Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a declarat că intensificarea atacurilor cibernetice şi a războiului hibrid impune o abordare proactivă a securităţii naţionale, îndemnând guvernele să anticipeze ameninţările cognitive, inclusiv profilarea pe baza datelor şi manipularea informaţiilor,…
Christians United for Israel califică declarațiile vicepreședintelui drept un „semnal codificat” prin care sunt învinuiți evreii. Un lider evreu afirmă: „Te face să te întrebi de ce ar face o asemenea afirmație”, transmite Times of Israel. Voci conservatoare pro-Israel îl critică dur pe…
Vicepreședintele Parlamentului European spune că România și Polonia fac presiuni la Washington pentru menținerea trupelor americane și cere ca statele europene să fie consultate în orice acord care le-ar putea afecta.
Liderul partidului Franța Nesupusă (France Insoumise), Jean-Luc Melenchon 's-a făcut pur și simplu purtătorul de cuvânt al Kremlinului' estimând că este necesară o consultare a populației din Donbas, regiunea din estul Ucrainei ocupată în mare parte de ruși, cu privire la viitoarea sa soartă, a…
Premierul bavarez Markus Soder a reiterat apelurile anterioare ale blocului său conservator privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu în Germania. Investiţiile majore în echipamente şi infrastructură, precum şi o accelerare semnificativă a procesului de achiziţii, nu sunt suficiente,…
Primarul Capitalei susține că remarca făcută la o întâlnire internă a PNL Buzău a fost scoasă din context de un jurnalist local și spune că USR „este de partea bună a istoriei contemporane”.
Unul din zece copii cu vârste între 7 și 9 ani suferă de obezitate, iar obiceiurile alimentare ale liceenilor ridică, la rândul lor, semne de îngrijorare, potrivit datelor prezentate de Eugenia Bratu, medic primar sănătate publică și management, șef secție promovarea sănătății în cadrul…
Ministrul italian al Afacerilor Externe, Antonio Tajani, este ţinta unor atacuri de câteva zile din partea unor hackeri care au publicat pe dark web date personale sensibile despre el şi familia sa, a declarat acesta sâmbătă. „Acest lucru mă expune la noi ameninţări şi tentative de intimidare. Ei…
Parchetul din Varna a dispus analize ADN. Autoritățile bulgare estimează că rămășițele ar fi ale a șase persoane, dar starea lor nu permite o numărătoare exactă. Șapte marinari erau dați dispăruți după atacul din 15 octombrie.
S-a lansat operațiunea salvați Complexul Energetic Oltenia. Ce va însemna pentru sistemul energetic Pentru acoperirea costurilor uriașe și taxa CO2 impusă de Comisia Europeană, sindicaliștii de la Complexul Energetic Oltenia cer introducerea unei contribuții fixe lunare pe factura fiecărui…
În ultimele luni aeronavele NATO, atât cele ale Forțelor Aeriene române, cât și cele ale aliaților - au executat zeci de misiuni de tip Alpha Scramble, adică misiuni reale de interceptare a amenințărilor aeriene care intră pe teritoriul României. Amintim că piloții români de F-16 dețin recordul de…
Editura Tim prezintă de la ora 13:30 volumele unor tineri autori din Reșița, iar târgul se încheie cu o dezbatere despre rostul editurilor locale, în condițiile în care orașele mici mai au cel mult o librărie.
De la consumul de alcool și alimentația bogată în produse ultraprocesate până la izolarea socială și gândurile negative, anumite obiceiuri cotidiene pot accentua simptomele depresiei. Psihiatrul Daniel Amen explică ce comportamente ar trebui evitate și ce schimbări pot contribui la îmbunătățirea…
Poliţia olandeză a declarat că a arestat între 150 şi 200 de protestatari pentru încălcarea proprietăţii, după ce sute de persoane au pătruns pe şantierul unui centru de date Microsoft din Amsterdam pentru a protesta împotriva proiectului. Poliţia a precizat că asupra unora dintre cei reţinuţi au…
Argentinianul de la Inter Miami este primul jucător care câștigă de două ori la rând acest trofeu. În ultima etapă, echipa lui a remizat cu Charlotte, scor 3-3, iar în primul tur al play-off-ului va întâlni Columbus Crew.
