Redăm mai jos anunțul constructorului de cale ferată, care a fost cumpărat recent de Strabag: Colegii noștri din Departamentele de Mecanizare și Sudură au finalizat lucrările de profilare a prismei de piatră spartă, buraj mecanizat, stabilizare dinamică și sudură, pentru partenerul nostru…
Timp de 15 luni a trăit într-o organizație de extremă dreapta din Italia. A reușit să se desprindă de acel anturaj, iar apoi a scris o carte despre această experiență. Așa s-a născut „Tinerețea noastră”, în care autorul, Andrea Oriente, un tânăr de 20 de ani, analizează modul în care funcționează…
Muntenegru a urcat la un scor mediu de pregătire de 3,98 din 5 și ar putea adera în 2028, potrivit Comisiei Europene. Marta Kos, comisarul european pentru extindere, spune că tratatul de aderare ar putea fi semnat încă din iunie 2027.
În perioada ianuarie-septembrie 2026, instanțele din Rusia au pronunțat, pentru „terorism”, un număr record în istoria post-sovietică a țării de 1 865 de sentințe împotriva a 2 013 persoane — ceea ce reprezintă deja cu 5% mai mult decât în întregul an 2025, precum și mai mult decât în orice alt an…
Curtea de Apel Bucureşti a admis, în majoritate, contestaţia primarului din Chiajna, Mircea Minea, şi a dispus anularea actelor de urmărire penală efectuate de DNA începând cu 25 iulie 2017, precum şi restituirea dosarului la procurori. Decizia a fost pronunţată pe 6 octombrie 2026, în dosarul în…
Vestul țării va primi mai multe precipitații decât de obicei în primele două săptămâni ale intervalului. Între 23 și 30 noiembrie, temperaturile și precipitațiile revin aproape de normal în toată țara, iar la începutul lui decembrie regiunile intracarpatice rămân ușor mai calde.
În cei 37 de ani din 1989, de când a fost abandonat proiectul hidrotehnic, zona Văcărești s-a transformat într-un ecosistem cu bălți, stufărișuri, pajiști și arbori, protejat din 2016 prin statutul de parc natural. Transformarea locului continuă de atunci neîncetat. Vegetația lemnoasă se extinde pe…
Explozia din Rahova, care a ucis patru oameni și a lăsat aproape 300 fără casă, ajunge în fața judecătorilor. Locatarii afectați cer daune materiale și morale de aproximativ 80 de milioane de euro. Dosarul a fost trimis în judecată, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a pus deja…
Pilotul britanic spune că Ferrari a ratat în Mexic o victorie și chiar o dublă și cere ca situația să nu se repete. Discuția a fost amânată fiindcă Fred Vasseur s-a întors în Italia, iar Leclerc a plecat la familie.
Imaginile au fost filmate de drona de atac și apoi au fost publicate de armata ucraineană. Potrivit Nexta, incidentul s-a produs într-un sat din Rusia, în apropiere de frontiera cu Ucraina. Imaginile arată un bărbat pe motocicletă care circulă pe o șosea din sat. El observă drona și oprește…
Şoc şi groază pentru PSD: PNRR nu e un curs pentru începători şi nici o emisiune servită la care vii să plângi, a transmis, via Facebook, deputata PNL Raluca Turcan. "PSD pare să-şi fi imaginat că gestionarea celui mai mare program de investiţii din istoria României se face din platourile de…
Premierul Luca Niculescu a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, că Guvernul intenţionează să analizeze salariilor şefilor celor aproximativ 200 de agenţii şi companii de stat care au venituri peste 5.000 de euro lunar, iar, în unele cazuri, de 20.000 de euro. „Evident că este una dintre…
Ilie Bolojan a acordat, joi seara, un interviu publicației SpotMedia, în cadrul căruia a stat de vorbă cu jurnaliștii Matei Udrea și Emilian Isailă. Cel din urmă a lansat joi, 5 noiembrie, un atac dur la adresa celor care conduc diplomația română, pe care i-a numit „imbecili”, în timp ce pe…
Trei lideri republicani ai unor comisii din Camera Reprezentanților i-au solicitat directorului general al Nvidia, Jensen Huang, să participe la o audiere cu ușile închise, pentru a oferi informații despre relația sa cu o directoare din industria tehnologică, suspectată că ar fi agent al…
Echipa din Cluj a fost condusă cu 59-41 la pauză și a rămas pe ultimul loc în Grupa B, cu două victorii și patru înfrângeri. Antrenorul Mihai Silvășan și-a cerut scuze suporterilor și se bizuie pe următoarele cinci meciuri, pe teren propriu.
