Sunt închise, printre altele, traseele de pe Valea Jepilor și cel dintre Cabana Babele și Vârful Omu, iar unele trasee sunt închise doar pe porțiunile riscante. Pe Transalpina și Transfăgărășan circulația e restricționată pe sectoarele închise sezonier.
Serhii Beskrestnov susține că Rusia produce lunar până la 3.000 de drone Shahed și construiește o rețea proprie de sateliți. Vlasiuk anunță că noi reguli de export pentru componentele de drone ar urma să intre în vigoare pe 18 noiembrie.
Licența dată de Departamentul Comerțului îi permite Belaviei să cumpere piese și software pentru flota sa și să negocieze avioane noi. Ambasadorul Belarusului la ONU o numește încă un pas în negocierile dintre Washington și Minsk.
O masă de aer rece ar urma să ajungă în sud-estul Europei în jurul datei de 7 noiembrie. Până atunci, în Capitală plouă, iar din 5 noiembrie vremea ar deveni mai uscată, cu nopți reci și brumă la periferie.
RAND mai afirmă că abordarea tranzacțională a prezenței și angajamentelor SUA ar putea submina cooperarea regională și, implicit, obiectivul „NATO 3.0” de a consolida Europa. De asemenea, RAND mai observă discrepanțe importante între ceea ce își propune oficial strategia NATO 3.0 - de a face…
Bogdan Święczkowski, președintele suspendat al Tribunalului Constituțional din Polonia, a încercat din nou să intre în sediul instituției duminică dimineață, însă poliția i-a refuzat accesul. În jurul orei 08:30, Święczkowski s-a prezentat la sediul Tribunalului din Varșovia, unde accesul în…
Prof. univ. dr. Victoria Bîrluțiu, medic șef al Secției Clinice Boli Infecțioase Adulți din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, explică la ce simptome trebuie să fim atenți și cum ne putem proteja. Sezonul infecțiilor respiratorii a început mai devreme în acest an, iar în județul…
Negocierile privind regimul fără vize dintre Rusia şi India, care s-au desfăşurat pe parcursul mai multor ani, au ajuns într-un impas. Lucrările la acordul susţinut de preşedintele rus Vladimir Putin, care prevedea călătorii fără viză pentru grupurile de turişti, au fost suspendate, a declarat…
Țările nordice și-au extins semnificativ cooperarea regională în ultimii patru ani. Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Danemarca dispun acum de o nouă strategie de apărare pe termen lung, o zonă de tranzit transfrontalieră, exerciții comune frecvente și un nivel fără precedent de integrare a…
Bărbatul a încercat să aprindă aragazul după ce în casă se adunaseră gaze scăpate dintr-o butelie defectă. Pompierii au stins focul înainte să cuprindă gospodăria, iar rănitul a fost dus la Spitalul de Arsuri din București.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat sâmbătă că a avut o discuţie cu ministrul Energiei despre faptul că trebuie să facă o reglementare nouă pe zona consumatorului vulnerabil, dar nu a avut o discuţie pe cuantum şi pe praguri de venit. Manole a mai spus că beneficiul de 50 de lei crede că…
Dacă dormi în mod regulat mai puţin de 6,5 ore – sau ai obiceiul de a dormi mai mult de 8 ore – organele tale s-ar putea să îmbătrânească mai repede decât ar trebui, avertizează un studiu recent. Cercetătorii au descoperit că persoanele care dorm în afara unui interval restrâns de 6,4 până la 7,8…
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu…
Autor: Ludmila Țurcanu • Abandonul câinilor rămâne o problemă gravă în București. La fiecare doi câini adoptați din adăposturi, alți trei ajung pe străzi. Iar cei cu blana neagră își găsesc cel mai greu o familie. Au cu cel puțin 50% mai puține șanse să fie adoptați decât câinii de alte…
Din împrumutul european existent, 31,7 miliarde de euro ar urma să susțină apărarea, iar 13,3 miliarde bugetul Ucrainei. Anexa propunerii estimează că, și după sprijinul prevăzut, rămân neacoperite nevoi de circa 67,9 miliarde. Decizia revine Consiliului; sumele pentru 2027 nu au fost încă…
Becali cere AUR să aștepte alegerile în loc să atace Guvernul Luca Niculescu și spune despre George Simion că „e mincinos”. Patronul FCSB laudă PSD și vorbește despre un partid propriu, care să atragă alegători ai lui Călin Georgescu.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii: ”Dacă eram la minister în acel moment, aș fi contestat decizia Comisiei Europene” Florin Barbu, ministrul Agriculturii din Guvernul Niculescu, a scăpat, mai mult sau mai puțin deliberat, o informație esențială, care face lumină în scandalul iscat în sectorul…
Oamenii de ştiinţă au presupus mult timp că, odată ce un ţesut rămâne fără celule stem, afecţiunea este permanentă. O nouă cercetare din Israel sugerează altceva. Organismul uman ar putea fi capabil să dea timpul înapoi propriilor celule îmbătrânite, transformându-le în celule stem proaspete pentru…
Numai „Sailing Yacht A”, iahtul lui Andrei Melnicenko blocat la Trieste, costă circa 30.000 de dolari pe zi. Toscanii au plătit peste 15 milioane de dolari pentru Scheherazade, iahtul atribuit lui Putin.