Nodul rutier de la Boița, județul Sibiu, va asigura legătura dintre autostrada A13 Sibiu – Făgăraș, autostrada A1 Sibiu – Pitești și DN7 prin intermediul a nu mai puțin de zece bretele. Acesta se întinde pe o suprafață de aproximativ 230 de hectare. Lucrările se desfășoară în prezent pe toate cele…
Guma de mestecat care a dus la rezolvarea crimelor Mitchell Gaff a pledat vinovat în aprilie 2026 pentru uciderea lui Judith „Judy” Weaver și Susan Vesey, două femei găsite moarte în locuințele lor din Everett, statul Washington, în 1984, potrivit FoxNews. În luna mai, un judecător l-a condamnat…
Sindicatele au numărat 250.000 de manifestanți. La Paris, după marșul pașnic, circa 200 de persoane au atacat poliția. Marți urmează o grevă în educație, iar premierul Lecornu vrea să discute luni cu sindicatele.
De cele mai multe ori, încercăm să ignorăm emoțiile care ne provoacă disconfort. Furia, anxietatea, frica sau gelozia sunt sentimente pe care preferăm să le evităm, convinși că o atitudine pozitivă reprezintă soluția. Însă psihologii susțin că tocmai aceste emoții ne pot oferi informații importante…
Libera circulație a ideilor este fundamentală pentru sănătatea unei democrații. Dar ea nu înseamnă minimalizarea riscurilor și ignorarea efectului de contagiune al unor obsesii criminogene. Cultul rădăcinilor, misticismul morții sacrificialе, exaltarea comunității ancestrale și utopia purității…
Capitalizarea bursieră a ajuns la 692,55 miliarde de lei, în perioada 2 – 6 noiembrie 2026, în scădere faţă de săptămâna 26 – 30 octombrie 2026, când aceasta s-a situat la 717,01 miliarde de lei. Tranzacţiile cu acţiuni au generat, în această săptămână, un rulaj de 456,69 milioane de lei, mai mare…
Colonelul Alim Kerimov spune că trupele au debarcat într-o localitate de pe malul estic, pe care n-a numit-o. Rusia ar fi redus asalturile terestre și ar fi trecut la lovituri cu drone, peste 26.000 doar în august.
Bovinele, scoase de pe lista vinovaților care produc încălzirea globală UE ar trebui să considere bovinele și rumegătoarele, în general, ca făcând parte din ciclul biogenic, ciclu în care plantele absorb și sechestrează carbonul, eliberând în același timp oxigen în atmosferă, a transmis Comitetul…
Spectatorii au intrat în ring după ultimul gong, iar din tribune s-au aruncat sticle și scaune. Incidentul a pornit de la un gest provocator al lui Aliev spre public, iar rezultatul oficial al meciului pentru titlul WBC Silver nu a fost publicat.
Informațiile apar în documente ale unei anchete austriece consultate de publicația britanică The Telegraph. Dezvăluirile publicate în presa britanică ridică noi întrebări privind amploarea posibilelor ingerințe rusești în politica europeană și legăturile dintre rețelele de spionaj și instituțiile…
Deși focurile de artificii sunt un element nelipsit al sărbătorilor, riscurile pe care le implică pentru sănătate îi determină pe experți să solicite reglementări mai stricte și o mai bună informare a publicului. În noaptea de Revelion sau de sărbători, focurile de artificii luminează cerul…
Kimi Antonelli pornește alături de el în prima linie. George Russell, care a avut al doilea timp, coboară cinci poziții după o penalizare, iar Lewis Hamilton și Max Verstappen pleacă din coada grilei. Cursa începe duminică, la ora 19:00.
România are cele mai ridicate ponderi din UE pentru ambii indicatori, față de 60% și, respectiv, 38% la nivel european. Sondajul BEI arată și că 76% dintre respondenții din România consideră tranziția energetică urgentă, iar prețurile mai stabile sau mai mici sunt beneficiul menționat cel mai…
Deportarea altor doi uiguri din Tailanda în China le-ar pune vieţile în mare pericol, au afirmat activiştii, unul dintre bărbaţi declarând că ar fi „ca un sclav” dacă ar fi trimis înapoi. Anul trecut, autorităţile tailandeze au deportat cu forţa 40 de bărbaţi uiguri în China, în ciuda apelurilor…
Temerile privind dependenţa de boom-ul investiţiilor AI şi evaluările ridicate ale acţiunilor companiilor tehnologice afectează pieţele din întreaga lume, a declarat Georgieva la sediul FMI din Washington. Oficialul a adăugat: „evoluţiile financiare fluctuează şi tendinţa probabil va continua, iar…