca Moscova să treacă imediat Indonezia pe o listă a țărilor exceptate de la recrutarea oficială de străini. Ambasada Indoneziei la Moscova verifică între timp informațiile despre un indonezian care a luptat de partea forțelor ruse în Ucraina.
Proiectul, aflat în dezbatere la Senat, a primit aviz nefavorabil de la Consiliul Legislativ și de la Consiliul Economic și Social. Inițiatorii invocă riscurile excesului de iod pentru tiroidă, iar magazinele ar fi obligate să vândă ambele tipuri de sare.
Datele Eurostat arată şi creşteri puternice ale facturilor într-un moment în care, la nivel european, preţurile au scăzut. Gazele naturale par relativ ieftine în România, dacă ne uităm la preţul exprimat în euro. Dar imaginea se schimbă considerabil atunci când ţinem cont de puterea de cumpărare.…
Militarii ucraineni au documentat terminale RASSVET pe drone de atac Molnia, deși Rusia prezintă proiectul drept în principal civil. Kremlinul plănuiește 250 de sateliți pe orbită până în 2027, iar Ucraina a cerut Uniunii Internaționale a Telecomunicațiilor să îi excludă teritoriul din acoperire.
Premierul demis spune că sutele de mii de români din Germania merită respect, pentru că muncesc și plătesc taxe. El susține că încălcările legii se tratează individual și că „retorica xenofobă și extremistă nu are legătură cu adevăratul patriotism”.
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax. Gabriel Petrea, directorul general…
Compania de stat QatarEnergy ar urma să controleze, până în 2033, aproximativ 23,7 milioane de tone de GNL produse anual în Statele Unite, potrivit estimărilor firmei de consultanță Wood Mackenzie. Volumul ar transforma compania din Qatar în cel mai mare cumpărător de gaze naturale lichefiate…
Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București va găzdui, în perioada 5-7 noiembrie 2026, Congresul Internațional al SIAR - CAR2026. Potrivit unui comunicat transmis miercuri de Centrul Universitar Pitești, este vorba de ediția cu…
Televiziunea publică iraniană a difuzat instrucţiuni pentru populaţie în cazul unui atac nuclear. Iranienilor li se recomandă să nu privească lumina orbitoare, să se adăpostească în spatele unui obstacol, să se întindă la pământ şi să-şi acopere capul şi faţa. "După trecerea undei de şoc, este…
Ilie Bolojan susține că România are nevoie de decizii ferme, chiar dacă acestea sunt nepopulare și provoacă nemulțumiri. Într-un mesaj publicat după participarea la evenimentul Zilele Biz, fostul premier a vorbit despre responsabilitatea celor aflați la conducere, reformarea instituțiilor publice…
Premierul spaniol vede în înfrângerea republicanilor un semnal împotriva extremei drepte și susține că valul extremist la care „Feijóo și Abascal încearcă să se îmbarce” se prăbușește. Spania are alegeri anticipate pe 29 noiembrie.
Compania urmează să facă disponibilizări colective; vor rămâne fără locuri de muncă 250 din 900 de angajaţi. În Bistriţa a fost miercuri un protest la care au participat 100 de oameni care lucrează la o fabrică de radiatoare din aluminiu. Compania urmează să facă disponibilizări colective; vor…
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,18 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Parcursul legislativ al proiectului s-a încheiat, iar legea nu va intra în vigoare. Inițiatorul, senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană, susținea că mulți părinți trebuie să își ia liber sau să se învoiască, iar unii angajatori refuză să îi lase să plece.
Imaginea, publicată pe 1 noiembrie, ar fi fost făcută în iunie 2025, iar vehiculul ar putea fi și un Borissoglebsk-2. Prezența lui ar putea indica faptul că Rusia își întărește protecția convoaielor din Africa și bruierea comunicațiilor grupărilor armate locale.
