După victoria zdrobitoare în fața republicanilor în alegerile „midterms”, democrații pregătesc o avalanșă de dosare împotriva lui Trump și a apropiaților acestuia. Învingătorii scrutinului de marți vor să investigheze relațiile financiare dintre JPMorgan Chase și Jeffrey Epstein, fost prieten al…
Democrații au obținut o victorie de proporții în urma alegerilor de la jumătatea mandatului (midterms) desfășurate în SUA. Trump și republicanii au pierdut teren, dar asta nu înseamnă că nu au la dispoziție spațiu de manevră. Congresul american s-a colorat în albastru – culoarea democraților -, iar…
Olandezii au marcat cinci goluri în repriza a doua, după 1-1 la pauză, iar danezii au jucat în zece oameni din minutul 43. Brighton a câștigat cu 1-0 la Madrid, iar Lincoln Red Imps a învins-o pe Hajduk Split printr-un autogol.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a respins miercuri îngrijorările potrivit cărora democraţii ar putea încerca să-l pună sub acuzare în urma victoriilor obţinute la alegerile de la jumătatea mandatului, declarând că „nici măcar un pic” nu este îngrijorat de această perspectivă. Vorbind la Casa Albă…
Anunțul a fost făcut vineri. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că se lucrează la două programe de creditare. El a dezvăluit o serie de amănunte despre noile programe. „Deblocăm finanțarea pentru fermierii români! Lucrăm la două programe de creditare, după modelul celor din 2024, cu o…
Lenny Joseph a marcat de două ori în repriza a doua, după pase de la Kristoffer Zachariassen. Echipa italiană a avut 70% posesie și 15 șuturi, dar a terminat meciul din etapa a patra cu o singură ocazie importantă, față de cinci ale oaspeților.
"Apel Matinal" - Invitat: Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Adaugă ca sursă preferată în Google Alexandru Rogobete. Foto: Arhivă / Agerpres. 06 Noiembrie 2026, 09:41 Ministrul Sănătății a anunțat declanșarea unor controale extinse în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor publice,…
Horațiu Cosma (USR), fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a anunțat, vineri, că PSD închide Salonul Regal din Gara de Nord, în loc să îl extindă și să promoveze patrimoniul. „PSD alege să pună lacătul. La fel cum au făcut comuniștii acum 80 de ani”, afirmă Horațiu…
Tricolorii au condus cu 5-4 la Aix-en-Provence și au intrat la pauză la două goluri diferență, scor 13-15. Duminică, România întâlnește Polonia la Tulcea, în al doilea meci din Grupa a 6-a, din care mai face parte și Letonia.
SAALG (Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului) se revoltă, după ce premierul nu le-ar fi răspuns unei solicitări pentru o întrevedere oficială. „Pentru prelungirea mandatelor provizorii ale unor membri ai conducerii Băncii de Investiții și Dezvoltare, Guvernul găsește resursele…
Deși mulți consumatori știu că anumite electrocasnice continuă să folosească electricitate în modul standby, puțini acordă atenție tuturor dispozitivelor care contribuie la acest consum. Printre acestea sunt și accesoriile conectate la calculator, care pot amplifica semnificativ pierderile de…
Ministerul de Interne a anunțat 448 de persoane reținute și 53 de membri ai forțelor de ordine răniți. Premierul Sébastien Lecornu a convocat sindicatele și patronatele pentru luni, iar guvernul analizează majorarea salariului minim de la 1 decembrie.
Legislația este destul de anevoioasă pentru amplasarea pe timp de pace a sistemelor militare pe terenuri private, a declarat avocatul Iustin Armașu, specializat în apărare, de la casa de avocatură Schoenherr și Asociații, în cadrul podcastului „Frontier Defense” (Ep. 22), găzduit de G4Media. „Din…
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a acordat o distincţie de stat prestigioasă publicistului şi omului de afaceri german pro-rus Alexander von Bismarck. Von Bismarck, care are legături cu partidul de extremă dreapta „Alternativa pentru Germania” (AfD), favorabil Rusiei, a primit Medalia Puşkin –…
Perchezițiile de joi, din județele Arad și Timiș, fac parte din operațiunea „Jupiter”. Procurorii descriu trei episoade din 2025 și 2026, cu sume între 500 și 1.000 de lei, iar la unul dintre ele a participat un investigator sub acoperire.
