Un mesaj de avertizare privind deversarea controlată a unui baraj de pe râul Bistriţa a fost transmis, sâmbătă, în jurul orei 16:00, populaţiei din judeţele Brăila şi Galaţi, prin sistemul de înştiinţare şi alarmare la inundaţii. ISU Brăila precizează că mesajul a fost transmis către mai multe…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat sâmbătă că a dispus demiterea conducerii DSP Iaşi şi a cerut schimbarea managerului Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Sfânta Maria” Iaşi, unde şase copii au murit după ce au fost infectaţi cu bacteria Serratia. Rogobete a precizat că a demarat…
Kimi Antonelli pornește alături de el în prima linie. George Russell, care a avut al doilea timp, coboară cinci poziții după o penalizare, iar Lewis Hamilton și Max Verstappen pleacă din coada grilei. Cursa începe duminică, la ora 19:00.
Eliminarea cheltuielilor inutile din administrație nu se poate face de pe o lună pe alta, iar instituțiile care au acumulat ani la rând costuri ridicate nu sunt neapărat cele mai potrivite să decidă singure ce trebuie tăiat. Reforma reală presupune o strategie coordonată de la nivelul Guvernului,…
Studiul, publicat în revista Neuron, a fost realizat de cercetători de la Institutul de Neuroștiințe al Academiei Chineze de Științe. Aceștia au analizat rolul unor celule nervoase active în timpul somnului non-REM. Somnul părea normal, dar memoria era afectată Într-un experiment, șoarecii au…
Temerile privind dependenţa de boom-ul investiţiilor AI şi evaluările ridicate ale acţiunilor companiilor tehnologice afectează pieţele din întreaga lume, a declarat Georgieva la sediul FMI din Washington. Oficialul a adăugat: „evoluţiile financiare fluctuează şi tendinţa probabil va continua, iar…
Jurnalistul Răzvan Dumitrescu susține că rezultatul unor alegeri poate fi influențat nu doar prin modificarea voturilor, ci și prin schimbarea calendarului electoral. Într-o postare publicată pe Facebook, acesta descrie mecanismul drept „manipularea datelor fixe” și propune un scenariu ipotetic…
Majoritatea medicilor rezidenți spun că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții. Șase din zece medici rezidenți consideră că au nevoie de pregătire suplimentară pentru a comunica mai bine cu pacienții și familiile acestora, relevă un studiu realizat de Colegiul…
Băiatul de 16 ani ar fi lovit cu un obiect contondent un alt adolescent în Uzunu. Victima e internată la „Marie Curie”, iar tatăl ei a stat cinci ore într-un copac, cerând reținerea agresorului.
Guru-ul unei secte evanghelice apocaliptice din Kenya, găsit vinovat de uciderea a 190 de copii și a unui adult după ce și-a încurajat adepții să moară de foame pentru a-L „întâlni pe Isus” , a fost condamnat vineri la 200 de ani de închisoare, potrivit Le Figaro. Sute de cadavre au fost…
Regimentul „Lava” al Gărzii Naționale adaptează vehicule terestre fără pilot pentru luptă și recunoaștere în subteran. Ideea vine din Operațiunea „Veles”, în care trupele ucrainene au înaintat peste 15 km prin subteran, lângă Kupiansk.
Consultantul cere ca PNL să-i îndepărteze pe „hoți”, iar USR să-i marginalizeze pe „isterici”. El spune că Bolojan și Fritz trebuie să oprească disputele și să propună un proiect comun, cu un acord de alianță echitabil.
Proiectul inițiat de către viceprimarul Sectorului 3, Adrian Cocoș, cu costuri estimate la 168,7 milioane de lei, incluzând TVA. va fi votat în ședința de Consiliu Local de miercuri, 13 noiembrie, informează București.ro. Conform proiectului de hotărâre, Primăria Sectorului 3 ar urma să ceară…
Alexandru Grumaz, general locotenent (r.), analist geopolitic Național Sâmbătă seara, 7 noiembrie, Agence France-Presse (AFP) a pus în circulație o informație care, dacă se confirmă, rescrie aritmetica războiului din Yemen: mii de militari sirieni ar urma să fie desfășurați în Arabia Saudită și în…
Aurescu spune că jumătate din perimetru se află în zona revendicată de Ucraina și câștigată la Haga în 2009, iar Nicolescu susține că zona disputată ar fi Midia Deep și îi acuză pe oficiali că spun „prostii”.
