România a înregistrat în primul semestru din 2026 cea mai mare creștere anuală a prețurilor energiei electrice pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană, de 51,6%, potrivit datelor publicate de Eurostat. Totodată, România ocupă primul loc în UE în privința prețurilor electricității…
În primul tur, Iotova a luat 34,75%, iar Gyurov 31,95%, la o prezență record de mică, de circa 23%. Campania a fost dominată de dronele rusești din Marea Neagră și de plângerile împotriva premierului Radev, care a îndemnat la vot pentru Iotova.
Pe platformele de social media, George Simion a încărcat un videoclip în care apare în timp ce discută cu mai mulți români stabiliți peste hotare. Președintele partidului AUR spune că „românii vor acasă” și prezintă mai multe cazuri ale unor conaționali care au ales să lase România în spate și să…
Administrarea aspirinei în doză mică ar putea fi asociată cu o reducere de aproximativ 70% a riscului de demență în cazul persoanelor care au un anumit profil genetic. Este concluzia unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Monash din Australia, care atrag însă atenția că…
Ponderea celor care vor ca Regatul Unit să rămână în afara UE a scăzut la 30%. Printre britanicii sub 35 de ani, 73% susțin revenirea, iar majoritatea respondenților cred că economia ar avea de câștigat.
La doar câteva zile după alegerile care au provocat o schimbare majoră pe scena politică de la Belgrad, Banca Națională a Serbiei a luat o decizie fără precedent, retrăgând licența de funcționare a Alta Banka, conform inPolitics. Instituția financiară preferată de numeroși străini stabiliți în…
Liderul nord-coreean Kim Jong Un, aflat la expoziția militară „Unnamed Aeronautical Technology Development-2026” de la Phenian, a cerut obținerea unei „superiorități absolute” în războiul cu drone. Acest eveniment a marcat o schimbare de strategie majoră pentru liderul Coreei de Nord, care a…
Ion Cărăruș și Muhammed Hayatu au marcat în ultimele zece minute ale meciului de la Petroșani. Corvinul a urcat pe locul 8, iar FC Argeș, aflată pe locul 13, a ajuns la zece meciuri consecutive fără victorie.
Ministrul Muncii, Florin Manole, spune că nu a avut nicio discuţie pentru eliminarea impozitării pensiilor peste 3.000 de lei. El a adăugat că este membru într-un guvern care reprezintă România şi are nişte angajamente luate privind ţinta de deficit. În plus, spune ministrul, „nu vrea să facă viaţa…
În perioada 15-29 octombrie, deci timp de două săptămâni, eolianul a fost prima sursă de generare de energie electrică din România în jumătate din timp, potrivit datelor compilate de noi de la Transelectrica. Calculul a fost făcut pe baza comparațiilor de putere medie zilnică debitată în SEN între…
Rubio confirmă însă că Trump i-a autorizat intrarea în SUA. Brazilia a convocat-o pe însărcinata cu afaceri a Argentinei, iar purtătorul de cuvânt al lui Milei spune că Buenos Aires l-a salvat „din ghearele comunismului”.
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru…
Întrebat, sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, care este venitul minim de care are nevoie o familie cu doi copii pentru a trăi decent, ministrul Muncii a făcut referire la Coșul de Consum pentru Trai Decent, realizat de Fundația Friedrich Ebert în România. „Cred că ultimele lor cifre sunt la 11.000 de…
Stocurile mondiale de petrol sunt cu 509 milioane de barili sub nivelul din februarie, iar motorina s-a vândut angro cu 220 de dolari pe baril. Potrivit IEA, rezervele nu se refac înainte de a doua jumătate a lui 2027.
Americanii au început deja să voteze în alegerile midterms, pentru Congres, iar resultatul ar putea schimba balanța puterii de la Washington. Scrutinul de marți reprezintă și un test major pentru președintele Donald Trump la jumătatea mandatului. Cum a fost viața americanilor în ultimii doi ani,…
Grupuri organizate de români au mers la cules de ciuperci în pădurile din sud-estul Poloniei, în a doua jumătate a lunii octombrie. Prezența lor a nemulțumit localnicii, care au sesizat autoritățile. Poliția, polițiștii de frontieră și inspectorii fiscali au declanșat controale. Aproape 250 de…
Accidentul s-a produs vineri seară pe Hokkaido, pe ruta Asahikawa–Wakkanai. Nimeni nu a fost rănit, dar cei 34 de pasageri și membri ai echipajului au fost evacuați abia sâmbătă dimineață, în jurul orei 9:30.
Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax. Printre momentele dedicate performanței…
Întrebat sâmbătă seara, la Antena 3 CNN, dacă alocațiile vor fi majorate sau vor rămâne înghețate pentru al treilea an consecutiv, Florin Manole a declarat că subiectul nu a fost încă discutat cu premierul și ministrul Finanțelor. Ministrul consideră că o creștere generală cu 20 sau 30 de lei nu…
Aproape 200 de țări s-au angajat să grăbească atingerea obiectivelor pentru 2030, dar n-au decis cine acoperă deficitul anual de 700 de miliarde de dolari. China, Arabia Saudită, Rusia și Argentina au respins criteriile bazate pe venituri.
Milioane de pensionari din România trebuie să țină cont de calendarul plăților din noiembrie 2026, mai ales dacă își primesc drepturile bănești prin intermediul Poștei Române. În această lună, distribuirea pensiilor la domiciliu începe cu o zi mai târziu decât prima zi calendaristică, deoarece 1…
Telefonul sună, iar la capătul celălalt se aude o voce care pare a copilului, a nepotului sau a unei persoane apropiate. Aceasta spune că a avut un accident, că este în pericol și că are nevoie imediat de bani. Reacția firească este să ajutăm, însă tocmai această reacție poate fi exploatată în…
Giganții din domeniul inteligenței artificiale au promis vineri mass-mediei și altor site-uri o modalitate unică de a împiedica aspirarea conținuturile lor pentru antrenarea modelelor AI, în contextul disputelor juridice cu o parte din presă, informează AFP. În prezent, un administrator de site…
Ziarul, celebru pentru anchetele despre corupție, încălcări ale drepturilor omului și abuzuri ale autorităților, acuză regimul de la Moscova că a orchestrat eliminarea sa printr-o serie de măsuri represive. Jurnaliștii de la Novaya Gazeta sunt evacuați din sediul în care au lucrat timp de 30 de…
FOTO – VIDEO: Pod hobanat peste Siret, Drum Expres Brăila – Galați (sursa: RăducuPDrum) Drum Expres Brăila – Galați, Pod peste râul Siret: s-a început montarea cablurilor de la hobane”, scrie Răducu Popa în postarea de sâmbătă cu șantierul UMB. În urmă cu aproape două săptămâni, grupul UMB…
Loviturile și alte violențe sunt peste jumătate din cazuri. Polițiștii au emis peste 15.000 de ordine de protecție provizorii, iar în 42% dintre ordinele de protecție agresorii poartă brățară electronică.
Incidentul a provocat însă neliniște pe piața criptomonedelor și a readus în discuție riscul unui nou colaps de proporțiile celui înregistrat de platforma FTX în 2022. Atacul, evaluat la aproximativ 6,3 miliarde de dolari (4,7 miliarde de lire sterline), ar putea deveni cel mai mare jaf din…
Georgia se confruntă, la rândul său, cu o criză politică, după ce Curtea Constituțională a început analizarea unei cereri prin care partidul aflat la guvernare, Georgian Dream (Visul Georgian), urmărește interzicerea a cinci formațiuni de opoziție. Inițiativa a stârnit reacții puternice la nivel…
Ministrul de Interne spune că războiul Rusiei împotriva Ucrainei afectează siguranța navigației și infrastructura critică. MAI păzește frontiera externă a UE și NATO, combate traficul de droguri, arme și persoane și salvează vieți pe mare.
După o înfrângere neașteptată în primul tur, Luiz Inacio Lula da Silva și-a schimbat radical strategia pe rețelele sociale. O rețea de aproape 11 milioane de susținători, mobilizată prin WhatsApp, a contribuit la creșterea vizibilității mesajelor sale și la victoria în fața lui Flavio Bolsonaro,…