Ceața persistă până la ora 9:00 în Alba, Bihor, Timiș, Sălaj, Maramureș, Cluj și Harghita, până la 9:30 în Brăila și Ialomița și până la 10:00 în Dolj. În Sălaj, poate favoriza formarea ghețușului sau a chiciurei.
Alianța a semnat 16 contracte cu cinci companii din Franța, Germania, SUA și Marea Britanie, iar un singur sistem costă până la 25 de milioane de euro. Statele membre primesc și trei milioane de euro pentru a testa echipamentele înainte de cumpărare.
Uniunea Europeană încearcă să ajungă la un acord privind viitorul buget comunitar prin modificarea unor taxe care au provocat neînțelegeri între statele membre. Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a propus ca o taxă controversată asupra companiilor să se aplice doar firmelor mari, cu…
Pilotul britanic spune că Ferrari a ratat în Mexic o victorie și chiar o dublă și cere ca situația să nu se repete. Discuția a fost amânată fiindcă Fred Vasseur s-a întors în Italia, iar Leclerc a plecat la familie.
PSD susține că deficitul cash nu include facturile din programul Anghel Saligny, rambursările de TVA și concediile medicale nedecontate. Restanțele ar ajunge la zeci de miliarde, dar partidul n-a dat o sumă exactă și pune suspendarea unor bani din PNRR pe seama fostului premier.
Programul, dezvoltat de peste un deceniu, a contribuit la formarea unor experți implicați în operațiuni cibernetice de amploare, inclusiv în atacul asupra platformei de criptomonede Binance, care ar fi adus aproximativ 6,3 miliarde de dolari, potrivit Reuters. Liderul nord-coreean Kim Jong Un a…
Premierul spune că nivelul creșterii ar putea fi anunțat până la sfârșitul lunii, după reuniunea Consiliului Național Tripartit. El invocă deficitul bugetar și avertizează că trecerea României în categoria „junk” ar aduce o ajustare și mai dură.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, așteaptă propuneri de la Ministerul Agriculturii și cere o soluție sustenabilă pentru buget, compatibilă cu legislația europeană. Detaliile de aplicare a mecanismului nu au fost anunțate.
Decizia vine în urma controalelor efectuate în perioada 21 septembrie - 8 octombrie 2026, ca reacție la sesizarea depusă de ONG-urile de mediu Declic și Asociația Ecou Rovina Bucureșci, membre ale rețelei Mining Watch România. În urma verificărilor, inspectorii ISC au constatat că autorizația de…
Bulgaria va înființa Consiliul Consultativ pentru Limba Bulgară, organism care va ține de Consiliul de Miniștri. Acesta va pregăti rapoarte privind studiul și utilizarea limbii și va oferi avize privind programele școlare și manualele, relatează Agenția de presă Rador, care citează presa din…
Incendiul a izbucnit la ora locală 1:40 în Sunset Park, iar aproximativ 200 de pompieri l-au stins în circa trei ore. La fața locului a fost găsită o baterie litiu-ion, dar nu se știe dacă are legătură cu izbucnirea focului.
De două ori pe zi, Euronews România îți aduce un rezumat al știrilor cu care merită să pornești la drum și, respectiv, cu care să îți închei programul. EXCLUSIV Radu Miruță, despre negocierile cu SUA pentru mai multe trupe americane în România: „Ne dorim să fie cât mai mulți” România este dispusă…
Ministerele şi ceilalţi ordonatori principali de credite au termen până miercurea viitoare să introducă în platformă informatică e-Buget datele necesare estimării veniturilor şi stabilirii limitelor bugetare. Au început oficial pregătirile pentru elaborarea bugetului de stat pe anul viitor şi,…
Principala favorită a turneului a revenit de la 2-5 în primul set și și-a asigurat 7.025 de dolari și 54 de puncte WTA. Următoarea adversară este rusoaica Alexandra Șubladze, locul 136 WTA, pe care românca o va întâlni pentru prima dată.
Angajații Direcției Generale a Poliției de Frontieră din Bulgaria au destructurat un grup infracțional organizat pentru trafic de migranți ilegali într-o operațiune specializată desfășurată marți, a anunțat centrul de presă al Ministerului de Interne de la Sofia. În cadrul operațiunii, au fost…
1860 - Președintele eliberator Abraham Lincoln era ales al 16-lea preşedinte al SUA. Totodată, era primul membru al Partidului Republican, o forță politică nouă atunci, care ajungea la Casa Albă. S-a născut în sărăcie în Kentucky, dar a învățat singur și a devenit avocat de succes, după care a…
Guvernul se pregătește să prelungească după finalul anului sprijinul de 50 de lei pentru facturile persoanelor vulnerabile. Suma ar putea urca la 60 sau 70 de lei, dar nu s-a luat nicio decizie. Chisăliță și-ar dori și prelungirea plafonării la gaze după luna martie.