Cheltuieli ilegale de peste un milion de euro, 390 de tone de combustibil de peste 500.000 de euro decontate fără documente justificative, utilaje vândute nelegal, decontări din casierie fără documente, cheltuieli fără legătură cu activitatea instituției și control intern inexistent, arată un…
Luni, 02 noiembrie, la „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu”, fostul premier al României Adrian Năstase vorbește în exclusivitate despre situația României . România se află în fața unei alegeri dificile: rămâne de partea SUA sau se aliniază direcției impuse de UE? Poate Bucureștiul să păstreze un…
Bruxellesul cere autorităților poloneze să asigure funcționarea Tribunalului conform Constituției și dreptului UE, după ce președintele Nawrocki a mers vineri la sediul instituției, iar poliția a înconjurat clădirea. Premierul Tusk a vorbit despre „incidente scandaloase”.
Agenții au verificat identitatea și actele echipajului, apoi nava și-a continuat drumul. Compania care deține cargoul a fost anchetată anterior pentru suspiciuni de activități hibride în favoarea Rusiei, însă nu există dovezi publice împotriva acestei nave.
În trei cazuri reale, un profesor de 60 de ani a fost operat de două ori pentru o ruptură de retină şi totuşi a trebuit să se pensioneze anticipat; două femei de 50 de ani au murit de cancer de sân; iar un bărbat de 50 de ani a fost internat în spital pentru cataractă. Acestea sunt exemple de…
Târgul va funcționa până pe 27 decembrie, are intrare liberă și se întinde pe 20.000 de metri pătrați. Primarul Ciprian Ciucu spune că va costa cu 5 milioane de lei mai puțin decât în anii trecuți, cu aceleași dotări.
Liderul USR, Dominic Fritz, a declarat că membrii partidului prezenţi la Timişoara în acest weekend, la congresul formaţiunii, nu au fost invitaţi la botezul copilului preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis (PSD). Evenimentul, organizat sâmbătă seară, a reunit liderii importanţi…
Misiune cu peripeții pentru pompierii din Teleorman, chemați să stingă un incendiu: autospeciala încărcată cu apă a rămas blocată în noroi. Câteva minute bune s-a chinuit șoferul până a reușit să scoată mașina. În zonă plouă de trei zile, așa că drumurile agricole sunt în mare parte…
În noaptea de sâmbătă spre duminică, protestele violente din Europa s-au extins în mod neașteptat și în Elveția, în special în orașele Zurich și Basel. Desfășurate sub sloganul „Ne-am săturat – și în Elveția”, manifestațiile neautorizate au fost organizate prin intermediul rețelelor de socializare…
Pe teritoriul reşedinţei private a lui Donald Trump, Mar-a-Lago, din Florida, au fost amplasate sisteme de rachete antiaeriene, iar preşedintele SUA a anulat mai multe evenimente publice din campania electorală pe fondul avertismentelor serviciilor secrete privind riscurile crescute la adresa…
Miliardarul republican, care refuză în continuare să-şi recunoască înfrângerea în alegerile prezidenţiale din 2020, îşi prezintă protejatul, în vârstă de 40 de ani, ca pe un ”războinic al integrotăţii electorale”, scrie News.ro. În alegerile de la jumătate de mandat de marţi, el speră ca Alexander…