Portarul de la Celta Vigo are o afecțiune la umărul drept și trebuie să urmeze un tratament și o perioadă strictă de repaus. România este ultima în Grupa B4 a Ligii Națiunilor, fără niciun punct după patru meciuri.
Medicamentul costă între 8.000 și 9.000 de lei pe lună și nu e compensat de stat. Până acum, 60 de pacienți au câștigat procese, iar Casa Națională de Asigurări de Sănătate spune că hotărârea de Guvern pentru compensare e în avizare și are nevoie de un Executiv cu puteri depline.
Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, anunță că urmează să fie înființată o platformă de colaborare pentru combaterea dezinformării în sănătate, care să reunească profesioniști din domeniul medical, cercetători, specialiști în comunicare și…
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a murit vineri pe șantierul Autostrăzii Transilvania, în zona Chiribiș, după ce, se pare, i s-ar fi făcut rău, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes, relatează Bihoreanul. Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor a trimis un inspector la fața locului pentru…
Cele 32 de state membre pot alege din catalog radare, echipamente de bruiaj sau drone interceptoare, la prețuri între 1,6 și 25 de milioane de euro. Livrarea durează între 90 și 180 de zile, iar niciun aliat n-a finalizat încă o achiziție.
Sprijin de până la 600 de lei pentru chirie și o reducere de 50% la transport, sunt prevederile unui proiect legislativ prin care USR dorește să-i ajute pe tinerii angajați cu venituri mici să facă tranziția spre viața de adult independent. Măsurile pot fi acordate pe o perioadă maximă de 36 de…
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un…
Traseul de 800 de metri din comuna Răchitova se parcurge în circa 15 minute și e gratuit tot anul. Elevii din școlile zonei au ajutat la amenajarea lui, iar o instalație arată, peste ruinele turnului medieval, cum ar fi putut arăta cetatea.
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu a câștigat premiul pentru 'Excelență Clinică, Prevenție, Screening și Diagnostic Precoce' la Romanian Healthcare Awards 2026, pentru un proiect care permite depistarea precoce a atrofiei musculare spinale (AMS) la nou-născuți, a anunțat Primăria Sibiu, vineri, pe…
Trump a încasat 2,2 miliarde din inițiativele sale antreprenoriale, a efectuat 22.000 de tranzacții la bursă și a primit donații uriașe de la manageri și companii pentru proiecte precum noua sală de bal. În schimbul a ce, se întreabă Corriere della Sera într-o analiză privind cele 7 posibile…
Președintele Consiliului Județean Cluj le-a mulțumit primarilor într-o postare pe Facebook și promite că aleșii locali vor avea un rol decisiv în conducerea partidului. Tișe spune că aceștia nu ar mai trebui să fie folosiți doar pentru voturi în campanie.
Fosta directoare a Televiziunii Române, Doina Gradea, avertizează, într-o postare pe rețelele sociale, asupra unei noi metode prin care escrocii încearcă să îi păcălească pe români și să le fure banii. Aceasta a publicat o fotografie cu un SMS în care era informată că ultima plată pentru…
Asociația Forestierilor din România (ASFOR) solicită plăți pentru serviciile ecosistemice și pentru carbonul stocat în păduri, accesibile tuturor proprietarilor, inclusiv celor privați, precum și încurajarea utilizării lemnului în construcții și investiții publice, în contextul în care pădurile…
Gitanas Nausėda nu consideră probabil acum un atac convențional al Rusiei asupra NATO, dar se așteaptă ca războiul hibrid să continue și în Germania și Danemarca. Șansele unor negocieri serioase pentru Ucraina ar crește abia în 2027, spune președintele lituanian.
Șapte persoane fizice și două persoane juridice, sunt cercetate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în două dosare penale pentru infracțiuni de fals intelectual, omisiunea sesizării, delapidare, tăiere fără drept de arbori, furt de arbori și a altor infracțiuni prevăzute de…
Extinderea plafonării adaosului comercial la toate alimentele ar putea determina comercianții să transfere costurile către produsele nealimentare, avertizează Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Comercianților Mici și Mijlocii. El a declarat la Digi24 că măsura analizată de Ministerul…
Aplicația include acum alerte din țări precum SUA, Japonia, Regatul Unit și Canada, utile mai ales celor care cumpără de pe platforme internaționale. Utilizatorii pot salva imaginile produselor semnalate și pot distribui alertele familiei sau prietenilor.
