HUR estimează că industria rusă poate produce peste 200 de rachete pe lună, în pofida sancțiunilor, dintre care până la 110 balistice. Producția de Kinjal ar fi suspendată temporar din cauza problemelor de precizie, iar unele loturi de Kh-101 ar fi returnate la fabrici.
Freshful by eMag a ajuns să acopere integral Bucureștiului prin serviciul său de livrare în 30 de minute, odată cu deschiderea celui de-al șaptelea magazin de tip dark store, în zona Obor. Astfel, clienții din toate zonele capitalei au acces la peste 4.000 de articole ce acoperă principalele nevoi…
Pensionarii împrumută sume de trei ori mai mari de la Casa Județeană de Ajutor Reciproc (CARP) Arad față de media ultimilor cinci ani, pe fondul facturilor în creștere la energie și pentru a face față altor cheltuieli lunare, în timp ce instituția se așteaptă la un val de cereri pe timpul…
O adolescentă de 16 ani, aflată pe o motocicletă, a fost implicată, miercuri dimineața, într-un accident produs în orașul Beclean, pe Drumul Național 17, în urma căruia a fost transportată la spital. Victima a fost preluată, inițial, de un echipaj de prim ajutor SMURD din Beclean, apoi a fost…
Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a avut marți o întâlnire cu ambasadorul Statelor Unite la București, Darryl Nirenberg, în cadrul căreia au fost abordate principalele direcții de dezvoltare a cooperării româno-americane în sectorul energetic. Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei,…
TAROM a încheiat 2025 cu o pierdere de 288 de milioane de lei, ușor mai mare decât în 2024, când pierderea netă a fost de 286 de milioane de lei. Cifra de afaceri netă s-a redus cu 10% în 2025 față de 2024, cu un total ușor peste un miliard de lei. Un indicator important, veniturile companiei…
Israelul a transmis Statelor Unite date de informații conform cărora Iranul ar putea folosi arme chimice împotriva adversarilor săi, au declarat pentru The New York Times surse bine informate. Potrivit acestora, serviciile secrete israeliene au descoperit că Teheranul dezvoltă rapid tehnologii…
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a afirmat marți că americanii au votat împotriva 'extremismului și corupției', în urma rezultatelor de la alegerile de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care au oferit Partidului Democrat controlul asupra ambelor…
Tabăra lui Benjamin Netanyahu contestă rezultatele votului din 27 octombrie, în care niciun bloc n-a obținut majoritatea. Președintele Isaac Herzog urmează să înceapă consultările cu partidele și să desemneze după două zile candidatul pentru formarea guvernului.
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un 'mesaj clar' din partea alegătorilor, relatează dpa.
Salariul minim brut din Bulgaria va crește la 660 de euro de la 1 ianuarie 2027, potrivit unui decret publicat în Monitorul Oficial, care stabilește salariul minim orar la 3,98 euro, scrie Novinite. Prin comparație, în România, salariul minim este în prezent de 4.325 de lei brut pe lună, iar…
Jacob Allen Morley a fost reținut marți în Missouri, după ce camioneta furată i s-a împotmolit. Camerele care recunosc numerele de înmatriculare au dus polițiștii pe urmele lui, iar în Illinois lăsase un bilet în care își cerea scuze pentru furt.
Tyra Skinner vomitase deja violent de trei ori când medicii de la spitalul William Harvey din Kent şi-au dat seama că ceva nu era în regulă. Tânăra de 20 de ani a fost dusă de urgenţă la terapie intensivă, chinuită de o durere de cap puternică, gât înţepenit şi o durere atroce – simptomele…
Unul din noii secretari de stat de la Ministerul Energiei, Florin Rădoi, nu are studii în domeniu, deși a lucrat pste 20 de ani la ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei). Rădoi are studii juridice la universitatea privată Dimitrie Cantemir. Dar are și familie, pe care a…
Ordinele ar viza emigrația, tarifele vamale și relațiile externe în următorii doi ani. Presa americană relatează că Trump ar fi pregătit și o formă de grațiere pentru colaboratorii lui, în timp ce democrații, câștigători la Senat, vorbesc despre audieri și investigații.
Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR) trage un semnal de alarmă privind apariția în mediul online a unor reclame false și tentative de fraudă care folosesc în mod neautorizat numele și imaginea organizației. 'Un exemplu recent este campania promovată sub numele 'Prizelyo', care…
Potrivit lui Rogobete, prima etapă prevede introducerea a peste 40 de molecule noi pe lista medicamentelor compensate și gratuite, până la finalul lunii decembrie. Rogobete a discutat despre aceste măsuri la Ministerul Sănătății, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale, ai Casei…
Filmul va rula mai întâi la București, Botoșani, Cluj-Napoca, Pitești și Timișoara, iar din 13 noiembrie ajunge și la Iași. Pornind de la istoria familiei ei, Olga Lucovnicova urmărește cum se transmite trauma între generații și ce a lăsat în urmă opresiunea sovietică.
Democrații au obținut victorii electorale în zonele cu comunități latino-americane semnificative care l-au susținut pe președintele Donald Trump în alegerile prezidențiale din 2024, fapt ce reflectă o renaștere a sprijinului hispanic pentru opoziție și le permite democraților să recâștige controlul…
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, amenință că nu va vota regulamentul Uniunii Europene, dacă acesta nu are în vedere măsuri ferme pentru fermieri. „Agricultura nu mai trebuie să rămână o anexă bugetară la tot ceea ce înseamnă fonduri europene venite de la Bruxelles”, a transmis ministrul…
Jo-Wilfried Tsonga, Richard Gasquet și Gilles Simon l-au îmbrățișat pe teren, iar publicul a desfășurat un banner cu mesajul „Merci Gaël”. Francezul de 40 de ani a recunoscut că trece printr-o perioadă dificilă, după ce Elina Svitolina a anunțat încheierea căsniciei lor.
Viitorul agriculturii românești depinde de capacitatea noastră de a asigura apă pentru culturi, indiferent de provocările climatice, 1,4 milioane de hectare fiind reabilitate până în prezent prin Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații, susține ministrul…
Un accident între două autotrenuri a blocat timp de aproape 14 ore drumul național DN6, o șosea crucială pentru legătura cu Serbia, dar și Ungaria, pentru transportatorii care vin din sudul României. În acest timp, autoritățile nu au asigurat o informare eficientă a șoferilor, ceea ce a dus la…
Zelenski spune că discuțiile vor viza energia, cerealele din Marea Neagră și garanțiile de securitate și speră să ducă la o întâlnire cu Putin. Kremlinul a confirmat datele, iar Iuri Ușakov afirmă că liderul ucrainean e binevenit la Moscova.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită, cu prilejul lunii de conștientizare a cancerului pulmonar, integrarea și finanțarea serviciilor de navigare a pacienților în traseele oncologice în condițiile în care aproape unul din decese decese prin cancer în România este provocat de…
O studentă din Iași a fost la un pas să rămână fără vedere după ce și-a cumpărat lentile colorate de pe Temu. Tânăra a ajuns la spital, iar medicii au descoperit bacterii periculoase în produsul ieftin de pe site-ul chinezesc, scrie bzi.ro. Studenta de 20 de ani din Iași a ajuns de urgență la…
Șeful echipei, Ayao Komatsu, spune că decizia e în interesul echipei, fără să dea detalii. Haas nu a legat-o de presupusa altercație din Mexic, iar Ocon a respins acuzațiile de violență fizică. Francezul nu are un loc de titular confirmat pentru 2027.
Analiză semnată de Laura Visu-Petra, profesor universitar la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, coordonator al programului de master cu specializarea Psihologie Judiciară si al colectivului de cercetare a diferențelor inter-individuale care predispun la probleme cu legea…
Europa va intra în iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (AIE), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele…
Mihai Leonard Rotaru deține aproape integral cele două firme românești asociate cu două companii turcești. În 2020, el, soția sa și un angajat au împrumutat PSD cu 1,335 milioane de lei, iar Bedamiro a susținut în 2023 o firmă înființată de unchiul Sorinei Docuz.