Tabloul 'Peisaj' al lui Nicolae Grigorescu, înregistrat în evidența contabilă a Muzeului Județean de Artă Prahova 'Ion Ionescu Quintus' cu valoare de 3,5 lei, va fi piesa 'de rezistență' a primei ediții a expoziției 'Comorile Prahovei', a anunțat, joi, președintele Consiliul Județean (CJ) Prahova,…
Ucraina, Republica Moldova, Albania și Muntenegru primesc pentru prima dată foi de parcurs pentru negocierile de aderare. Comisia Europeană îi transmite Kievului să accelereze reformele din justiție și combaterea corupției, iar noul Congres american începe abia în ianuarie 2027.
În spatele statisticilor sunt copii care au ajuns în stare critică la spital, părinți care trăiesc cu teama că și-ar putea pierde copiii și medici care încearcă să salveze vieți, de multe ori cu consecințe dramatice asupra pacienților. Specialiștii avertizează că accidentele cu trotinete au…
Oboseala, lipsa de energie şi starea de spirit persistentă proastă pot fi semne ale hipotiroidismului sau ale unei tiroide hipoactive. Hipotiroidismul este cea mai frecventă afecţiune tiroidiană în Statele Unite, afectând aproximativ 5 din 100 de americani cu vârsta de peste 12 ani. Deşi…
Ploile se retrag, iar zilele devin însorite, deși în estul Transilvaniei termometrele pot coborî spre -10 grade. De la începutul săptămânii viitoare vine aer mai cald, iar joi și vineri se așteaptă în jur de 17 grade în vest, în sud și în Capitală.
Reprezentanții formațiunii „Lista Studenților” din Serbia, care a câștigat alegerile, au organizat săptămâna aceasta la Bruxelles prima lor întâlnire la nivel înalt, însă discuțiile s-au axat mai degrabă pe problemele interne decât pe restabilirea relațiilor cu UE, informează Euronews. Comisarul…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a declarat, joi, că microhidrocentralele Bumbești și Dumitra reprezintă o sursă alternativă pentru Sistemul Energetic Național (SEN), fiind investiții strategice la nivel național. Acordul de mediu a fost dat în vara anului 2025, cu…
Livrările au loc pe 2, 3 și 4 decembrie și continuă în săptămâna următoare, pentru că 1 decembrie este zi liberă. Directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, spune că nu anticipează întârzieri la plata pensiilor.
Sindicatele care reprezintă cadrele didactice și alți angajați din sistemul de învățământ din Italia au anunțat joi că vor ieși în stradă miercuri, 11 noiembrie, pentru a protesta împotriva reducerilor de posturi din educație, prevăzute în proiectul de buget al guvernului pentru anul 2027,…
Liderul PSD Sorin Grindeanu este într-un conflict mocnit cu unul dintre miniștrii esențiali din Guvernul Niculescu, susțin surse politice pentru Adevărul. Disputa din interiorul guvernului ar putea provoca o nouă criză politică, la mai puțin de o lună de la instalarea Cabinetului Niculescu,…
Ministerul Afacerilor Externe salută publicarea de către Comisia Europeană a Pachetului anual privind Extinderea Uniunii Europene, care cuprinde pentru prima dată și Foi de parcurs pentru anul 2027 pentru cei mai avansați candidați la aderarea la UE: Muntenegru, Albania, R. Moldova și…
Comisia Europeană a confirmat joi că aplică „măsuri restrictive” privind difuzarea anumitor imagini înregistrate din satelit, la o săptămână după ce grupul de presă Bellingcat a publicat o anchetă privind întârzierea publicării imaginilor cu Fâşia Gaza pe portalul cu acces liber al Uniunii…
Statul Major General al Ucrainei anunță și lovituri asupra unor depozite de muniție și logistică din regiunea Donețk, asupra unor unități de reparații și asupra unei grupe mobile de foc din regiunea Luhansk. Atacurile continuă seria din octombrie.
Jucătorul de 39 de ani a câștigat primul set cu 6-2, apoi a pierdut următoarele două cu 6-3 în fața numărului 83 mondial. Djokovic a spus că nu este în cea mai bună formă fizică și că plănuiește acum să se odihnească.