Recuperarea obiectelor a fost posibilă în urma unor demersuri juridice și diplomatice, susținute de cercetări științifice privind originea acestora. În mai 2026, autoritățile turce au identificat mai multe artefacte de origine anatoliană scoase la vânzare de o casă de licitații din Statele Unite.…
Prețul mediu al gazelor pentru consumatorii non-casnici din Uniunea Europeană a fost de 0,06 euro per kilowatt-oră (kWh) în primul semestru din 2026, în creștere cu 1,8% comparativ cu semestrul doi din 2025, dar în scădere cu 6,7% față de perioada similară din 2025, arată datele publicate miercuri…
Procurorii DIICOT au făcut marți percheziții în 35 de locații din Călărași, Ialomița și Ilfov într-un dosar de trafic de droguri, potrivit unui comunicat. Ei investighează un grup de nouă traficanți, condus de un bărbat de 44 de ani. Traficanții vindeau drogurile cu sume între 200 și 500 de lei la…
Philadelphia, 21 iunie 1787 În vara lui 1787, în sala închisă a Convenției de la Philadelphia, delegații se certau pe o singură cifră: cât să dureze mandatul primei camere a Congresului. Elbridge Gerry avertiza că oamenii din Noua Anglie nu vor renunța niciodată la alegerile anuale. Alexander…
Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului chinez de Externe, susține că Londra vrea să frâneze dezvoltarea IA în China. Directorul NCSC, Richard Horne, a spus marți că Beijingul e probabil cel mai bine poziționat să folosească IA împotriva infrastructurilor critice britanice.
Peste 400 de cercetători, cadre universitare, specialiști în asistență socială, reprezentanți ai unor instituțiilor publice și organizații neguvernamentale din țară și străinătate sunt așteptați la Oradea, în perioada 5-6 noiembrie, la cea de-a treia ediție a conferinței internaționale 'Current…
Veștile despre așa numite „camere de tortură” din suburbiile Kievului au creat o situație fără precedent de la izbucnirea războiului. O mulțime de oameni s-a ciocnit cu poliția și cu membrii Gărzii Naționale, acesta fiind cel mai recent dintr-o serie de incidente care au scos în evidență…
Noua șefă a lucrat aproximativ 16 ani la Profi și a ajuns director de resurse umane. Lanțul are în jur de 500 de magazine, operate cu antreprenori locali, și se va concentra pe ultraproximitate și pe nevoile cartierelor.
Managerul Bibliotecii Județene 'Gheorghe Șincai' din Oradea, Ancuța Șchiop, propune reunirea fondurilor de carte din bibliotecile primăriilor și cele școlare, printr-o inițiativă legislativă care să permită organizarea unei singure biblioteci în fiecare comunitate. Recomandarea vine după…
Primarul comunei Dămuc, Anton Covasan (ex-AUR), a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ, în cadrul unui dosar penal în care se fac cercetări privind comiterea infracţiunilor de obţinere ilegala de fonduri, delapidare şi abuz în serviciu, poitrivit…
Treisprezece state, printre care Germania și Italia, cer retragerea propunerii Comisiei Europene de majorare a taxelor pe gaz. Compromisul e așteptat abia în decembrie, iar depozitele de gaze ale UE erau pline în proporție de aproximativ 75% la sfârșitul lunii octombrie.
Declarațiile controversate ale liderei partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), Alice Weidel, la adresa românilor care beneficiază de ajutoare sociale nu au provocat reacții majore în Germania, însă se înscriu într-o strategie politică prin care formațiunea încearcă să…
Comisiile de specialitate au dat aviz negativ, deoarece textul nu definește clar fenomenul și nu conține măsuri concrete. Raportul lor arată că majoritatea prevederilor formulează doar obiective generale, potrivite mai degrabă pentru o campanie de conștientizare.
Lennart Karl și Konrad Laimer au marcat în repriza a doua, pe Metropolitano. Diego Simeone a spus că adversarii sunt mai buni, iar după patru etape echipa lui este pe locul 22 în clasamentul provizoriu, cu 4 puncte, față de cele 8 ale germanilor.
Player video Analistul militar Aurel Cazacu a atras atenția, în cadrul emisiunii Puterea Știrilor, asupra riscurilor majore generate de aparatele de zbor fără pilot și de minele marine și a subliniat necesitatea unei reacții militare rapide aprobate de decidenții politici. „Este un lucru foarte…