Europa trebuie să găsească un echilibru între protejarea piețelor proprii și menținerea comerțului internațional, astfel încât măsurile de susținere a industriei europene să nu afecteze acordurile comerciale cu partenerii externi, a declarat Maciej Witucki (foto), președintele BusinessEurope, la…
Tabloul „Peisaj”, semnat de Nicolae Grigorescu, care a ajuns în centrul unui scandal după ce s-a aflat că figurează în evidențele contabile ale Muzeului de Artă Ploiești la valoarea de numai 3,50 lei, va fi prezentat publicului într-o expoziție organizată de Consiliul Județean Prahova, anunță…
Premierul Luca Niculescu a precizat în emisiune la Antena3-CNN că în cadrul întâlnirii cu oficialul american Elbridge Colby s-a discutat despre retragerea trupelor americane, în contextul securității în regiunea Mării Negre. „Ne dorim ca trupele americane să rămână aici, ca aceste capabilități…
Încălzirea globală va depăși în anul 2026, 'aproape sigur', pragul de 1,5 grade Celsius comparativ cu nivelurile preindustriale, conform Serviciului Copernicus pentru schimbările climatice (C3S), transmit vineri agențiile DPA și AFP. De asemenea, serviciul Uniunii Europene a estimat că 2026 va fi,…
Natalia Intotero, ministrul Mediului, a mers joi într-o vizită de lucru la Petroșani și Vulcan, două localități de pe Valea Jiului. La Vulcan, ministrul a mers pentru a verifica stadiul lucrărilor de la depozitul municipal de deșeuri, unul dintre obiectivele care au reprezentat o problema gravă de…
Statele Unite au impus joi o nouă serie de sancţiuni Cubei, prin care ţintesc sectorul electronic şi pe fiica preşedintei conglomeratului economico-militar Gaesa, relatează AFP. Relaţiile Statelor Unite cu Cuba - căreia i-au impus un embargo din 1982 - s-au tensionat în mod considerabil de la…
De ce nu poți avea o viață mai bună decât părinții tăi? Explicația unui facilitator de constelații familiale Serialul turcesc Another Self, disponibil pe Netflix, urmărește trei prietene care ajung la o practică despre care multe persoane au auzit, dar puține înțeleg cu adevărat cum funcționează:…
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, în cadrul căreia au fost abordate principalele probleme care privesc drepturile, condițiile de sprijin și activitatea organizațiilor…
Populația îmbătrânită de la sate ar putea avea o problemă în plus odată cu mutarea sediilor administrative ale localităților la distanțe mai mari decât cele actuale, în eventualitatea comasării unor comune, iar schimbările administrative deși ar genera o economie a cheltuielilor administrative, ar…
Supermarketul online Sezamo vindea în urmă cu patru ani, atunci când s-a lansat pe piața locală, produse alimentare cu prețuri între 9 și 30% mai mici decât acum. Cu ocazia aniversării a patru ani în România, în intervalul 6-12 noiembrie, retailerul dă timpul înapoi și readuce prețurile din 2022…
Președintele american Donald Trump a discutat telefonic vineri cu emirul Qatarului, șeicul Tamim ben Hamad al-Thani, despre eforturile pentru a se evita reaprinderea conflictului între SUA și Iran, au comunicat autoritățile de la Doha conform AFP. Al-Thani, mediator în Orientul Mijlociu, a reușit…
În rândul psihologilor, psihoterapeuţilor şi psihopedagogilor este mare fierbere după ce în Parlament a fost depus un proiect de lege care ar urma să reglementeze modul în care îşi desfăşoară profesia. Depus în prag de sărbători, când atenţia oamenilor stă la orice altceva, numai la ce face…
Democrații din Congresul SUA consideră că tarifele vamale impuse de președintele Donald Trump asupra Canadei reprezintă prima oportunitate de a combate agenda comercială a administrației republicane și pregătesc o inițiativă legislativă pentru anularea acestora, potrivit principalului reprezentant…
Capitalul e pragmatic, nu răspunde la apeluri, ci la fapte și merge unde găsește piață, viziune și încredere, a declarat vineri, Dan Șucu, președintele Confederației Patronale Concordia, la cea de-a doua ediție a Concordia Summit 2026. 'Anul acesta vorbim despre capital, capital financiar, capital…
„Când ați sunat ultima oară un bătrân doar ca să-l întrebați: «Ce mai faci? Vrei să vorbim?»”, întreabă Lavinia Șandru. Mesajul aduce în atenție oameni pentru care liniștea din casă a devenit apăsătoare, iar o vizită este un eveniment așteptat cu emoție. Dincolo de ajutorul material, ei au nevoie…