Autor: Euronews Românii vor mai putea călători în Uniunea Europeană și în spațiul Schengen cu vechea carte de identitate până la 2 august 2031 inclusiv, dacă documentul este încă valabil. Începând cu 3 august 2031, însă, pentru aceste călătorii vor avea nevoie de o carte electronică de identitate…
Statul Major General al Ucrainei mai raportează 673 de vehicule și cisterne, 54 de sisteme de artilerie și circa 1.395 de drone rusești pierdute într-o zi. Pe front au avut loc 188 de confruntări în ultimele 24 de ore.
Guvernul de la Roma urmează să aprobe pachetul, a 13-a tranșă de la începutul invaziei, după ce ministrul Apărării, Guido Crosetto, informează pe 10 noiembrie comisia parlamentară COPASIR. Un nou decret pentru ajutoare în 2027 ar putea pune la încercare coaliția, din cauza opoziției Ligii.
Rezultatele alegerilor de la mijlocul mandatului în Statele Unite au efecte profunde asupra politicilor administrației americane, mai ales cu un președinte aflat la finalul celui de-al doilea său mandat. Impredictibilitatea și aspirația spre o moșternire cât mai bine conturată, departe de statutul…
Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, spune că „Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor”, din cauza creșterii prețurilor produselor industriale. El avertizează că în perioada decembrie-martie vom avea o creștere a ratei anualizate a inflației de peste 10%. „Europa se află în…
Grupurile parlamentare pot depune candidaturi până luni, la ora 16:00, apoi candidații sunt audiați în comisii. În același plen, Parlamentul urmează să desemneze un consilier de conturi care să exercite atribuțiile de președinte al Curții de Conturi.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a opinat, într-o emisiune B1 TV, că este o "idee poloneză proastă" ca ţările europene care găzduiesc militari americani să plătească pentru ca aceştia să rămână, în contextul în care preşedintele Nicuşor Dan şi premierul Luca Niculescu i-ar fi avansat această…
Inundații puternice au lovit două orașe de la granița statelor americane Tennessee și Georgia, după ploile torențiale din ultimele ore. Nivelul râului Toccoa a atins valori record, iar podurile care asigură legătura dintre cele două localități au fost acoperite de ape. Peste 80 de persoane au fost…
CTE București Vest ar urma să repornească pe 15 noiembrie, potrivit ELCEN. Termoenergetica estimează că va remedia până pe 6 noiembrie avaria din Sectorul 4, iar în sectoarele 2, 3 și 4 agentul termic este livrat la 71 de grade, în loc de 88.
Președintele brazilian Lula s-a referit la alegerile din SUA și Israel, dar și la liderii Trump și Netanyahu. Aceștia l-au susținut pe contracandidatul lui Lula în alegerile braziliene, senatorul de extremă dreaptă Flávio Nantes Bolsonaro. „Mai este un aspect important: în aceeași săptămână în…
Mulți șoferi își pun aceeași întrebare după o bere la masă sau la o ieșire cu prietenii: „Pot să mă urc la volan?”. Răspunsul scurt este că, legal, nu, cât timp alcoolul nu a ieșit complet din organism. Iar acest lucru durează de obicei câteva ore, nu câteva minute. În cât timp iese o bere din…
Instanța a anulat toate vânzările tabloului, inclusiv licitația de 1,4 milioane de euro de la Londra din 2024. Sotheby's are două luni ca să dezvăluie identitatea cumpărătorului, altfel plătește 1.000 de euro pentru fiecare zi de întârziere.
Inițiativa de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclusă pe agenda Parlamentului, a anunțat Igor Grosu. Preşedintele Legislativului de peste Prut spune că acuzațiile opoziției sunt lipsite de temei și susține că demersul a fost dictat de la Moscova.…
Incidentele s-au ținut lanț vineri dimineață, pe două autostrăzi din țară. O mașină a luat foc pe A7, iar un accident rutier a lăsat o victimă încarcerată pe Autostrada Soarelui. Autoturism ars în proporție de 90% Incidentul a avut loc la kilometrul 117 al autostrăzii A7. Pompierii au intervenit…
Cifra de afaceri a marilor companii românești din top a crescut cu 6,2%, până la 106,7 miliarde de euro, într-un ritm mai rapid decât în Polonia, Cehia și Ungaria. Coface estimează însă că economia României va scădea cu 0,7% anul acesta și va crește cu 1,6% în 2027.