Poliţiştii şi pompierii, alături de o echipă pirotehnică de la SRI, s-au deplasat la faţa locului. Fragmente de dronă, dispersate pe o suprafaţă de aproximativ 200 - 300 de metri pătraţi, au fost descoperite într-o comună din judeţul Neamţ. Un bărbat a fost cel care a găsit resturile şi a anunţat…
Dan Tăpălagă avertizează că România ar putea fi implicată într-un scandal de amploare, în urma dezvăluirilor legate de administrația Trump. Jurnalistul susține că investigațiile pregătite de Partidul Democrat din SUA ar putea scoate la iveală detalii despre afacerile din sectorul energetic…
Șeful CNAIR, Cristian Pistol, estimează că aproximativ 10 km din lotul Joița – Corbeanca s-ar deschide anul acesta, dacă ritmul se menține și vremea nu creează probleme majore. Ultimii 7 km ar urma să fie gata până în aprilie 2027 și ar lega semi-inelul nordic de A1.
Când cineva cunoscut povestește că a câștigat bani într-un timp foarte scurt, oferta poate părea mai credibilă decât o reclamă obișnuită. Dar faptul că o persoană a primit deja bani nu dovedește că sistemul este sigur sau că va continua să plătească. Unele fraude financiare funcționează tocmai prin…
Adunarea Națională a Franței a votat în unanimitate împotriva proiectului de buget de stat pentru anul 2027, înregistrând 458 de voturi nefavorabile atât din partea reprezentanților opoziției, cât și din rândul taberei președintelui Emmanuel Macron. Votul negativ acordat primei părți a…
Oemis Durruthy Romagoza, de 35 de ani, rezident în Rusia, a fost dat în urmărire internațională. DIICOT spune că Departamentul de Justiție al SUA i-a confirmat apartenența la serviciile de informații ruse și că Letonia, Polonia și Cehia îl cercetează pentru sabotaje.
După doi ani de proteste, represiune și o mobilizare extraordinară de la firul ierbii, studenții sârbi au învins un regim autoritar înrădăcinat. Acum îi așteaptă provocarea de a construi ceva mai bun. Cronologia luptei de doi ani purtate de studenții sârbi și de o bună parte a societății sârbe…
Dogioiu spune că Neacșu era „partea profesionistă” a PSD la ședințele fostei coaliții și că nu l-a auzit „spunând vreo prostie”. Despre Sorin Grindeanu, ea a declarat că avea sentimentul că „nu înțelegea foarte multe lucruri care se vorbeau acolo”.
Bloomberg a relatat joi, citând surse anonime, că secretarul de stat ar fi discutat o plecare cu oficiali ai Casei Albe după înfrângerea republicanilor. Departamentul de Stat a numit articolul „complet inventat”, iar Rubio a refuzat să vorbească despre 2028.
Femeile asigurate în sistemul public de sănătate ar putea merge o dată pe an direct la ginecolog, fără să mai ceară bilet de trimitere de la medicul de familie, potrivit unui proiect de lege, depus zilele trecute la Parlament, care vizează introducerea unui pachet anual de servicii medicale…
Miklos Nemeth, ultimul prim-ministru al Ungariei din era comunistă, declară că a citit personal trei rapoarte de informator atribuite lui Viktor Orban, referitoare la colegii săi de armată din timpul serviciului militar obligatoriu, relatează site-ul vsquare.org. Într-o declarație semnată și depusă…
Două femei au murit la spital, iar alte șase victime au fost găsite la Kiyir și Ayazini. O persoană a ajuns la spital în stare critică. Motivele atacurilor nu sunt cunoscute, iar anchetatorii verifică o legătură cu o împușcare din orașul Afyonkarahisar.
Vaslui a fost o constantă în economia României și ani la rând a fost cel mai sărac județ al țării. Până în acest an, când titlul nedorit a fost preluat de Giurgiu. Vârful clasamentului e însă neschimbat. Bucureștiul are cea mai mare putere de cumpărare din țară. De fapt, joacă în o cu totul altă…