Poliţiştii tulceni au găsit peste 11 tone de băuturi spirtoase şi două instalaţii de distilare, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate joi, în judeţ, şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a persoanelor care deţineau bunurile identificate,…
Aproximativ 500 de educatori, profesori, dar și părinți din cinci județe ale Moldovei au participat la Conferința Națională de Educație Timpurie, care s-a desfășurat recent în municipiul Suceava.
Republica Moldova va introduce vize pentru cetățenii ruși și belaruși. Potrivit TV8, premierul moldovean Vasile Țofan a declarat că, deocamdată, nu a fost stabilită o dată exactă. „Noi vrem să continuăm parcursul european. Nu sunt gata să dau o dată. Dacă normele UE o impun, eu cred că trebuie să…
La doar câteva ore după ce rezultatele alegerilor intermediare din SUA au adus o înfrângere usturătoare partidului republican, mulțimi pro-regim s-au adunat în Piața Enghelab din Teheran pentru a da foc unui banner uriaș pe care erau înfățișați Donald Trump, vicepreședintele său, JD Vance, trimisul…
Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au purtat o discuție telefonică, joi, cu privire la războiul din Ucraina și la viitoarele negocieri de la Abu Dhabi, a informat vineri un purtător de cuvânt al guvernului de la Berlin, transmite Reuters. 'Cancelarul este…
„Ieri am prezentat raportul. Periodic prezentăm Guvernului raportul pe ajutor de stat. Semestrial facem prezentările astea. Pe datele care le avem noi centralizate cu câteva luni în urmă, 55% din bani au mers – ajutoarele de stat toate, şi fonduri naţionale, şi fonduri europene, deci totul la un…
Maia Sandu a clarificat, într-un interviu acordat unei publicații maghiare, declarația legată de susținerea referendumului pentru unirea Republicii Moldova cu România. „Până în acest moment, nu avem destulă susținere populară pentru această soluție”, a spus președinta țării vecine, subliniind că…
Vasilica-Valentina Robu spune că auditorii Curții de Conturi au verificat doar un eșantion de dosare, iar rezultatul a fost extrapolat statistic. Președinta CNPP susține că erorile au vizat în general sume mici și promite plata retroactivă a diferențelor confirmate.
Potrivit militarilor, regimentele 22 și 9 și un grup de asalt ar fi fost distruse, iar răniții ar fi murit așteptând săptămâni întregi evacuarea. Trupurile ar fi rămas în buncăre și în gropi încă din 2025, spun ei în mărturiile apărute pe canalul „Severny Kanal”.
Franța se pregătește iar de proteste. Sâmbăta aceasta, 7 noiembrie, sindicatele organizează mitinguri privind salariile și costul ridicat al vieții. Anunțul a fost făcut la BFMTV de Thomas Vacheron, reprezentant al sindicatului CGT. „Există organizații sindicale de tineret care fac apel, începând…
Președintele Braziliei susține că rivalul său a mers în SUA „căutând protecție” și că Trump a pierdut după sosirea lui. Lula, ales pentru al patrulea mandat cu 51,7% din voturi, îi transmite senatorului că va trebui să se întoarcă pentru a face față proceselor.
Michal spune că rolul de mediator ar coborî standardele europene, inclusiv la sancțiuni, și că presiunea trebuie îndreptată asupra Rusiei. Interviul apare înaintea negocierilor anunțate pentru 10-11 noiembrie la Abu Dhabi. Premierul cere și limitarea vizelor pentru ruși.
Autor: Euronews • Infrastructura din Kiev, capitala Ucrainei, a colapsat după bombardamentele devastatoare ale armatei ruse din ultima perioadă. Sute de mii de oameni nu au energie electrică și căldură. În mai multe zone lipsește apa potabilă, iar serviciile de canalizare nu sunt disponibile. În…