Producția aduce în fața publicului o poveste despre iubire, orgoliu și sacrificiu, construită în jurul a trei enigme de care depinde viața pretendenților unei prințese. Spectacolul propune o incursiune într-un univers dramatic în care dorința de iubire se confruntă cu teama, cruzimea și…
Această perspectivă este analizată de publicația americană Newsweek, care evidențiază implicarea primei-doamne în reunirea copiilor separați de familii și în facilitarea unui armistițiu temporar între Rusia și Ucraina. Într-un articol de analiză, jurnalista Anna Rahmanan subliniază contrastul…
Linia de rezervă Ferosplavna a fost avariată și deconectată, iar cele șase reactoare sunt răcite acum cu generatoare diesel. Administrația instalată de Rusia spune că nivelul radiațiilor e normal.
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în naufragiul unei ambarcațiuni cu migranți în largul Kebemer, în nord-vestul Senegalului, au indicat sâmbătă seara autoritățile locale, citate de AFP. 'În seara zilei de 7 noiembrie 2026, bilanțul provizoriu consemnează 21 de corpuri și un…
fundingloop, platformă de consultanţă pentru atragerea de fonduri europene cu sediul în Elveţia, lansată în 2020 de Ovidiu Mihăilă, cu experiență anterioară în spațiul acestor finanțări, dar și pentru Bitdefender. Compania a atras peste 14 milioane de euro pentru companii deep-tech din regiune…
Focul a distrus și o construcție metalică de circa 300 de metri pătrați, o anexă, un autoturism și un ATV, iar alte cinci mașini parcate în apropiere au fost afectate. Pompierii spun că, cel mai probabil, incendiul a pornit de la un scurtcircuit la o priză.
Răzvan Ioan Boanchiș este publicist-comentator la Național din 1997 1. Poză pe o centură de socializare cu Fântâna Prieteniei între Popoare din Alexanderplatz, Berlinul de Est. Masiva fântână este opera lui Womacka, artistul preferat al președintelui Walter Ulbricht. Nemții îi spun ansamblului…
Preşedintele Expert Forum, Sorin Ioniţă, a pus reflectorul pe "băieţii din servicii" care încearcă din răsputeri să justifice public raportarea Administraţiei Prezidenţiale faţă de MAGA. "Stejar extremă urgenţă: toţi băieţii SRI din think tanks & sondaje sunt convocaţi la unitate ca să justifice…
Vagoanele de marfă au pornit singure din stația Vicșani și au parcurs opt kilometri în 13 minute, apoi au lovit două locomotive. Nimeni n-a fost rănit, iar anchetatorii verifică ipoteza că frânele nu erau aplicate.
Cei doi s-au alăturat regelui Charles al III-lea, reginei Camilla și altor membri ai familiei regale pentru a aduce un omagiu militarilor britanici și din Commonwealth care și-au pierdut viața în conflicte armate, relatează revista People. Evenimentul, organizat anual de Royal British Legion,…
Tanczos Barna, senator UDMR și fost ministru și vicepremier în Guvernul Ilie Bolojan, a declarat la emisiunea ”În fața ta”, difuzată sâmbătă la Digi24, că este mai probabil ca UDMR să dea președintele României decât să ajungă Musk pe Marte. ”Eu cred că dăm mai repede președintele României decât să…
Ambasada României la Varșovia n-a primit nicio cerere de asistență consulară și verifică, împreună cu autoritățile poloneze, identitatea victimelor. În atacul de sâmbătă au murit șase oameni și alți cincisprezece au fost răniți.
Stephen Miller, cel mai controversat consilier al lui Donald Trump şi arhitectul politicii sale drastice de combatere a imigraţiei, l-a lăudat pe preşedinte după numirea sa în funcţia de şef de cabinet al Casei Albe. În primele sale declaraţii publice de la anunţarea numirii, Miller – care îşi va…
Românii care îşi pot lua zile de concediu în plus faţă de perioada standard. Codul Muncii 2026 are prevederi clare în acest sens Angajatorii și angajații din România trebuie să finalizeze planificarea concediilor de odihnă pentru anul 2027 până cel târziu la data de 31 decembrie 2026, potrivit…
Valverde, Güler și Mbappé au marcat pe Mestalla, iar Real Madrid a ajuns la a opta victorie consecutivă. Valencia a terminat în zece oameni după eliminarea lui Gayà și rămâne pe penultimul loc, cu nouă puncte.