Individul, identificat prin inițialele I. A. L., cer care îl poartă pe umeri în imagine pe Vito Quiles e acuzat oficial de trafic de droguri și a fost plasat în arest preventiv încă din septembrie, scrie publicația El Diario. Bărbatul a devenit cunoscut în Spania după ce a apărut într-o fotografie…
Circulaţia bicicletelor şi trotinetelor electrice va fi interzisă în trei zone pietonale din municipiul Zalău, potrivit unui nou regulament aprobat de Consiliul Local Zalău, joi, într-o şedinţă extraordinară, scrie Agerpres. Interdicţia vizează zona pietonală de pe strada Unirii, Platoul de…
Ministrul vrea să mute mai mulți oameni în departamentele cu volum mare de muncă, precum Asistența socială. El spune că angajații nu sunt încărcați la fel, dar refuză să numească structurile cu mai puțină treabă: „nu o să fac public shaming”.
Potrivit unui nou studiu, apa îmbuteliată în sticlă din plastic pe care o alegeţi pentru puritatea sa poate conţine de fapt de trei ori mai multe particule microscopice de plastic decât apa care curge la robinet. Această descoperire ridică noi temeri cu privire la prezenţa ascunsă a poluanţilor…
Pe rețelele de socializare, George Simion anunță că la mitingul de susținere a lui Călin Georgescu vor veni și lideri politici din Polonia. În dreptul videoclipului încărcat pe Facebook, liderul AUR arată o parte din declarațiile co-președintelui Grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni…
Oltenii au 4 puncte după două meciuri și ocupă locul 11 din 36 de echipe. Partida începe la ora 22:00, se vede pe Digisport 1 și Prima Sport 1, iar albanezii vin după două remize cu echipe din Danemarca.
Comisia Europeană a adoptat programul de lucru pentru 2027 al Consiliului European pentru Inovare (EIC), care pune la dispoziție 1,8 miliarde de euro pentru sprijinirea antreprenorilor și cercetătorilor europeni cu proiecte promițătoare în domeniul tehnologiilor avansate, potrivit unui…
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și…
Google a anunțat săptămâna aceasta că nu va mai activa în mod implicit pentru elevi asistentul său bazat pe inteligență artificială, Gemini, o schimbare de direcție care vine după mai multe luni de critici din partea părinților, a școlilor și a oficialilor aleși, transmite AFP; primarul din New…
Marii jucători internaționali din industria de apărare ezită să aloce zeci sau sute de milioane de euro în cercetare-dezvoltare (R&D) pe teritoriul României, avertizează Iustin Armașu, avocat specializat în sectorul de defense, partener la casa de avocatură Schoenherr și Asociații. În ciuda unui…
Proiectul opoziției din parlamentul de la Chișinău privind suspendarea din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, nu va fi inclus pe agenda forului legislativ, a anunțat joi președintele parlamentului Igor Grosu, în cadrul unei conferințe de presă susținute alături de reprezentanți…
Deputatul PNL respinge acuzațiile de chiul și spune că sistemul electronic de vot și camerele de supraveghere îi pot confirma ora sosirii. Gândul a publicat imaginile de la salonul de pe Calea Moșilor, unde serviciul ar costa aproximativ 300 de lei.
Marcel Ivanov, fost reprezentant al Guvernului în teritoriu, a solicitat Prefecturii județului Tulcea introducerea de instrumente digitale care să confirme în timp real disponibilitatea sau funcționalitatea adăposturilor din județ, astfel încât mesajele de avertizare transmise prin sistemul…
Primăria municipiului Vaslui a recepționat, joi, un drum din suburbia Moara Grecilor, modernizat prin Programul Național de Investiții 'Anghel Saligny', cu o valoare de peste 35 de milioane de lei. Investiția a presupus modernizarea a peste 11 kilometri de drum, extinderea sistemului de canalizare…
Un muncitor român de 34 de ani și-a pierdut viața marți, la Fincantieri din Marghera, în Veneția, anunță Curierul Italiei, care citează presa italiană. Bărbatul era sudor și lucra la o navă în construcție. Alți trei muncitori se simt rău și se află internați în spital, în timp ce unul dintre ei se…
Primăria Arad va aloca un buget 'de criză' al treilea an consecutiv pentru organizarea sărbătorilor de iarnă în oraș, însă primarul Călin Bibarț a dat asigurări joi, într-o conferință de presă, că orașul va fi împodobit 'cel puțin la fel' ca anul trecut și nu vor fi mai puține spectacole.